De ce nu pot fi colegă cu Dan Andronic


Când se autointitulează sau e numit de alții jurnalist, Dan Andronic este azi subiectul unei imposturi.

 

Biografia sa profesională începe într-adevăr în presă, chiar la Evenimentul zilei, unde tatăl său era caricaturist, și continuă o vreme prin diverse redacții de ziar și televiziune, ca redactor sau manager de presă.

În 2001 a descoperit o ocupație mult mai profitabilă: consultant politic. Și-a făcut firmă împreună cu Bogdan Teodorescu și s-a înfipt consilier de imagine pe lângă Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, exersând săritura calului pe tabla de șah a politicii autohtone: PSD, PNL, PDL, apoi de la capăt. A fost directorul mai multor campanii electorale eșuate, dar piața consilierilor politici nu l-a exclus. Dimpotrivă, a fondat în 2006, împreună cu israelienii, dintre care numele lui Tal Silberstein este de notorietate, ca parte a dosarului de corupție „Truică/Prințul Paul”, o firmă mare de consultanță sub numele de First One Communication.

Ce este de neacceptat în consultanță și PR, așa cum atestă și standardele Asociației Române de Relații Publice, printre ai cărei membri se numără și Andronic, este mixajul funcțiilor de consultant și jurnalist, încălcând etica ambelor profesii. International Communication Consultancy Organization – ICCO a adoptat Carta de la Stockholm și Carta Transparenței Media care impun standarde și separații clare, cerând independență, integritate, responsabilitate consultanților. „Consultanții în comunicare nu pot avea interese care compromit rolul lor ca independenți”, se arată în Stockholm Charter.

Dan Andronic a păstrat drapajul de consilier politic, rămânând apropiat de Traian Băsescu și Elena Udrea, a încercat, la alegerile recente, și în politică, pe listele PMP pentru Camera Deputaților, unde a eșuat. S-a „încuscrit” cu mai mulți politicieni și oameni de afaceri penali ca Șerban Mihăilescu zis „Micky Șpagă”, Dan Ioan Popescu sau Nicolae Dumitru „Niro”, și-a făcut nuntă, botez și concedii cu ei, a obținut privilegii. Cârdășia cu Sebastian Ghiță, pe care gurile rele zic că l-a vizitat la Belgrad înainte de a fi prins, nu miră pe nimeni. A ales astfel să compromită cam tot ce începuse: meseria de consultant, dar și meseria de jurnalist.

Ca patron de presă (e o nebuloasă cum a ajuns) s-a definit singur: „Sunt cel mai prost patron de presă!”. Declarație autoironică și pretext pentru a-i ataca pe jurnaliștii care au părăsit barca suspectă a ziarului. Au plecat in corpore de la EvZ editorialiști și redactori colțoși, care au văzut încotro e dirijat ziarul, intrat în jocuri politice murdare, de partea penalilor care se zbat să răpună justiția și măsurile anticorupție. Băgat până în gât cu penalii, Dan Andronic a ajuns și el pe banca acuzaților în dosarul „Ferma Băneasa”, instrumentat de DNA. Cercetat, inițial a anunțat că se retrage din presă. Nu numai că n-a făcut-o, dar a pornit o campanie uriașă de presă, sub acoperirea libertății de exprimare, folosindu-l catapultă pe trahanachele presei românești, Ion Cristoiu, împotriva justiției, a șefei DNA, a jurnaliștilor care susțin justiția imparțială. Pe aceștia a încercat să-i discrediteze insinuând că sunt „jurnaliști cu epoleți”. Știa că legea este astfel făcută încât să nu se poată deconspira nimic, cum nici fostul președinte Băsescu nu a putut să îl deconspire oficial pe premierul „acoperit” Ponta. Dintre jurnaliștii incriminați, Sorina Matei a anunțat că îl acționează în instanță pe Dan Cătălin Andronic „pentru acte de denigrare și discreditare personală și profesională săvârșite prin comunicarea publică a unor informații mincinoase și defăimătoare” afectându-i onoarea, demnitatea, reputația şi imaginea. Asta ar trebui să facă toți jurnaliștii care țin la meseria lor și la imaginea de oameni onești: Dan Tapalagă, Liviu Avram, Ondine Gherghuț, Mircea Marian, Attila Biro, Ionel Stoica, Alex Costache, Cristian Câmpeanu ș.a.

Cele mai noi episoade ale campaniei se referă la arhiva SIPA, praf în ochi pentru a demonstra că justiția e compromisă, în beneficiul său și al penalilor de rang înalt. Judecătorul Cristi Danileț a făcut o plângere la parchet pentru a se cerceta sursa unor documente secrete folosite de Andronic în afara prevederilor legale. Atacul la Monica Macovei, adică tocmai la ministrul care a desființat SIPA, serviciul secret al justiției, este halucinant. Cei care au folosit acest instrument pentru a influența sentințe nu sunt întrebați.

„Dan Andronic face parte din tagma jurnaliștilor care se freacă de politicieni cum se freacă pechinezul de picioarele oaspeților. Cei din tagma asta nu slujesc partide, ci oameni din partide, nu sprijină ideologii, ci cauze ale unor găști… Printre picături, insistă s-o facă pe imparțialul ca om de presă… Cert e că a ajuns la o asemenea intimitate cu impostura încât aceasta îl trimite să doarmă pe canapea când vine acasă fără urme de politician pe gulerul cămășii”, scria Mihai Radu, în 2015 în Cațavencii.

Vedeți, de asta nu pot fi colegă ca jurnalistă cu Dan Andronic.

 

Articol apărut şi în Revista „22”.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Remi Rehan spune:

    …frumos articol doamna,felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.