Non-știrea: negii lui Grindeanu

Aproximarea, lipsa de rigoare, citarea din memorie, comentariul incompetent sunt doar câteva boli care produc ”negii” epidermului jurnalistic.

 

Tocmai de Ziua internațională a libertății presei, adică pe 3 mai, când organizația Reporteri fără frontiere anunța că presa românească a urcat pe locul 46, cu trei locuri mai bine în clasamentul anual al libertății, mass-media din România s-au găsit să înghită pe nemestecate o non-știre: premierul Grindeanu s-a operat de negi.

Chiar dacă există o cutumă a anunțării stării de sănătate a demnitarilor de la vârful statului, informațiile trebuie analizate de jurnaliști și date publicității dacă sunt de interes public și nu expun ridicolului subiectul. Comunicată de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, informația s-a lăbărțat în toată presa, care a uitat să celebreze ziua de 3 mai, singura ocazie bună să amintească lumii întregi că meseria de jurnalist are de-a face cu libertatea.

Informația despre intervenția chirurgicală „minoră” s-a transmis presei la distanță de o săptămână, fapt care spune ceva despre importanța ei oficială. Asta n-a împiedicat unele medii să stoarcă potențialul senzațional din ea. Evenimentul zilei a titrat Sorin Grindeanu, operat de urgență! În ce stare se află acum premierul, agățând de titlu o poză cu întrega familie, premier, nevastă și cei doi copii. Explicațiile medicale au doza lor de umor: „Din cauza unui virus contactat recent, premierul a fost operat în zona gâtului, unde medicii au intervenit pentru o intervenţie de papiloane, mai exact nişte mici ecrescenţe pe gât”. Astfel împachetată, non-știrea a obținut peste 4.000 de vizualizări, dar și mirări de la cititori: „Ce urgență uriașă papiloamele astea???”, se întreba Tudor Vera, primind un răspuns pe forum de la Liviu Tabrea: „Papiloanele au crescut din cauza minciunilor spuse”. Îngrijorată se arată și publicația online a lui Bogdan Chireac, cirac al puterii, DCNews, unde, deasupra unui portret alb-negru al premierului, titlul Sorin Grindeanu OPERAT la Spitalul Militar sugerează gravitatea momentului. Cu doar zece like-uri și două comentarii vulgare, știrea n-a avut succes. Cotidianul lui Nistorescu așază informația în Top News, insistând pe vizita în Israel programată a doua zi, menită să îmbunătățească relațiile politice și economice dintre cele două țări.

Multe dintre deficiențele jurnalismului românesc actual se văd cu atât mai bine, cu cât informația este mai puțin importantă, dar comportă terminologie de specialitate. Aproximarea, lipsa de rigoare, citarea din memorie, comentariul incompetent sunt doar câteva boli care produc ”negii” epidermului jurnalistic.

Ziarul Adevărul explică, sub o imagine melancolică a lui Grindeanu, că e vorba de „probleme dermatologice”, mai exact despre „nevi pigmentați” pe gâtul premierului. Deși termenii sunt corecți, cele nouă comentarii sunt, cu o singură excepție, ironice, dacă nu chiar nemiloase. Digi24 a folosit mai toată terminologia sugerată de purtătoarea de cuvânt, precizând că s-a efectuat „cauterizarea unor negi pigmentați”, operație care „nu a presupus anestezie”. Gândul online utilizează mai popularul „alunițe”, pe înțelesul oamenilor. Până la articolul din Gândul aveam nevi, negi, papiloame, cu varianta „papiloane”şi „ecrescențe”. Simțindu-se responsabili, cei de la Antena 3 care i-au livrat-o Guvernului pe Alina Petrescu ca purtător de cuvânt, dau un plus de gravitate cazului explicând ce riscă premierul: „Din informațiile existente până la acest moment, premierul și-a operat o serie de excrescențe de pe gât, care ar fi fost generate de un virus, iar dacă nu era operat, risca ca acestea să se extindă”. Detaliile au fost preluate cu sârg și de alții, de la stiripesurse.ro la TVR și Libertatea. De altfel, termenul de „excrescențe” este preferat și de Renașterea bănățeană care nu ratează să îi informeze pe timișoreni că totul e sub control.

Citarea purtătoarei de cuvânt e antologică pe site-ul Realității TV: „A fost vorba despre o intervenţie minoră, o procedură care se numeşte cauterizare a unor negi. Este o intervenţie care a fost fără internare, fără cauterizare. Unica recomandare a medicilor era să evite premierul expunerea la soare. Premierul şi-a continuat activitatea după intervenţie, a spus Alina Petrescu”. Canalul precizează că nu e vorba de o operație estetică, să nu creadă răuvoitorii că vrea Grindeanu să se facă mai frumos.

Printre ziariștii care s-au întâlnit în 3 mai să discute problemele arzătoare ale presei, ca de exemplu subiectul Fake News, cum au făcut cei de la Asociația Ziariștilor Independenți, secțiunea românească a Asociației Europene a Jurnaliștilor, știrea cu negii a stârnit ilaritate. Daniel Befu a comentat pe pagina sa de Facebook: „Îmi răsar în minte și alte întrebări referitoare la alunițe, gen De ce lupta cu alunițele s-a purtat la Spitalul Militar?, Unde anume sunt poziționate pe trupul premierului alunițele cu pricina?, Câte alunițe are premierul?, Câte alunițe i s-au extirpat?. Operațiunea de albire a pielii premierului poate fi privită și ca o metaforă a operațiunii de albire a imaginii Guvernului Grindeanu după adoptarea, noaptea ca hoții, a OUG 13”.

 

Articol apărut şi în Revista „22”,


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.