„Geții lui Burebista și lumea lor”, un spectacol vizual și narativ

La Humanitas a apărut de curând Geții lui Burebista și lumea lor, un volum de Radu Oltean, considerat o carte-unicat, un spectacol vizual și narativ, un adevărat documentar de reconstituire istorică.

 

Radu Oltean, „Geţii lui Burebista şi lumea lor”, Editura Humanitas, 2021, colecția „Istorie”, 230 de ilustrații color și 16 hărți, 144 pagin

„Cele șase secole de istorie a tracilor, cu un accent aparte pe istoria geților, pe care le am povestit și ilustrat în paginile acestei cărți alcătuiesc unul dintre cele mai captivante și mai puțin cunoscute capitole din trecutul strămoșilor noștri. Începuturile sale se pierd în cețurile preistoriei și ale legendei. Încă din secolul romantic, căutându ne identitatea ca popor, am tot adăugat și mai adăugăm și azi peste urmele trecutului straturi de mit și de legendă, în care să ne oglindim noi, cei de acum, cu nevoile, îndoielile și dorințele noastre. Sper însă că această carte de istorie, bazată pe izvoarele din vechime și pe știința celor care și au petrecut o viață cercetându le, a reușit să vă deschidă porțile unei lumi la fel de fascinante ca miturile mai vechi sau mai noi și, mai ales, că v a adus cu câțiva pași mai aproape de adevărul istoric”, spune autorul volumului, Radu Oltean.

Cartea este bine primită şi de către arheologi. Maria-Magdalena Ștefan spune o consideră „copleșitor de frumos și bogat ilustrată”, menţionând că acet volum „confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică”. Cătălin Borangic afirmă că ştie foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic „și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean”, iar Dragoș Măndescu o apreciază ca fiind „o lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție”.

Radu Oltean, născut în 1970, este astăzi unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric. A absolvit Academia de Arte din București, Secția grafică, în 1997. A debutat cu seria de colaborări cu Neagu Djuvara: Cum s-a născut poporul român (2001), Mircea cel Mare și luptele sale cu turcii (2001), De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul (2003; trad. engl. From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire, 2011), apărute la Humanitas.

Pasiunea sa pentru ilustrația documentară este dublată de aplecarea spre studiul științific al istoriei; lucrările sale se bazează pe analiza riguroasă deopotrivă a izvoarelor directe și a cercetărilor celor mai recente.

A conceput proiecte editoriale care valorifică un patrimoniu iconografic cvasinecunoscut publicului larg: Bucureștii – 550 de ani de la prima atestare documentară (editor și coordonator, 2009), Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureștilor (2013, în colaborare cu Emanuel Bădescu), Bucureștii Belle-Epoque (2016, în colaborare cu Emanuel Bădescu). Volumul Art historia. Ilustrația istorică între artă și știință / Historical Illustration Between Art and Science (2018) reunește cele mai frumoase lucrări ale sale, apărute în țară sau în prestigioase publicații de profil din străinătate, cu care colaborează în mod constant. Din ampla sinteză, unică în spațiul istoriografiei noastre, Cetăți, castele și alte fortificații din România a publicat primele două volume (în 2016, urmat de ediția în limba engleză, și în 2020); cele două volume care întregesc seria apar tot la Humanitas. Dacia: Războaiele cu romanii. I. Sarmizegetusa (2014), primul dintr-o serie de două volume bogat ilustrate care sintetizează stadiul actual al cercetărilor în domeniu, a fost tradus în spaniolă şi în engleză şi reeditat la Humanitas în 2019.i

 

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.