Marcel Iancu/Janco,130 de ani de la naștere

Marcel Iancu/Janco. Sursă foto: yadvashem.org

Marcel Iancu, (24 mai 1895, București – 21 aprilie 1984, Ein Hod, Israel) povestește despre începuturile dadaismului în celebrul Cabaret Voltaire.

„Tzara și cu mine eram prieteni dinainte de război. Colaborasem deja în România la prima noastra revistă de avangardă, Simbolul. Ne-am reîntâlnit în ajunul marelui război la Zürich unde eu mă înscrisesem la Școala politehnică de arhitectură iar el la Universitate, pentru a studia filozofia.

Mizeriile războiului lăsându-mă lipsit de orice resurse, am început să-mi câștig existența interpretând prin localuri de noapte vechi cântece populare din Franța, Anglia, România. Fratele meu mă acompania la pian.

Într-o seară, căutând de lucru, am ajuns pe o străduță a vechiului oraș, unde am dat peste fantastica figură a directorului Ball. Un lungan asimetric, poet și gânditor. Conducea un cabaret. Aflând că sunt pictor, că întrețin relații cu futuriști, cubiști, că am prieteni printre poeți și alți artiști din Zürich, mi-a propus deîndată să particip la proiectul său de înjghebare a unui cabaret literar. A doua zi le-am vorbit desprea aceasta lui Arp și Tzara pentru a-i convinge să ne dea concursul. Tzara pricepu imediat folosul pe care l-ar putea obține aici. Arp a fost un colaborator asiduu. Sfătuindu-ne între noi, am botezat cabaretul Voltaire. Seară de seară noi prieteni se adăugau grupului nostru. Poeții cântau și scriitorii își declamau proza și mizeria, pereții străluceau de picturi și manifeste. (Michel Seuphor, Le style et le cri).

Foto: Arhivă Veronica Kirchner

În celebrul Cabaret Voltaire mi-am sărbătorit ziua în anul 2016, când se împlinea un centenar de la revoluția Dada. Pictura lui Marcel Janco – căci a adoptat această formă a numelui mai ușor de pronunțat și de recunoscut în cercurile artistice europene din acea vreme – din cabaret nu s-a păstrat. Dar în locul ei este o reproducere fotografică.

Îmi doresc să îi descopăr și eu cândva, printr-o plimbare prin fostul cartier evreiesc și prin zona de nord a Bucureștiului, clădirile proiectate de el, un mare inovator al arhitecturii românești. Și să vizitez satul de artiști pe care l-a fondat în 1953, în Israel, Ein Hod. Însoțită să fiu în această călătorie de artistul Belu Simion-Făinaru.

Articol publicat şi pe contul de Facebook al autoarei.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News