Mihai Ralea sau supravieţuitorul

Mihai Ralea a fost, în dramaticul secol XX românesc, un supravieţuitor, iar această longevitate este inseparabilă de un geniu al compromisului şi al oportunismului. Ralea rămâne, în posteritatea eliberată de presiunea dogmei comuniste, un democrat care a ales tirania şi un intelectual care şi-a trădat vocaţia de creator, parcurgând un drum al onorurilor şi al abjecţiei. Din statuia sa nu mai durează decât un soclu devastat de vreme. Supravieţuirea a adus cu sine uitarea.

Iar biografia exemplară pe care i-o consacră Cristian Vasile (Un cameleon și virtuțile oportunismului: Mihai Ralea. O biografie politică, Polirom, 2025 – n.r.) este încercarea cea mai solidă şi mai nuanţată de a interoga acest destin: excavând arhivele, recitind textele sale, istoricul Cristian Vasile imaginează portretul unei epoci, căci Ralea a fost un om al vremurilor sale. Itinerariul lui Ralea este reconstituit cu precizie şi fineţe – vieţile sale sunt arhivate, meticulos. Fotografiile care se succedă în decursul câtorva decenii sunt imaginea însăşi a acestei vocaţii de parvenire şi de adaptare. Turpitudinea este efigia morală a celui care ar fi putut fi una dintre vocile definitorii ale câmpului intelectual românesc.

Mihai Ralea nu este un colaboraţionist mediocru, din categoria doctorului Petru Groza. El este parte a tradiţiei de la “Viaţa Românească”, cuprinzând patrimoniul de idei al unei stângi democratice. Primul Ralea, cel care nu cedează şi care nu se mobilizează totalitar, are darul pătrunderii analitice şi subtilitatea unui critic literar remarcabil.

Paginile de până la 1938 pot fi privite, o dată cu trecerea timpului, drept cele mai preţioase din opera sa. Polemicile lui Ralea sunt capodopere ale genului. Lectura filonului proto-totalitar din spaţiul cultural de la noi este una profetică. Alternativa la rasputinism, spre a relua formula sa memorabilă, este moderaţia democratică şi înrădăcinarea în Occident. Acest Ralea de dinainte de cădere onorează legatul lui C. Stere şi G. Ibrăileanu. Timbrul său este afin cu cel al lui Grigore T. Popa.

Politic, Ralea cel de de dinainte de 1938 aparţine ţărănismului: în constelaţia de idei a acestui partid, el ţine de ramura care se revendică de la un umanism democratic agrarian. Ralea participă la efortul de edificare doctrinar al anilor 1930. Ţărănismul acestui interval îi datorează ceva din profilul său memorabil.

Dar, asemeni lui Armand Călinescu şi celor din jurul său, Mihai Ralea va face o alegere fatidică. În numele combaterii dreptei radicale, Mihai Ralea devine, o dată cu primăvara lui 1938, un exponent instituţional al noii Românii carliste. Democratul îmbracă uniforma primului partid unic şi totalitar din România. Decorul fascist este cel pe fundalul căruia se plasează noua sa carieră: sugrumarea sindicatelor prin introducerea breslelor face parte din acest program de regenerare corporatistă.

Drumul lui Ralea este, de acum înainte, unul care nu mai poate îmbrăţişa onoarea şi verticalitatea. Angrenajul vieţii sale este mişcat, până la capăt, de un arivism ce amuţeşte orice instinct etic. Acolo unde Ilie Lazăr sau Nicolae Carandino rămân fideli democraţiei, Ralea trădează, iar din această trădare de început se hrănesc toate trădările de mai târziu.

Ralea este un supravieţuitor care evită lichidarea fizică în lunile de regim legionar. Sacrificiul lui Virgil Madgearu nu este şi al său. Ralea va trece peste teribila toamnă a lui 1940, după cum va trece şi peste anii de dictatură antonesciană: internarea în lagăr este mai degrabă o paranteză în itinerariul său public.

Biografia lui Cristian Vasile îşi atinge pragul de intensitate etică şi intelectuală o dată cu reconstituirea efigiei celui din urmă Ralea. Iar acest Ralea este unul dintre cei care acordă legitimitate unui regim criminal şi ilegitim. Supravieţuitorul se înregimentează spre a sluji: uniforna fascistă lasă locul marşului comunizant.

Detestat de Petre Pandrea (vechiul său inamic intelectual din altă viaţă), Ralea este, în anii de după 6 martie 1945, un învingător. El este ministru, ambasador, director, diplomat cultural, mereu prezent la acest festin al abjecţiei comuniste. Şi chiar atunci când drumul îi este pus în pericol, revenirea sa este una spectaculoasă. Ralea nu va cunoaşte singurătatea atroce de la Sighet: demnitar al vechului regim, el este salvat de cei pe care îi serveşte. Dialectica rescrie trecutul, spre a permite un alt viitor.

Cel din urmă Ralea este un pontif. Locul său este în empireul academic al ordinii comuniste. Serviciile pe care le aduce democraţiei populare aduc cu sine pacea existenţei şi bogăţia. Trădarea suspendă judecata etică. În anii în care Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt zidiţi de vii, Ralea se bucură de întreaga lucire a soarelui din stema republicii populare.

Biografia exemplară scrisă de Cristian Vasile este epitaful de pe piatra tombală a supravieţuitorului Ralea. Cameleonul a învins, prin sacrificarea a ceea ce fiinţa sa intelectuală şi morală cuprindea mai preţios. Desfigurat de trădare, chipul lui Ralea este cel al unui colaboraţionist: promisiunile începutului sunt acoperite de zgura abjecţiei.

Articol publicat şi în La Punkt.