Administraţii iubitoare de acte de cultură fără licitaţie publică

Una din cărţile achiziţionate de Primăria Capitalei, de Centenar, printr-un contract de 2,5 milioane de lei. Sursă foto: Facebook Proedus

În decurs de aproximativ doi ani, o serie de Primării şi Consilii Judeţene, majoritatea conduse de primari sau preşedinţi PSD, au încheiat contracte de achiziţie de cărţi şi rechizite şcolare – dar şi dezinfectanţi –, toate prin atribuire directă şi toate, întâmplător, având ca partener, direct sau indirect, aceeaşi firmă, respectiv Editura Litera. Valoare totală a acestor contracte trece de 18.00.000 de lei, adică mai mult de 3,5 milioane de euro. În topul administraţiilor care au încheiat astfel de contracte sunt Primăria Capitalei, în mandatul Gabrielei Firea, şi Primăria Sectorului 5, sub administrarea lui Daniel Florea.

 

2018 – cărţi pentru Centenar, de 2,5 milioane de lei, fără licitaţie

Sursă foto: Playtech

Una dintre acțiunile dedicate Centenarului, susținute financiar de Primăria Capitalei, a fost distribuirea gratuită către elevii din București a două cărți de istorie. Proiectul atrăgea atenția pe de o parte prin suma mare pe care Primăria București a alocat-o prin atribuire directă și extrem de rapidă, 2.500.000 de lei – adică, peste 500.000 de euro – bani daţi pe baza unei simple solicitări de finanțare, apoi prin faptul că manualele sunt tipărite de Editura Litera al cărei director general, Dan Vidraşcu, este președintele ONG-ului care a făcut solicitarea de finanțare, Asociația Ludmila Vidraşcu, și, nu în ultimul rând, prin faptul că volumele de Istorie a românilor sunt scrise unul de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, iar celălalt, de autoarea unui controversat manual unic de Istorie pentru clasa a VI-a, plin de greșeli de fond. 58.000 de elevi de gimnaziu din Capitală au primit, astfel, de 1 Decembrie 2018 volumul Istoria ilustrată a românilor pentru elevi, de Magda Stan, iar 62.000 de liceeni, Istoria ilustrată a românilor pentru tineri, de Ioan Aurel Pop.

Un alt aspect care a atras atenţia a fost faptul că proiectul a trecut ca prin brânză prin întregul circuit birocratic – direcţii de specialitate ale Primăriei, Cabinetul primarului, Consiliul General – şi,  în doar câteva zile, a fost aprobat.

 

2020. Încă un contract, fără licitaţie, în valoare de 3,5 milioane de lei

Anul acesta, un proiect al aceleiaşi Asociaţii Ludmila Vidraşcu a primit finanţare, tot fără licitaţie, într-un timp foarte scurt, de la Primăria Capitalei. Valoarea, de data aceasta, este de aproximativ 700.000 de euro. Ca în cazul celor peste 100.000 de volume de Istorie a românilor achiziţionate şi oferite gratuit de Centenar, şi acest proiect a trecut rapid şi fără piedici prin circuitul birocratic al Municipalităţii.

În 6 mai 2020, pe circuitul administrativ al Primăriei Municipiului Bucureşti era înregistrat, la Cabinet, iar o zi mai târziu, în 7 mai 2020, la Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism proiectul de hotărâre privind cooperarea între Primăria Capitalei, prin Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti – Proedus şi Asociaţia Culturală Ludmila Vidraşcu în vederea finanţării şi realizării în comun a proiectului Bucureşti.citeşte.ro.

În 7 mai era deja elaborat Raportul de specialitate redactat de Direcţia de Cultură şi Centrul Proedus, adresat Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în care se menţiona că: „În contextul crizei sanitare Covid 19, trebuie create programe/proiecte care să vină în întâmpinarea elevilor cu metode noi şi inovatoare pentru a menţine viu interesul pentru carte, lectură şi educaţie, în general”.

În acelaşi document se mai preciza că Asociaţia Ludmila Vidraşcu a propus Primăriei Bucureşti „o colaborare care va avea ca suport platforma educaţională online citeşte.ro, un proiect educaţional realizat la cele mai înalte standarde tehnologice şi de conţinut, dezvoltat pentru elevii din învăţământul preuniversitar. (…) Platforma citeşte.ro pune la dispoziţia elevilor 1000 de titluri de carte (cu un total de 300.000 de pagini), în toate formatele electronice: ebook, audiobook, videobook, teste interactive. Materialele pot fi accesate simplu, de la calculator, tabletă sau telefon. (…) Platforma citeşte.ro va cuprinde atât materiale cu conţinut din programa şcolară – în marea lor majoritate aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale –, cât şi conţinut complementar extracurricular care acoperă toate domeniile de interes: istorie, artă, geografie, dezvoltare personală, ficţiune generală, limbi străine, ştiinţe exacte STEM ş.a. Nu în ultimul rând, un procent însemnat din materialele puse la dispoziţie pe platforma citeşte.ro aparţin licenţelor internaţionale de prestigiu precum National Geographic, Discovery, Dorling Kindersley, Disney, Macmillian Education, Maison des Langues, Oxford University Press, Harvard University Press.

La fel a fost întocmit Referatul de aprobare, cu semnătura primarului Gabriela Firea, care transmitea Consiliului General că „autorităţile locale de la nivelul Municipiului Bucureşti consideră importantă şi oportună sprijinirea derulării unor programe/proiecte în domeniul «educaţie» adresate, în general, populaţiei şcolare, cu activităţi specifice orientate spre excelenţă, spre modelarea fiinţei umane în spiritul valorilor intelectuale, morale, estetice, culturale, în vederea formării pentru o societate sănătoasă şi durabilă.”

Ce prevede proiectul care i-a fost propus Primăriei Bucureşti şi care a fost votat de Consiliul General  în 11 mai? Ca, timp de şapte luni (1 iunie-31 decembrie 2020), Primăria Capitalei să achiziţioneze 20.000 de abonamente lunare, în valoare totală de aproape 3,5 milioane de lei, pe platforma bucureşti.citeşte.ro. Adică, 24,95 de lei pentru un abonament lunar. Fondurile au fost incluse în bugetul Proedus prin rectificare bugetară.

În baza aceluiaşi acord, Proedus se obligă să ofere Asociaţiei Ludmila Vidraşcu baza de date cu conturile elevilor şi ale profesorilor din Bucureşti. Printre obligaţiile asumate de asociaţie se numără promovarea Proedus şi a Primăriei Bucureşti „prin toate mijloacele de care dispune: foto, video, comunicate de presă, parteneri, participări la evenimente şi emisiuni radio/tv)”.

 

Produsul „citeşte.ro” a fost oferit şi altor Primării

Dar nu numai pentru Bucureşti a fost pregătit un portal citeşte.ro, acelaşi produs fiind oferit, cu mici modificări, şi altor Primării. De exemplu, Primăriilor Constanţa (//constanta-citeste.ro/), Târgu Jiu (//targujiu-citeste.ro/), Lumina – Constanţa (//lumina-citeste.ro/), toate conduse, coincidenţă, de primari PSD. Am solicitat fiecărei Primării să ne comunice pe ce criterii a fost ales în vederea finanţării proiectul “…-citeste.ro”, care este valoarea şi care este perioada de derulare a contractului şi am solicitat  copii după proiectul Asociaţiei Culturale Ludmila Vidraşcu depus în vederea finanţării, pe care nu l-am primit de la niciuna dintre cele trei Primării.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa transmite că Grupul Editorial Litera SRL transmite că a oferit acces gratuit la pagina //constanta-citeste.ro//constanta-citeste.ro/ printr-un fluturaş cu cod de acces regăsit în fiecare pachet cu rechizite şcolare pe care Municipalitatea constănţeană, condusă, în mandatul 2016-2020, de social-democratul Decebal Făgădău, le-a cumpărat de la Litera. Ce a prevăzut acel contract cu obiectul “Achiziţia de pachete cu rechizite şcolare cu ocazia începerii cursurilor pentru preşcolarii şi şcolarii din municipiul Constanţa”, despre care ni se spune că a fost încheiat în baza unei licitaţii deschise online iniţiate în SEAP, la care a participat un singur ofertant, respectiv Litera? Contractul, valabil în perioada 6 august-9 septembrie 2019, a prevăzut furnizarea de pachete de rechizite şcolare (Primăria Constanţa nu precizează ce au conţinut acele pachete, nici câte au fost achiziţionate). Doar valoarea totală: 1.938,410 lei.

    

 

Înainte de solicitările noastre de informaţii, site-urile constanta-citeste.ro, lumina-citeste.ro şi targujiu-citeste.ro erau funcţionale

La Primăria condusă de Decebal Făgădău au urmat alte contracte, derulate în perioada 15 noiembrie-12 decembrie, privind “furnizarea de cadouri prilejuite de sărbătorile de iarnă 2019 pentru preşcolarii şi şcolarii din municipiul Constanţa”. Valoarea a fost de 926.250 de lei (peste 192.000 de euro). În privinţa acestui contract, nu sunt furnizate nici măcar informaţii referitoare la procedura de selecţie.

Primăria Târgu Jiu, condusă, în mandatul 2016-2020, de liberalul Marcel Romanescu, transmite, fără să menţioneze vreo informaţie legată de site-ul //targujiu-citeste.ro/, că a încheiat, în decembrie 2019, un contract cu Grupul Editorial Litera SRL pentru pachete oferite colindătorilor, pachete care au conţinut dulciuri şi cărţi. Valoarea contractului, derulat prin SEAP, a fost de 131.445 lei. Mai mult de 27.000 de euro, deci. Fără alte detalii.

Primăria Comunei Lumina, din judeţul Constanţa, condusă, în mandatul 2016-2020, de liberalul Ioan Roman, transmite că a încheiat cu Grupul Editorial Litera un contract, în decembrie 2019, pentru furnizare de pachete cărţi şcolare, în valoare de 58.286, 88 de lei, fără alte detalii, achiziţie făcută prin SEAP. Reprezentanţii acestei Primării susţin, însă, că nu au avut niciun contract care să facă trimitere la proiectul lumina-citeste.ro, deşi pe pagina respectivă apărea sigla acestei Primării.

După solicitările noastre de informaţii, însă, niciunul dintre aceste site-uri nu mai era funcţional…

     

Aşa arătau site-urile constanta-citeste.ro, lumina-citeste.ro şi targujiu-citeste.ro după solicitările de informaţii trimise Primăriilor

 

CJ Timiş încheie un contract în regim de urgenţă şi fără licitaţie, fără să ştie concret pe ce dă banii

Foto: Constantin Duma

Şi Consiliul Judeţean Timiş, condus în mandatul 2016-2020 de un social-democrat, Călin Dobra, derulează cu Asociaţia Ludmila Vidraşcu un proiect. Potrivit Formularului-tip de propunere a proiectelor al CJ Timiş, din 2 iulie 2020, valoarea era de 288.888 de lei, adică aproape 60.000 de euro.

Proiectul, numit “Prima zi de şcoală!” a fost propus CJ Timiş, la sfârşitul lunii iunie. În iulie era deja aprobat, banii fiind alocaţi fără licitaţie. Proiectul, potrivit contractului, se desfăşoară în perioada iulie-decembrie 2020 şi vizează punerea la dispoziţia elevilor din clasa pregătitoare din Timişoara a unui “pachet alcătuit din titluri de carte corespunzătoare nivelului de vârstă, cât şi un penar şi soluţii de igienizare”.

În Formularul de propunere a proiectului nu se menţionează, însă, câte pachete vor fi oferite de cei 288.888 de lei, nici ce conţine fiecare pachet. Se menţionează doar un penar cu 32 de instrumente (creioane colorate, carioci, pix, creion, ascuţitoare, radieră, orar şi tabel cu tabla înmulţirii), un pachet cu 15 şerveţele antibateriene şi dezinfectante Hygienum şi un gel antibaterian şi dezinfectant de 50 ml Alka-Gel. De asemenea, nu se precizează câte cărţi vor fi oferite fiecărui copil, nici ce titluri, nici de la ce editură. Cu toate, acestea, proiectul a fost aprobat spre finanţare.

Am făcut o nouă cerere de informaţii, solicitând să ni se comunice: câte pachete sunt achiziţionate conform contractului, ce conţine fiecare pachet şi care este valoarea fiecărui produs în parte, ce titluri de cărţi conţine fiecare pachet şi la ce editură sunt tipărite.

Răspunsul CJ Timiş este stupefiant: a fost acceptat un proiect, a fost încheiat contractul de finanţare, de data aceasta ni se transmite că pe suma de 120.000 de lei, dar nu ştie nimeni pentru câte pachete şi pentru ce anume sunt daţi aceşti bani. Conform contractului de finanţare, încheiat în 3 august 2020, “suma de 120.000 de lei prevăzută pentru derularea evenimentului cultural «Prima zi de şcoală», se acordă după finalizarea proiectului cultural, toate plăţile urmând să se efectueze în baza facturilor emise de către beneficiar. Ca atare, contract de finanţare nu conţine detaliile solicitate, acestea fiind disponibile după efectuarea decontului aferent proiectului”, transmite CJ Timiş. Menţionând apoi că, “procedural, cheltuieliel eligibile care nu sunt justificate corespunzător de către beneficiar, în conformitate cu prevederile Ghidului de eligibilitate pentru finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cultural-artistice şi de tineret pe anul 2020 în judeţul Timiş, aprobat prin Hotărârea CJ Timiş nr. 37/2020, pot să fie refuzate de finanţator la decont sau pot să fie aprobate la plată parţial. Finanţatorul îşi rezervă dreptul ca, în cazul în care un dosar de decont nu respectă cerinţele de formă descrise în Ghidul de eligibilitate pentru finanţarea neramburasilă din fonduri publice a proiectelor cultural-artistice şi de tineret pentru anul 2020, în judeţul Timiş, acesta să poată fi retzrnat imediat după înregistrarea lui de către autoritatea contractantă. În cazul în care se începe verificarea dosarului de decont şi sunt constatate erori semnificative, dosarul poate fi, de asemenea, returnat. Ambele proceduri sunt efectuate în baza unei notificări din partea autorităţii contractante”. Pentru proiectele depuse în sesiunea a doua – cum, ni se spune, e şi cazul celui depus de Asociaţia Ludmila Vidraşcu, documentele justificative se înaintează autorităţii contractante până în 11.12.2020.

Am solicitat CJ Timiş şi o copie după procesul-verbal al Comisiei de evaluare şi selecţie a proiectelor culturale cuprinzând punctajul obţinut de proiectul Asociaţiei Culturale Ludmila Vidraşcu, pe care nu am primit-o, însă…

 

Cărţi şi rechizite de 800.000 de euro pentru grădiniţe şi şcoli din Sectorul 5

Sursă foto: Facebook Proedus

În doar o lună, decembrie 2019, potrivit SEAP, o serie de grădiniţe, şcoli şi licee, toate subordonate Primăriei Sectorului 5 Bucureşti – conduse de Daniel Florea, din partea PSD, un apropiat al primarului general Gabriela Firea – au încheiat cu Grupul Editorial Litera contracte prin atribuire directă în valoare de peste 3,8 milioane de lei, adică mai mult de 800.000 de euro: grădiniţele au avut achiziţii în valoare totală de peste 536.000 de lei, adică mai mult de 111.000 de euro, şcolile generale – achiziţii de peste 2,1 milioane de lei, adică mai mult de 445.000 de euro , iar liceele – achiziţii de mai mult de 1,2 milioane de lei, adică peste 250.000 de euro. Mai jos se regăsesc sumele alocate prin achiziţie directă – achiziţii numite fie cărţi de bibliotecă, fie pachete cadou sărbători, cadouri Crăciun, fie pachete educaţionale etc. –, găsite pe SEAP.

 

Grădiniţe – achiziţii în valoare de peste 536.000 de lei (peste 111.000 euro)

Grădiniţa nr. 34 – achiziţie de 30.213,95 lei (6.325,67 euro).

Grădiniţa nr. 35 – 42.428,10 lei (8.878,59 euro).

Grădiniţa nr. 53 – 28.542,54 lei (5.975, 74 euro).

Grădiniţa nr. 54 – 33.942,48 lei (7.103,17 euro).

Grădiniţa nr. 72 – 21.856,90 lei (4.576,02 euro).

Grădiniţa nr. 73 – 24.428 lei (5.112,98 euro).
Grădiniţa nr. 289 – 28.285,40 lei (5.920,30 euro).

Grădiniţa nr. 178 – 44.613,79 lei (9.336,36 euro).

Grădiniţa  nr. 185 – 50.142, 30 lei (10.495,07 euro).

Grădiniţa nr. 205 – 31.113,94 lei (6.514,10 euro).

Grădiniţa nr. 242 – 23.785,45 lei (4.979,79 euro).

Grădiniţa nr. 244 – 23,142,60 lei (4.843,88 euro).

Grădiniţa nr. 268 – 27.256,84 (5.704,06 euro).

Grădiniţa nr. 271 – 20.056,92 lei (4.197,33 euro).

Grădiniţa nr. 289 – 28.285,40 lei (5.920,30 euro).

Grădiniţa “Căsuţa fermecată” – 33.942,48 lei (7.104,48 euro).

Grădiniţa Electromagnetica – 26.356,85 lei (5.515,49 euro).

Grădiniţa “Paradisul Verde” – 34.199, 62 lei (7.156,98 euro).

 

Şcoli – achiziţii în valoare de peste 2.130.000 de lei (aproximativ 445.000 euro).

Ceea ce se remarcă este faptul că unele şcoli apar pe SEAP cu mai multe oferte acceptate. Cele mai multe, şapte, sunt încheiate de Şcoala Gimnazială nr. 25.

Şcoala gimnazială nr. 2 – 23.824,50 lei (4.987,96 euro).

Şcoala gimnazială nr. 2 – 37.413,87 lei (7.833,07 euro).

Şcoala gimnazială nr. 103 – 62.326,02 lei (13.673,11 euro).

Şcoala gimnazială nr. 115 – 14.067,80 lei (2.944,47 euro).

Şcoala gimnazială nr. 115 – 28.156,83 lei (5.893,39 euro).

Şcoala gimnazială nr. 115 – 15.2999,83 lei (3.202,34 euro).

Şcoala gimnazială nr. 124 – 83.708,38 lei (17.517,71 euro).

Şcoala gimnazială nr. 125 – 10.285,92 (2.152,14 euro).

Şcoala gimnazială nr. 125 – 8.228,16 (1.721,59 euro).

Şcoala gimnazială nr. 125 – 6.785,85 (1.419,81 euro).

Şcoala gimnazială nr. 125 – 57,14 (11,96 euro).

Şcoala gimnazială nr. 125 – 71,43 (14,95 euro).

Şcoala gimnazială nr. 125 – 5.214,39 (1.091,01euro).

Şcoala gimnazială nr. 125 – 4.789,90 (1.002, 20 euro).

Şcoala gimnazială nr. 126 – 79.729, 92 (16.683,04 euro).

Şcoala gimnazială nr. 127 – 60.663,61 lei (12.695,12 euro).

Şcoala gimnazială nr. 127 – 74.783,98 lei (15.649,44 euro).

Şcoala gimnazială nr. 127 – 60.663,61  lei (12.695,12 euro).

Şcoala gimnazială nr. 128 – 50.45,96 lei (11.312,13 euro).

Şcoala gimnazială nr. 131 – 51.392,85 lei (10.754,57 euro).

Şcoala gimnazială nr. 131 – 70.327, 79 lei (14.716,83 euro).

Şcoala gimnazială nr. 134 – 44.750,87 lei (9.369,16 euro).

Şcoala gimnazială nr. 135 – 14.168,02 lei (2.964,83 euro).

Şcoala gimnazială nr. 135 – 20.071,83 lei (4.200,27 euro).

Şcoala gimnazială nr. 135 – 22.398,88 lei (4.687,23 euro).

Şcoala gimnazială nr. 135 – 28.000,56 lei (5.859,45,83 euro).

Şcoala gimnazială nr. 136 – 49.303,79 lei (10.317,84 euro).

Şcoala gimnazială nr. 144 – 12.933,30 lei (2.706,56 euro).

Şcoala gimnazială nr. 144 – 23.271,17 lei (4.869,97 euro).

Şcoala gimnazială nr. 144 – 12.599,86 lei (2.636,78 euro).

Şcoala gimnazială nr. 150 – 62.512,20 lei (13.087,72 euro).

Şcoala gimnazială nr. 150 – 81.858,78 lei (17.138,18 euro).

Şcoala gimnazială nr. 188 – 72.923,52 (15.267,47 euro).

Şcoala gimnazială nr. 280 – 203.837,28  lei (42.671,46 euro).

Şcoala gimnazială “George Călinescu” – 19.571,82 lei (4.095,64 euro).

Şcoala gimnazială “George Călinescu” – 21.084,66 lei (4.412,22 euro).

Şcoala gimnazială “George Călinescu” – 13.815,08 lei (2.890,97 euro).

Şcoala gimnazială “George Călinescu” – 26.357,67 lei (5.515,66 euro).

Şcoala gimnazială “Grigore Tocilescu” – 38.473,47 (8.051,03 euro).

Şcoala gimnazială “I.G. Duca” – 24.100,76 (5.043,48 euro).

Şcoala gimnazială “I.G. Duca” – 49.215,27 (10.299,10euro).

Şcoala gimnazială “I.G. Duca” – 34.143,54 (7.145,09 euro).

Şcoala gimnazială “I.G. Duca” – 39.369,46 (8.238,70 euro).

Şcoala gimnazială “Ion C. Brătianu” – 81.136,98 lei (16.979,59 euro).

Şcoala gimnazială “Mircea Sântimbreanu” – 64.093,10 (13.412,25 euro).

Şcoala gimnazială “Mircea Sântimbreanu” – 97.841,77 (20.474,56 euro).

Şcoala gimnazială “Petrache Poenaru” – 22.009,30 lei (4.606,67 euro).

Şcoala gimnazială “Petrache Poenaru” – 31.371,08 lei (6.566,15 euro).

Şcoala gimnazială “Principesa Margareta” – 24.201,60 lei (5.065,53 euro).

Şcoala gimnazială “Principesa Margareta” – 36.226,76 lei (7.582,47 euro).

Şcoala gimnazială “Principesa Margareta” – 34.286,40 lei (7.176,34 euro).

Şcoala gimnazială “Principesa Margareta” – 45.286,62 lei (9.478,75euro).

 

Licee – achiziţii în valoare de peste 1.213.000 de lei (aproximativ 253.000 euro).

În cazul acestor contracte, atrage atenţia pe de o parte situaţia unui liceu care a făcut achiziţie directă peste suma prevăzută de lege, şi anume Colegiul Economic Viilor care a făcut o achiziţie de peste 190.000 de lei, în condiţiile în care legea achiziţiilor publice prevede un maxim de 132.519 de lei. Un alt aspect care atrage atenţia este tehnica împărţirii în mai multe cereri de achiziţie, la care recurg patru din nouă licee care au făcut achiziţie de carte de la Litera. Puse cap la cap, achiziiţile depăşesc, de asemenea, valoarea pe care ar fi permis-o un singur contract, prin atribuire directă.

Colegiul Economic Viilor – 191.670,05 lei (40.110,92 euro)

Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” – 55.361,16 lei (11.587,41 euro).

Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” – 78.430,14 lei (16.415,14 euro).

Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” – 6.705,86 lei (1.403,57  euro)

Colegiul Tehnic Energetic – 66.027,90 lei (13.817,70 euro).

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “D. Motoc” – 91.628,65 lei (19.178,40 euro)

Colegiul Tehnic “Grigore Cerchez” – 67.956,47 lei (14.220,72 euro)

Liceul Tehnologic “Dimitrie Gusti” – 46.854,85 lei (9.806,99 euro)

Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” – 60.504 lei (12.663,83 euro)

Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” – 85.716 lei (17.940,85 euro)

Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” – 35.572,14 lei (7.445,45 euro)

Liceul Teoretic “Ion Barbu” – 87.416,49 lei (18.292,94 euro), cerere acceptată la câteva minute după anularea primeia.

Liceul Teoretic “Ion Barbu” – 102.300, 09  lei (21.407,51 euro).

Liceul Teoretic “Ştefan Odobleja” – 39.857,94  lei (8.342,50 euro).

Liceul Teoretic “Ştefan Odobleja” – 31.884,12  lei (6.673,53 euro).

Liceul Teoretic “Ştefan Odobleja” – 77.930,13 lei (16.311,22 euro).

Liceul Teoretic “Ştefan Odobleja” – 55.008,22  lei (11.513,54 euro).

 

Primăria Sectorului 5 – încă un contract de 5 milioane de lei, în campanie electorală

Sursă foto: buletin.de

La începutul lunii septembrie, publicaţia buletin.de scria despre contracte în valoare totală de 5 milioane de lei, adică mai mult de un milion de euro, atribuite, în decurs de doar câteva ore, de Primăria Sectorului 5 aceleiaşi edituri: “În plină campanie electorală, primarul Daniel Florea dă rechizite gratuit la toți copiii din Sectorul 5. Cele 5 milioane de lei cheltuite pe rechizite au fost împărțite în 198 de contracte cu atribuire directă, fără să aibă loc vreo licitație și fără posibilitatea de a găsi un preț mai mic pentru aceleași produse. Toți banii au ajuns în buzunarele patronilor editurii Litera cu care primarul Sectorului 5 și primarul Gabriela Firea au o relație de lungă durată.”

 

500.000 de euro, fără licitaţie, pentru dezinfectanţi

PressOne scria în martie despre un contract pe care Complexul Multifuncțional „Sf. Andrei”, din Sectorul 5 l-a încheiat, pentrru produse de igienă, cu Editura Litera Internațional. Contractul, în valoare de 500.000 EURO pe pachete, mai scris PressOne, ar fi ocolit portalul de achiziții publice.

 

În aşteptarea unui punct de vedere…

Am încercat, ieri, să obţinem un punct de vedere din partea lui Dan Vidraşcu, președintele Asociației Ludmila Vidraşcu şi director al Editurii Litera. L-am contactat la editură, menţionând subiectul în legătură cu care am dorit o opinie a acestuia. Ni s-a comunicat că vom fi contactaţi, ceea ce, până la publicarea articolului, nu s-a întâmplat.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. aLIN spune:

    pentru doamna Melania e legitim să dai banii publici pentru deplasările transatlantice ale lui Tismăneanu sau pentru romanele eșuate ale lui Cărtărescu și desigur in bordurile lui Videanu și in piscinele lui Udrea. Dacă banii merg altundeva e risipă. Să meargă la băsiști doar 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.