Imaginația morală și absența ei tragică

Ceea ce le lipsește infamilor complici cu deja manifestul Agresor al Europei democratice din care facem parte, inși care după mai mult de trei ani nu au încă dovezi irefutabile și epistemologice despre războiul din Ucraina, care se prefac că acolo nu plouă cu rachete și drone asupra civililor, că în Moldova și România nu a existat și nu există o gravă acțiune de destabilizare națională prin propagandă și dezinformare strident proruse, inși care tac dezgustător pe tema uciderilor în masă comise de Agresor, este nobila „imaginație morală”. Noblețea însăși.

Indivizii care, total lipsiți de ea, fie tac complice în momente-cheie (atacuri odioase sau, dimpotrivă, înfrângeri ale Agresorului), fie promovează sofistic sau pe față narativele mincinoase ale acestuia traduse prin dezinformare și manipulare menite să orbească.

Inși care nu au avut-o niciodată. Locul ei e ocupat de viziunea sordidă, dezumanizantă, a sfidării moralei, a trădării și parvenirii cu orice preț în sfera puterii politice edificate pe intrigi și jocuri din întunecate culise.

Locul nobilei imaginații morale e preluat astfel de ticăloșia prolifică, exprimată sofistic sau agresiv-vulgar, totdeauna calomnios, totdeauna murdar.

Doi mari gânditori și erudiți filosofi politici, pe care complicii cu Agresorul nu-i pomenesc niciodată, cei mai mulți din ignoranță, câțiva de teama confruntării cu adevărul care le contrazice viața, au scris în mod esențial despre „imaginația morală”: Edmund Burke, în secolul 19, și Russell Kirk, în secolul 20. Primul, în Reflecții despre Revoluția franceză, al doilea, în Mintea conservatoare.

În 2014, la editura Baroque Books & Arts, a apărut excepționalul volum cu titlul Imaginația morală care conține mai multe eseuri din opera lui Russell Kirk.

Ce spun în esență cei doi gânditori despre „imaginația morală”?

Edmund Burke (1729-1797): „Imaginația morală este aceea care ne învață să iubim ordinea și virtutea în formele lor concrete – în familie, în națiune, în religie – nu în abstracțiuni seci.”

Pentru părintele fondator al conservatorismului, imaginația morală e un mod de a vedea lumea (socială și politică) în cheia ordinii morale transcendente ca origine, imanente ca manifestare, ordine transmisă și cultivată în timp, întrucât societatea omenească este „o comunitate morală vie, susținută de simboluri, ritualuri, narațiuni și credințe, un parteneriat nu doar între cei vii, ci și între cei morți și cei nenăscuți.”

Russell Kirk (1918-1994): „Imaginația morală este acea putere a sufletului prin care omul înțelege că există o ordine morală obiectivă în univers, care transcende individul și epocile, și pe care el este chemat să o respecte și să o întrupeze în viața personală și comunitară.” „Imaginația morală este cea care permite omului să vadă dincolo de sine, să recunoască realitatea binelui și să o traducă în viața comunității.”

A avea această imaginație înseamnă (și) a-l privilegia pe celălalt cu atenția ta morală, a-l include în ordinea vitală care structurează orice societate sănătoasă, ordine din care faci parte împreună cu el, aproapele tău, ordine pe care, în calitate de ființă morală, ar trebui să o respecți, să o cultivi și să o promovezi inclusiv public, distingând, prin acest tip de nobilă imaginație, între ceea ce face bine și ceea ce face rău celuilalt, pentru care, în termeni levinasieni și creștini, ești și trebuie să te simți responsabil. Această firească atitudine NU este „moralism” (dușmanul oricărei morale), așa cum o denunță șerpește ticăloșii complici cu Agresorul.

Imaginația morală rodește deplin în „claritatea morală” (discernământul detestat de mercenarii cu agendă destabilizatoare), virtute care operează onest separarea fermă și igienică între contrarii cu imens impact în viața omenească, între termeni existențiali precum bine și rău, victimă și călău, minciună și adevăr, democrație și totalitarism, dreptate și nedreptate, real și fals, păstrându-se astfel echilibrul ordinii morale stricate de criminali, dictatori, monștri politici care aruncă lumea din când în când în iadul războiului și al hecatombelor. Ordine morală poluată și maltratată sub ochii noștri de propagandiști fără absolut niciun dumnezeu, adică fără rușine, fără bunătate, fără nobilă umanitate.

Din fericire, adevărul obișnuiește să iasă mereu la lumina împotriva căreia luptă cei ce iubesc mai mult întunericul. Priviți de la înălțimea terapeutică a autenticului „stoicism creștin”, acești grotești luptători cu realitatea se văd exact așa cum sunt: extrem de mici, neputincioși și „colosal de trecători”.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News