Liniile roșii în politica externă a Rusiei

În ultimele săptămâni, președintele Vladimir Putin a redevenit un actor vizibil pe scena internațională. Știrile și imaginile cu un Putin singuratic, abandonat, care  se strecoară stingher în fotografia de grup, par să fi devenit istorie.

„Linia directă cu Vladimir Putin”, maratonul anual al liderului de la Kremlin în care acesta răspunde întrebărilor concetățenilor săi, vreme de multe ore, ca și câteva interviuri oferite presei străine, în ultimele zile, aruncă o lumină mai puternică și face mai clare direcțiile de politică externă ale Rusiei.

Iluziile, oricât de modeste, ar trebui adânc îngropate. Concluzia principală după aceste interviuri este că Rusia nu-și va schimba pozițiile, va aștepta până când „presiunile Vestului” asupra ei vor înceta. Iar acestea se vor sfârși, crede Putin, când occidentalii vor înțelege că metodele utilizate de ei sunt „ineficiente, contraproductive, dăunătoare pentru toți” și vor accepta să respecte interesele Rusiei. Dar, președintele n-a fost suficient de clar și explicit în a defini aceste interese. Ceea ce înseamnă că multe detalii se vor negocia.

În ultimele decenii, paradigma care lega modernizarea Rusiei de politica ei externă reprezenta baza de la care pleca orice analiză realizată la nivelul intelligence-ului occidental, think tank-urilor, Ministerelor de Externe și Cancelariilor occidentale privind evoluțiile din Rusia. Astăzi, Putin chiar dacă vorbește despre necesitatea dezvoltării economiei rusești, nu consideră că aceasta depinde de un context internațional favorabil, nici măcar de un curs de politică externă stabil și previzibil sau de evitarea confruntării. Asta, în ciuda faptului că stabilitatea economică și financiară din primele două mandate a fost posibilă și pentru că politica externă asigura cadrul necesar.

Astăzi, pariul Kremlinului este supraviețuirea în vremea sancțiunilor economice și spargerea izolării internaționale pe seama conflictului care se îndâncește între UE și SUA. La prima vedere pare o analiză prea optimistă. Însă evoluțiile din ultimele zile – când clivajul SUA, pe de o parte, UE, Canada, Japonia, Australia etc, de de altă parte, crește necontenit – par să confirme punctul de vedere al lui Putin.

Astfel, potrivit Kremlinului, în condițiile adâncirii confruntării dintre Donald Trump și restul Occidentului, UE va căuta să-și consolideze pozițiile în conflictul cu SUA apropiindu-se de Rusia. Rezultatul va fi ridicarea sancțiunilor economice impuse Rusiei de către UE. Putin chiar a comparat sancțiunile dictate împotriva Rusie cu tarifele impuse de Trump țărilor occidentale la oțel și aluminiu, și a pus semn de egalitate între sancțiunile împotriva Iranului și cele împotriva Rusiei, ca urmare a anexării Crimeei. Până și analiști apropiați Kremlinului au găsit aceste afirmații fără fundament. Sancțiunile impuse de UE sunt rezultatul acțiunilor Rusiei în Crimeea și Donbass, ca urmare a încălcării de către Putin a unor principii de bază a relațiilor internaționale. Atât doamna Merkel, cancelarul Germaniei, cât și domnul Macron, președintele Franței, cu ocazia întâlnirilor lor cu președintele Putin, n-au lăsat nici cel mai mic indiciu că poziția UE s-ar putea schimba. Mai mult, chiar, cei doi importanți lideri europeni au confirmat că fără schimbarea politicii Rusiei în problema reglementării conflictului din Donbass și realizarea acordurilor de la Minsk, sancțiunile nu vor fi suspendate. Mai nou, Putin și-a legat speranțele de venirea la putere, în fruntea Guvernelor de la Viena și Roma, a unor lideri care se manifestă pentru ridicarea sancțiunilor. Vizita în Austria, primirea călduroasă făcută de Kurz, ca și asigurarea lui Conte că ridicarea sancțiunilor va figura în programul de guvernare de la Roma, sunt spectaculoase, dar iluzorii. La conferința de presă, Kurz i-a spus lui Putin că doar după „progrese” în reglementarea situației din Estul Ucrainei, se poate spera la „ridicarea treptată” a sancțiunilor. Cât privește Roma, și fostul Guvern a utilizat cartea sancțiunilor împotriva Rusiei ca modedă de schimb în negocierile cu Bruxelles-ul. Deci, optimismul Moscovei privind ridicarea sancțiunilor de către UE nu are nici o bază solidă.

În interviul oferit televiziunii austriece, dar și cu alte ocazii, Putin a explicitat lectura rusească a acordului de la Minsk: statut special pentru Donbass cu atribuții largi, statut egal pentru limbile minorităților națioanale, federalizarea, relații speciale cu Rusia. Liderul de la Kremlin plusează depășind cadrul acordurilor de la Minsk. „Linia roșie absolută” pentru Rusia, în varianta Putin – mai 2018, este „apariția unor suspiciuni” că în Ucraina ar putea fi disclocate baze NATO (inițial și operațiunea militară din martie 2014 a fost rezultatul unor “suspiciuni” că NATO și-ar construi baze în Crimeea, după care Putin a renunțat la acest pretext). Interviul de la „linia directă” fiind destinat publicului intern, dezvăluie o poziție și mai dură. Putin atenționează Ucraina să nu încerce vreo ofensivă în Donbass în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, care va începe în curând la Moscova, pentru că Rusia va riposta militar. Este evidentă comparația cu august 2008, deschiderea Olimpiadei de la Pekin, ce coincide cu începerea operațiunii militare rusești împotriva Georgiei.

Atacurile la președintele Poroșenko indică faptul că Putin va aștepta alegerile prezidențiale din martie 2019 și, în funcție de rezultatul lor, Kremlinul își va formula linia politică în relația cu Kievul.

Obiectivul de etapă, rezultat din lectura interviurilor președintelui și pozițiile exprimate de vice-miniștrii de Externe, utilizați ca purtători secundari de mesaj, este realizarea unei întâlniri cu Trump. Putin chiar i-a cerut lui Kurz s-o organizeze la Viena, oferindu-i Casei Albe ocazia să afirme că Moscova are de îndeplinit mai multe condiții pentru ca această întâlnire să aibă loc.

Acest articol reprezintă varianta extinsă a textului publicat în Revista 22, nr. 23/ 12 iunie – 3 iulie 2018.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News