Eminescu transcende orice limitare naționalistă

Fiind nemărginit, Eminescu nu poate fi pus în ramele credinţelor politice şi chiar religioase. Este transistoric şi transideologic. „Eu nu cred nici în Iehova, Nici în Buddha-Sakya-Muni, Nici în viață, nici în moarte, Nici în stingere ca unii.”

Niciun dușman al poetului nu i-a pângărit mai cinic şi mai abject moștenirea decât cei care au voit şi vor să-l transforme într-un fel de ideolog antisemit. Un fel de A. C. Cuza sau Corneliu Zelea Codreanu avant la lettre.

Recomand postările din aceste zile ale domnilor Vasile Bănescu şi Radu Vancu. Cum poate crede cineva că prietenul lui Caragiale era de fapt un înverşunat xenofob? Eminescu a fost copilul vremii sale. A plătit tribut prejudecaților vieneze din acei ani. Inclusiv antisemitismul.

Ceea ce întreprind seculegionarii actuali este să continue netrebnicele întreprinderi ale unor Iosif C. Drăgan, Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu, Pompiliu Marcea, Paul Anghel, Ilie Purcaru, N. Dragoş, Dinu Săraru, Ilie Bădescu, Artur Silvestri, Valentin F. Mihăescu. Încercarea de a-l anexa pe Eminescu unei direcții anticulturale, autarhică şi comunistoid-fascistoidă înseamnă desfigurarea deliberată a celei mai importante şi durabile opere din istoria culturii românești. Este o acțiune, nu mă feresc să o spun, antiromânească.

Îmi spunea regretata mea prietenă, profesoara de literatură comparată de la Indiana University din Bloomington, Ilinca Zarifopol Johnston (1952-2005), că la sfârşitul vieţii, Cioran repeta obsesiv acest vers. Evident, în româneşte, iar Simone nu înţelegea ce spune. Mulţi pot scrie despre Cioran, adeseori cu un incontestabil rafinament metafizic şi cu subtilitate hermeneutică, dar, îndrăznesc a crede, cheia drumului spre sufletul său se găsește în aceste cuvinte: „Ah! organele-s sfărmate şi maestrul e nebun!” (Mihai Eminescu, Scrisoarea IV)

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News