Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei: „Trebuie stârpite insulele de puroi din învăţământul românesc”


Foto: Grupul pentru Management şi Mediere Culturală

 

Spune despre el că a fost ministrul care „nu a tras cu scobitori în submarinul plin de mizerie al învățământului din România, ci cu torpile”. Reforma Educaţiei începută în mandatul său, măsurile concrete – şi pentru mulţi incomode – luate pentru diminuarea imposturii academice, la fel, minciunile şi ameninţările lansate la adresa lui dovedesc că, în perioada cât a condus ministerul, a lovit din plin găşti de interese politice şi sindicale, care au făcut mult rău învăţământului românesc.

La şapte ani de la plecarea din funcţia de ministru al Educaţiei, l-am invitat pe Daniel Funeriu, rămas un observator atent la ceea ce se întâmplă în învăţământul românesc, la un dialog. Despre problemele din Învăţământ, generate de modificările haotice făcute la Legea educaţiei, cunoscută ca „Legea Funeriu”, despre impostura academică – poate cea mai mare plagă în mediul universitar, date fiind repercusiunile pe care le implică –, dar şi despre posibile soluţii care să ducă la ieşirea din cercul vicios al mediocrităţii care produce mediocritate, al imposturii care produce impostură.

 

 

„PSD a stopat cruciada antiplagiat care cu greu a fost scoasă din nămol”

Domnule Daniel Funeriu, din diferite luări de poziţie publice pe care le-aţi avut, înţeleg că aţi urmărit, în toţi aceşti ani de la plecarea din minister, ceea ce se întâmplă şi cu Legea educaţiei. Spuneaţi, zilele trecute, despre această lege că, „dintr-o simfonie a devenit o manea”. Care sunt modificările cu cele mai grave consecinţe asupra sistemului de învăţământ aduse acestei legi?

Nu avem timp să discutăm toate nemerniciile din Educaţie din 2012 încoace, am avea nevoie de un serial… Sunt 64 de modificări prin ordonanțe de urgență și legi. Eu, în doi ani și jumătate, nu am dat nicio ordonanță și am „dat” o singură lege: Legea 1.

Varianta originară a legii a avut un obiectiv simplu: să dăm puterea şi resursele sistemului de educaţie oamenilor de calitate pentru că ei știu ce să facă și cu puterea, și cu resursele. De exemplu, să identificăm universităţile performante, să identificăm oamenii buni din învăţământul universitar şi cel preuniversitar şi să le dăm puterea în sistem şi resursele sistemului, astfel încât acest lucru să se transforme într-un mai bine pentru copii.

După ce am plecat de la minister, toate modificările au vizat un singur lucru: să dea puterea şi resursele mafioţilor PSD şi clicilor lor: sindicatelor care i-au ajutat să ia voturi, activului de partid care ia granturi şi câştigă posturi de conducere în școli și inspectorate. Asta e esenţa schimbărilor pesediste, care vi se vând ca îmbunătățiri pentru copii.

PSD a stopat cruciada antiplagiat care cu greu a fost scoasă din nămol, graţie Emiliei Şercan, dumneavoastră şi unui număr foarte redus de oameni care au luptat pe baricade. Pentru că am izbit în interese financiare majore – peste 350 de milioane de euro anual sunt pierderile fabricilor de diplome datorate bacului corect –, pentru că unii şi-au pierdut titlul de doctor, pe mine m-au făcut praf mediatic, că-s analfabet, că n-am bacalaureatul și alte minciuni. Apoi au trecut la ameninţări: Emilia Şercan a fost ameninţată cu moartea, iar azi, când facem acest interviu, am primit şi eu ameninţări că voi fi aruncat în Bega, după altele, făcute pe forumurile unor ziare din Timişoara, ameninţări care mi-au vizat şi familia.

 

Aţi făcut plângere penală?

Da. Am fost chemat la audieri, sper ca procurorul să iniţieze urmărirea penală cât mai curând. Deci, această luptă nu e ușoară, e mult mai feroce decât se vede și comportă riscuri. Dar e lupta cea dreaptă.

 

Spuneaţi, tot referitor la Legea educaţiei, că “printr-un demers de tip expert, top-down, putem face un bilanț pe două paliere: al validității demersului și al validității conținutului”. Succint, cum arată acest bilanţ?

Când schimbi un sistem mare, poţi să o faci de sus în jos – adică, să vii cu un plan şi să-l aplici, indiferent de ceea ce crede sistemul pe care vrei să-l schimbi – sau poţi să iniţiezi o dezbatere, iar schimbarea să fie produsul acelei dezbateri. Eu mi-am asumat demersul de tip expert, Comisia Miclea producând o expertiză pe care am aplicat-o la literă.

Nu am poftă să laud ce am făcut, așa că vă las să răspundeți dacă a fost sau nu bun bacalaureatul cu camere de luat vederi? A fost sau nu bună cruciada antiplagiat pe care am început-o şi pe care oameni ca dumneavoastră şi Emilia Şercan au continuat-o cu brio? A fost sau nu a fost bine că am făcut Laserul de la Măgurele? A a fost sau nu bine că am făcut clasa pregătitoare? A fost sau nu bine că am făcut săptămâna Şcoala altfel? A fost sau nu bine că am făcut învăţământul profesional dual? Toate aceste lucruri, despre care azi oricine poate spune că au produs efecte pozitive, au fost rezultatul unui demers de tip expert, de sus în jos și au semnătura mea. Acea schimbare, a produs efecte, dar a produs și foarte multe tensiuni. Un alt efect a fost acela că eu, personal, am fost diabolizat, dar asta e viaţa…

În ultimii opt ani au fost o serie de demersuri de jos în sus, dezbateri care încă nu au rezultat în vreo schimbare măsurabilă. Preşedintele Iohannis, limitat în prerogativele constituționale, a ales un demers de jos în sus, proiectul România educată, încă fără finalitate (nu a avut un Guvern prieten), pentru că, aşa cum spuneam şi în conferinţa de la Timişoara, demersurile de jos în sus durează mult mai mult, pentru că deliberările în jurul unei chestiuni iau mai mult timp decât cel necesar unor experţi să pună un diagnostic şi să propună soluţii. Documentul România educată a pus pe hartă nişte finalităţi pentru 2030, finalităţi valide, care însă ar fi putut să fie astăzi realitate dacă s-ar fi aplicat Legea 1. De aceea eu aş vrea ca lumea să înveţe din ceea ce a fost făcut, nu doar să fie un război al orgoliilor în care fiecare spune că e mai bun decât celălalt.

 

Aţi afirmat recent că atunci „Când ai nişte cutume într-un sistem profund toxic pentru o țară, aşa cum e sistemul universitar românesc, ai două variante: 1. Schimbi sistemul, sperând că se vor schimba cutumele şi comportamentele toxice. 2. Faci din cutumele toxice lege, consolându-te că «asta e tradiția noastră»”. Vă rog explicaţi.

În majoritatea universităţilor din România există insule de excelenţă; sunt universităţi în România care progresează, Universitatea de Vest din Timişoara este una dintre ele. Dar în multe universităţi româneşti există practici profund toxice: nepotismul universitar, mai ales la Medicină şi la Drept, alegerea rectorilor care era făcută de către o clică, impostura, sunt universităţi infestate de plagiat. Aud adesea despre comportamente imorale faţă de doamne şi domnişoare din universităţi, despre studente care suferă presiuni incorecte. Iar când ai astfel de situaţii, ori vine unul ca mine care spune: „Fraţilor, s-a terminat, facem ordine” și schimbă legi. Ori vine altul şi spune: „Asta e normalitatea” şi legiferează siuaţia de fapt. Nu mai verifică plagiatele, scade criteriile de promovare şi de acordare a finanţărilor. Prima cale e cea grea, dar justă. A doua e cea „politică”. Problema este când te pui în pielea unui student care nu are timp să aştepte ca universitățile să se schimbe: e firesc că foarte mulţi pleacă.

 

„Este jenant că nicio universitate din România nu şi-a asumat verificarea tuturor doctoratelor susţinute din 1989 încoace”

Doctoratele plagiate reprezintă o plagă în mediul universitar, poate cea mai mare date fiind repercusiunile pe care le implică. În timpul mandatului dumneavoastră, a izbucnit primul scandal de plagiat la nivel înalt, cel al lui Victor Ponta. Ulterior a urmat devoalarea publică a multor altor cazuri de plagiat comis de oameni politici, de oameni din instituţii de securitate de statului, de oameni din sistemul academic, numărul lor demonstrând că nu vorbim de accidente. Cum explicaţi faptul că în universităţi nu se văd mişcări de masă împotriva celor care girează şi cauţionează furtul academic?

Lucrul care îi leagă cel mai puternic pe oameni este vina comună. Atunci, când există o vină comună, îşi ţin spatele unul altuia pentru că, dacă pică unul, pică toţi. În mandatul meu nu am lansat acţiuni sporadice şi nici nu am tras cu scobitori în submarinul plin de mizerie al învățământului din România: am tras cu torpile. Deci, nu am atacat problema plagiatului cu scobitori, zicând „Să-l găsim pe Ponta, să mai găsim vreo doi, trei şi am încheiat capitolul”, ci am dat o lege antiplagiat şi am numit o comisie de incoruptibili de această treabă. Primul lucru făcut de Guvernul Ponta a fost să desfiinţeze acea comisie, după ce ea descoperise mizeria. Deci eu am lansat o acţiune de masă împotriva plagiatelor. La ora actuală, din păcate, nu există nicio universitate din România care să-şi fi asumat, prin decizie a Senatului, verificarea tuturor doctoratelor susţinute din 1989 încoace. Asta este de-a dreptul jenant din partea lor. Iată deci că vina comună încă îi leagă.

 

Sunt voci din mediul universitar care afirmă că, într-o asemenea acţiune, s-ar pleca de la prezumţia de vinovăţie, ceea ce ar face un astfel de demers ilegal…

O prostie. Ilegal este că nu o fac, conform HG privind Codurile doctorale, conform Legii educaţiei. Să fie clar: orice reconstrucţie trebuie să se sprijine pe un fundament moral, pe un construct etic solid. Nu poţi să clădeşti un palat pe o mlaştină. De aceea primul semnal trebuie să fie o reconstrucţie morală a universităţilor. Le-am chemat să semneze Decalogul Universităților. Aici, la Timișoara, chem Universitatea de Vest care, la 75 de ani de la înfiinţare, are posibilitatea de a fi acel simbol al începutului curăţeniei morale a învăţământului superior. Să-şi asume aceste lucruri prin Cartă dacă e cazul şi să invite celelalte universităţi să-şi seteze standardele.

 

Nu se vrea verificarea tuturor tezelor pentru că s-ar ajunge la cei care au girat doctorate plagiate, care au întreţinut sitemul imposturii.

Legea prevede responsabilitatea comună a doctorandului plagiator și a conducătorului de doctorat.

 

Cu toate acestea, după nenumărate scandaluri publice de plagiat, nu am auzit să fi fost profesori coordonatori sancţionaţi şi, cu atât mai puţin, să fi fost închisă vreo şcoală doctorală, deşi unele au livrat pe bandă rulantă plagiatori; e cazul Academiei Naţionale de Informaţii, unde mai mult de jumătate dintre teze s-au dovedit copiate, sau al Academiei de Poliţie, unde sunt în analiză zeci de teze de doctorat suspectate de plagiat.

Când ai o problemă de o asemenea amplitudine, teoretic ai trei soluţii: 1. Razi tot. 2. Ierţi tot. 3. Pedepseşti selectiv, pe cine îţi convine. Din punctul meu de vedere, nici pedeapsa selectivă, nici iertarea integrală nu sunt soluţii. Trebuie mers până la capăt. Existenţa doctoratelor plagiate în universităţi este ca şi cum acum am afla că judecătorii sunt cei mai mari corupţi. Păi, atunci desfiinţezi instituţia şi creezi una noua, pe baze sănătoase. Dar vedeţi, rasa politicienilor este una foarte laşă şi, când unul care nu e laş scapă printre ei, este eliminat rapid.

 

Dacă azi țara tresare la ideea de plagiat este pentru că eu, atunci, am învins sistemul”

Foto: Grupul pentru Management şi Mediere Culturală

Dumneavoastră aţi fost eliminat din sistem?

Eu nu mă plâng că am fost eliminat din sistem. Atâta timp cât am fost acolo i-am învins și mi-am impus agenda. Dacă azi toată țara tresare la ideea de plagiat este pentru că eu am învins sistemul. Evident, începutul cruciadei antiplagiat nu ar fi produs efecte dacă alții nu ar fi continuat. Consider că este un politician slab acela care spune că nu a făcut nimic pentru că nu l-a lăsat sistemul. Nici pe mine nu m-a lăsat, dar cât am fost acolo, l-am dominat.

Revenind la problema plagiatelor, soluţia corectă este ca acolo unde acest comportament este generalizat, să se meargă până la desfiinţarea şcolii doctorale şi reînfiinţarea ei pe baze sănătoase: asta prevede legea dată de mine, nu știu însă ce au făcut din ea. Guvernul poate, rapid, face acest lucru.

 

„Dacă rămâneam la minister, evaluarea şcolilor doctorale era gata în septembrie 2012”

Evaluarea şcolilor doctorale, prevăzută de Legea Educaţiei, e o altă problemă. Acest proces nu a avut loc încă…

Din 2012, România a avut o bandă de miniştri ai Educaţiei incapabili. Evaluarea şcolilor doctorale se face printr-o metodologie dată de Ministerul Educaţiei. Eu eram cu metodologia spre finalizare. Am plecat în februarie 2012, iar dacă rămâneam, evaluarea era gata în septembrie 2012. După ce am plecat din minister, metodologia a fost aruncată la gunoi. Apoi s-au scremut nu ştiu câţi ani să facă una nouă, pentru că au vrut-o apă de ploaie, să mulţumescă pe toată lumea, neştiind că doar vânzătorii de îngheţată mulţumesc pe toată lumea. Şi, atunci, în loc să fie miniştri au fost vânzători de înghetaţă.

 

O metodologie pentru evaluarea şcolilor doctorale a fost dată şi în 2016.

Da, a fost rezultatul unei munci remarcabile la care a contribuit semnificativ prorectorul UVT, Mădălin Bunoiu. Ministrul sucevean nu a fost de acord chiar cu tot ceea ce s-a pus pe hârtie, dar era acceptabilă, se putea lucra foarte bine. A venit, însă, Ecaterina Andronescu, „doamna Minciunescu la Educaţie”, cu o aberaţie, punând, ca de obicei, mai presus de interesele sistemului pe cele ale partidului şi ale ei personale. Și acum e ceva ridicol. Mă mir însă că unele universități cu tradiție, ca Universitatea din București, au înghițit broscoiul.

 

„Azi m-aş uita mult mai atent la domeniul Ordine publică şi siguranţă naţională”

În 2002, când la Educaţie era tot doamna Andronescu, ministerul a aprobat domeniul doctoral Ordine publică şi siguranţă naţională – zona din care au ieşit la iveală, în ultimii ani, foarte multe probleme legate de plagiat…

Iată adevărul, fără o derobare de responsabilitate: când am ajuns la minister, am găsit domenii agregate – de exemplu, Ştiinţe (unde intrau Matematică, Fizică, Chimie), Drept, Biomedicale, etc. – şi am găsit şi acest domeniu, „Științe militare, informații și ordine publică”. Eu sunt chimist; dacă la Medicină aş fi găsit Studii de homeopatie, de exemplu, mi-ar fi sărit ţandăra, pentru că asta e o şarlatanie pe care o înțeleg prin prisma meseriei mele. Dar la Ordine publică, am luat domeniul ca fiind valid, mi se părea raţional. În plus, la vremea respectivă, nu fusese semnalată nicio problemă în domeniu, astfel încât să investighez. Şi mai e un lucru: când eşti civil, toate aceste domenii militare au o aură de importanţă pentru ţară, pentru că, degeaba ai educaţie, dacă nu ai siguranţă naţională. Şi atunci, psihologic vorbind, când vezi aceste domenii, ai încrede că militarii, cei din servicii ştiu ce fac, ai încredere în ei, pentru că, până la urmă Armata, Poliţia, serviciile secrete sunt pilonii unui stat. Am sesizat că lucrurile stau altfel decât de văzusem eu după ce am plecat de la minister. Astăzi, stuaţia ar fi diferită: m-aş uita mult mai atent la acest domeniu.

 

Dacă mâine v-aţi întoarce în minister…

Aş lua măsuri radicale. Nu văd, însă, un scenariu în care m-aş reîntoarce. Când m-am dus prima dată, am mers cu o strategie clară, am avut un premier care o susţinea, un preşedinte care o susţinea, ghinionul a fost că a lovit criza şi nu am avut mijloacele financiare să pun totul în aplicare. Acum situaţia e diferită, ar trebui să se alinieze planetele să accept să mă întorc la Educaţie. Aș avea, însă, încredere maximă în preşedintele Iohannis: nu cred că ar pune beţe în roate unei schimbări de mare calitate a sistemului.

Aşa că spun nu ce aş face eu, ci ce trebuie făcut, potrivit legii. În momentul în care constaţi abateri sistematice de la etica universitară, sunt două paliere: răspunderea individuală şi evaluarea instituţională. În primul rând pedepseşti profesorul, îi retragi dreptul de a conduce doctorate, dar poţi închide şcolile doctorale şi chiar desfiinţa administrativ universităţile cu astfel de probleme, ulterior acestea putând fi reînfiinţate pe baze sănătoase pentru ca studenții să nu sufere. Nimeni nu ar pierde, în afară de mafioţi, iar asta s-ar putea face urgent.

 

„Aş căsăpi mafiile sindicale şi cele politice preponderent pesediste”

Foto: Grupul pentru Management şi Mediere Culturală

De vreo 15-20 de ani, România are o inflaţie de doctori. Mulţi au fost devoalaţi ca plagiatori, ca impostori. Nimeni, însă, nu a intrat pe o analiză a conţinutului lucrărilor. Şi cred că ar fi surprize mari.

Principala caracteristică a mediocrităţii este capacitatea ei infinită de a se replica. Excelenţa are o capacitate limitată de a se replica. La ce vă aşteptaţi să producă nişte profesori universitari sau conducători de doctorat mediocri? Aici e prima sursă a problemei: cum ajungi conducător de doctorat. Legea educaţiei spunea că îi luăm pe toţi la verificat şi rămân cei buni. Îmi cer iertare că nu ne-a votat poporul, să mai rămân câţiva ani la Educaţie să fac lucrurile astea. Conţinuturile de proastă calitate sunt rezultatul faptului că a devenit conducător de doctorat oricine a vrut. Pe de altă parte e o problemă mai profundă, dar mai subtilă şi plicticoasă: doar începând cu mandatul meu, doctoratul a fost definit ca o primă experienţă profesională de cercetare, aşa cum este de altfel în toată lumea. Când zici „cercetare”, te gândeşti la ceva nou, care să aibă valoare academică. Înainte, era doar o chestiune de studiu, cum e licenţa, masteratul, nu exista obligativitatea legală a unei plusvalori din punct de vedere al cercetării.

 

Dar pentru a determina ieşirea din acest cerc vicios, al mediocrităţii care produce mediocritate, al imposturii care produce impostură, ce măsuri aţi lua?

În învăţământul superior, totuşi, ceva se mişcă, pentru că rectorii sunt aleşi prin vot al întregii comunităţi academice şi sunt comunităţi unde mediocritatea nu e masă critică şi care, încet, încet, au scos la lumină oameni capabili dacă nu academic, cel puţin managerial.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, răspunsul este: căsăpirea mafiilor sindicale, a celor politice preponderent pesediste (pentru că mafiile universitare şi din învăţmântul preuniversitar sunt preponderent girate de PSD, ei s-au înşurubat acolo, ei au avut timp, resurse, oameni, ei au moştenit sistemul neocomunist). Altfel, dacă nu ai oameni pe posturile de unde se pot mişca lucrurile, indiferent ce legi dai, indiferent de ce vrei tu să faci, e pierdere de timp. Poate sistemul se îndreaptă puţin cât eşti tu acolo şi îi ţii în strună, după care mafioții reîncep. Deci, primul lucru care ar trebui făcut este stârpirea acestor insule de puroi din învăţământul românesc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

3 Răspunsuri

  1. Here is an interesting premium pay for win. putereaacincea.ro
    //bit.ly/2KxJp5z

  2. Moraru spune:

    Academicieni fake, doctori honoris causa fake, plagiatori și infractori. Își fac comisii între ei sa devina academicieni ASAS pentru o indemnizație lunara de un salariu mediu pe economie, se fac DHC pentru gradații de merit de 25 %din salariul de baza pe 5 ani, fac doctorate pe genunchi în domenii despre care nu știu nimic și își acoperă norma de bază din 2 conduceri fake de doctorate etc. etc. Verificați cazul Alexe Petru de la Galați, indexat în plagiate ro, suspect de abuz în serviciu dar academician ASAS prin grija celor pe care i-a făcut profesor emerit ulterior. Pe bani publici.

  1. 13 iunie 2019

    […] notă: interviu publicat în premieră în siteul Puterea a Cincea, aici! […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.