Gabriel Liceanu: “Ne cerem scuze că existăm”

Gabriel Liiceanu. Foto: Bookfest

Gabriel Liiceanu a dat publicităţii, azi, un text, intitulat “Discurs despre amendă”, care reprezintă transcrierea cuvântului său rostit la 1 iulie, în fața membrilor Consiliului Concurenței cu prilejul audierilor premergătoare deciziei finale în cazul investigației care viza mai multe edituri și librării din România. “Am decis să-l public în urma comunicatului dat pe 21 august 2024 de către Consiliul Concurenței după ce investigația făcută de acesta s-a încheiat prin «sancționarea a șase companii active pe piața furnizării de carte cu amenzi în valoare totală de 5,967 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane euro) pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială»”. Redăm mai jos discursul integral al lui Gabriel Liiceanu.

 

Stimate domnule Președinte al Consiliului Concurenței, stimate doamne consilieri, stimați domni consilieri,

Vă mărturisesc că în prima clipă am fost profund afectat de faptul că Grupul Humanitas (Humanitas Clasic, Humanitas Fiction și Librăriile Humanitas) a devenit obiectul unei investigații a Consiliului pe care-l reprezentați. Însă, în pasul al doilea, mi-am spus că în fiecare lucru care ți se întâmplă trebuie să vezi și partea lui bună. Ba chiar, uneori, numai partea bună.

Am să-ncep prin a vă povesti o anecdotă legată de Noica. Mă uimește să descopăr continuu câte dintre lecțiile lui mă ajung din urmă și nu mai contenesc să mă mir câtă înțelepciune a pus omul acesta în joc pentru a ieși din încercări ale vieții care, în câteva rânduri, au părut că-l vor strivi definitiv. Acum însă e vorba doar de o anecdotă.

Cândva, la începutul anilor ’80, Noica a depus cerere de pașaport pentru un sejur în Grecia. Și, la Păltiniș fiind, ne-a spus celor câțiva din jurul lui: „Dragii mei, m-am gândit ca în vara asta să fac un salt la Atena. Sigur, nu mă aștept că voi primi viza. Dar mi-am zis așa: Dacă o primesc, voi putea vedea cerul sub care au gândit Platon și Aristotel. Dacă nu o primesc, voi putea să lucrez mai departe liniștit la cartea despre «logica lui Hermes» pe care tocmai am început-o. Așadar, oricum va fi, va fi bine.” Și a fost bine. Noica a continuat, fără întrerupere, lucrul la carte.

Acest mod de a gândi trimite la un soi de transmutare alchimică a răului în bine. Trebuie, în tot ce trăiești, să descoperi aurul vieții, nu metalul de rând și nu zgura ei. Cândva l-am auzit spunând că, până la urmă, cei șase ani de temniță între 1959 și 1964 (din cei 25 la care a fost inițial condamnat) au fost, în viața lui, „o binefacere”, un popas de reculegere pe drumul vieții, o adunare în sine în vederea limpezirii privirii pentru ceea ce fusese viața lui și pentru ce va mai fi.

Mi-am zis să folosesc și eu această tehnică a eludării răului și, pornind de la investigația declanșată de dumneavoastră, care, în ce ne privește, s-a soldat, după prima strigare, cu halucinanta amendă de 400.000 de euro! (pentru o editură din România asta e o lovitură mortală), să străvăd binele ascuns în ea. Ce prilej minunat, mi-am zis, ca, iată, după 34 de ani de când s-a născut Humanitas, să fiu obligat să fac bilanțul acestor ani trăiți într-un iureș fără oprire. Și-l voi face în fața dumneavoastră, mulțumindu-vă că mă ajutați să mă opresc o clipă din gâfâiala vieții.

***

Treizeci și patru de ani, doamnelor și domnilor, dedicați cărții! Am preluat, la 1 februarie 1990, sub numele Editura Politică, groapa de gunoi Glina a ideologiei comuniste, locul în care se publicau „documentele partidelor comuniste frățești” și, din 1965, operele lui Nicolae Ceaușescu. Evident, nu le citea nimeni, erau doar hârtie batjocorită, paradă a cinismului și a bunului plac. Am preschimbat această gropă de gunoi într-un palat. Mi-am revărsat biblioteca peste țară și am oferit conaționalilor mei, lihniți spiritual, marile cărți ale culturii umaniste interzise vreme de patru decenii. Am privatizat editura care ținuse de Secția de Ideologie a Comitetului Central al PCR și mi-am propus ca, în noua firmă ce urma să funcționeze pe o piață liberă, să practic legalismul, să respect cu rigoarea ultimă litera legii, să conduc o instituție culturală privată în care să nu existe corupție, salarii plătite în plic, șpagă, aranjamente cu puterea și alte delicatese care făceau parte din mentalul economic al tranziției care începuse. Am creat încet-încet o echipă editorială de top, am apelat la o firmă de consultanță financiară, fiscală și de audit care să ne verifice an de an întreaga activitate economic-financiară.

Am editat în acești 34 de ani 4.538 de titluri într-un total de 32.646.000 de exemplare (imaginați-vă că aceste exemplare, puse unul lângă altul, ar reprezenta o banderolă întinsă pe 6600 de kilometri de șosea) din toate domeniile științelor umaniste, literaturii universale și autohtone, zeci de colecții. Cea mai cutremurătoare îmi pare colecția de memorii scrise de cei care au trăit comunismul, cea mai înnoitoare, colecția de istorie, iar cea mai solidă, colecția de știință care acoperă cam tot spectrul cunoașterii de la fizică și biologie până la neuroștiințe. Și multe altele. În câteva cazuri am reușit să creăm cele mai frumoase ediții ale marilor autori ai culturii universale. Ediția Eseurilor lui Montaigne în română, de pildă, se pare că a depășit în frumusețe edițiile franceze. În portofoliul Humanitas se află mari prozatori, poeți, filozofi, politiologi, istorici, arheologi, hermeneuți ai religiei, ai artei din țară și din străinătate. Am fost numiți de partenerii străini „Gallimard”-ul României.

Pentru acest bilanț pe care mi l-ați prilejuit cu ocazia investigației dumneavoastră nu pot decât să vă mulțumesc. Mi-ați  oferit, la prețul de 400.000 de euro, prilejul să-mi sfârșesc cursa vieții împăcat cu mine. Nu e puțin lucru. M-ați făcut să aflu că nu am trăit degeaba.

***

Stimate doamne consilieri, stimați domni consilieri,

Pentru ce a făcut și a însemnat Humanitas în cei 34 de ani de existență n-am așteptat nicio distincție. Locul I acordat prin votul publicului, primit an de an din 1997 până astăzi la Târgul de Carte «Gaudeamus», a însemnat mai mult decât orice premiu. N-am așteptat, așadar, în tot acest răstimp recompense de la nicio instituție a statului român. Dar, sincer să fiu, nici nu am crezut că dăruirea noastră pentru cultura română se va solda cu o amendă de, iată, aproape 400.000 de euro. Aș fi fost oricând capabil de a recunoaște că Humanitas a greșit. Dar n-am reușit să aflu cu ce anume ne-am făcut vinovați. De ce ne-am aflat în fața judecății dumneavoastră, doamnelor și domnilor consilieri de la Consiliul Concurenței?“

1 iulie 2024

 

După ce, zilele trecute, a citit decizia pe care Consiliul Concurenţei a luat-o la capătul investigației, la aproape două luni după întâlnirea cu lumea editorială incriminată pentru comportament neconcurențial, şi a constata că amenda inițială de 400.000 de euro, preconizată pentru Humanitas în acel moment, a fost înjumătățită, Gabriel Liiceanu se întreabă: „Cum trebuie comentat acest deznodământ?”

„Piața de carte din România este cea mai modestă din întreaga Europă, iar România, în ciuda sloganului „România educată” pentru care l-am votat pe Klaus Johannis, cea mai needucată țară din UE. Sincer să fiu, din partea instituțiilor statului așteptam investiții în carte și cultură, nu amenzi exterminatoare. Ați amendat, fără nici o dovadă concludentă și fără să țineți cont de ceea ce ați auzit de la noi, mari lanțuri de librării și importante edituri. S-ar putea ca amenda globală de circa 1,2 milioane de euro dată sistemului de carte de la noi să pună la pământ „o industrie” care, oricum – într-o țară în care 42% dintre români sunt analfabeți funcțional, iar 11 milioane (peste 55% din populația țării) nu au citit nici măcar o carte în ultimul an – se târa din greu. Acesta să fie oare rostul pe lume al unei instituții al cărei scop e să vegheze la echilibrul variilor piețe ce alcătuiesc economia țării? Decizia dumneavoastră ne obligă, pentru a putea să ne plătim amenda și să funcționăm în continuare, să apelăm la singurele surse de venit pe care le avem: vânzarea cărților pe care le producem. Ne obligați, altfel spus, să mărim prețul cărților. Ceea ce ar însemna, la urma urmelor, că dumneavoastră ați amendat firavul public de cititori pe care îl mai are România. Și cartea în general. Nu mai rămâne decât să ne cerem scuze că existăm”, mai spune Gabriel Liiceanu.

Sursă foto: Festival du Livre de Paris

AER respinge acuzațiile Consiliului Concurenței

Asociația Editorilor din România transmite că a luat act cu dezamăgire de decizia Consiliului Concurenței de a sancționa AER pentru o presupusă faptă de participare la un cartel care viza eliminarea din piață a unui serviciu de închiriere de carte: “Acțiunile AER au fost tot timpul publice și ele fac parte din încercările de a stăvili diverse forme de piraterie și de încălcare a drepturilor de autor, misiune cuprinsă în Statutul Asociației. Mai mult, Consiliul Concurenței a ignorat informații publice disponibile chiar de la data începerii investigației, inclusiv faptul că entitatea care a depus plângerea privind presupuse fapte anticoncurențiale era deja reclamată în instanță, încă din 2019, exact pentru fapte de concurență neloială, de către zece edituri membre AER.”

Bookster, atrage atenţia AER, a fost înființat în 2013, fără formele legale necesare, dar a creat un întreg sistem de subterfugii prin care s-a declarat mai întâi bibliotecă publică cu acces gratuit (fals, companiile plătesc contracte de circa 50 de euro anual pentru fiecare angajat), apoi „bibliotecă de drept privat”, iar acum “platformă de intermediere”, totul pentru a nu recunoaște natura juridică de închiriere a serviciilor prestate, conform Directivei 2006/115/EC, și a nu achita drepturile de autor aferente activității de închiriere de carte.

Editurile, prin intermediul AER, au somat Bookster, în iunie 2017, prin intermediul unei case de avocatură, să înceteze practicile ilegale, care prejudiciază direct autorii operelor închiriate. Acesta este momentul când, potrivit Consiliului Concurenței, ia naștere așa-zisul “carte” pentru care au fost investigate zece edituri, pentru ca în final să fie considerate vinovate doar patru, cărora Consiliul le-a adăugat și două lanțuri de librării.

Investigația a fost declanșată în mai 2021, iar documentele ridicate, în septembrie 2021, de la edituri au fost studiate de echipa de investigație a Consiliului Concurenței până în mai 2024, când a fost emis raportul care stă la baza deciziei anunțate pe 21 august 2024. Raport care nu conține proba niciunei înțelegeri între edituri pentru a nu mai livra coordonat cărți către Bookster și a niciunei campanii de denigrare împotriva acestuia. De altfel, Bookster a avut constant relații comerciale cu multe dintre editurile incriminate, iar acestea din urmă au livrat cărți chiar în baza unor solicitări pe care exista mențiunea explicită “comandă Bookster”.

Raportul întocmit de echipa de investigație a Consiliului Concurenței a constatat doar demersuri publice întreprinse de Asociația Editorilor din România, dar a ales să le subsumeze unui neprobat și presupus comportament anticoncurențial. Astfel, AER a contactat, în mod oficial, instituții publice din România: Ministerul Culturii, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Biblioteca Națională a României, Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor CopyRo și din străinătate: Federația Editorilor Europeni (FEP), Federația Internațională a Organismelor de Gestiune Colectivă (IFRRO) pentru a obține conformarea Bookster prevederilor legii dreptului de autor, care impune obținerea unei licențe pentru activitățile de închiriere de carte.

Funcționarea Bookster (care folosește mai multe nume: Asociația Educație pentru Toți Copiii, Development Consulting SRL, TCE Delivering Happiness SRL, Bookster Experience SRL, Asociația Prometeu – Educație și Dezvoltare Personală, Biblioteca Booklover – Asociația Iubitorilor de Carte, Biblioteca Prometeu – Asociația Prometeu Educație și Dezvoltare Personală, Biblioteca Bookuriei – Fundația Biblioteca Bookuriei, Biblioteca Fundației “Îmi pasă”, ca să enumerăm doar câteva dintre ele) a fost adusă deja în atenția organismelor internaționale, cu consecințe pe care sperăm să le vedem cât mai curând. Din informațiile noastre, pe 18 iunie, premierul și trei miniștri ai Guvernului României au primit un mesaj scris din partea IFRRO (Federația Internațională a Organismelor de Gestiune Colectivă) prin care erau îndemnați să ia măsuri urgente în chestiunea nerespectării de către Bookster a legislației privind dreptul de împrumut public. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) a primit misiunea de a răspunde la acest mesaj și solicităm ORDA să informeze publicul cu privire la stadiul acestui demers.

În speranța că însăși rațiunea de a fi a unei asociații a editorilor, anume aceea de a sluji piața de carte, actorii ei esențiali – autori, edituri, librării, biblioteci etc. –, nu va fi considerată culpă și prilej de noi amenzi, AER va contesta sancțiunea decisă de Consiliul Concurenței și va continua să monitorizeze și să solicite instituțiilor responsabile penalizarea pirateriei și a încălcării drepturilor de autor.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.