Am avut un Havel

Am auzit de prea multe ori interogaţia cumva auto-compătimitoare: “De ce n-am avut şi noi un Havel?” Adevărul este că l-am avut, dacă prin Havel înţelegem convergenţa dintre acţiune politică şi conştiinţa morală. S-a numit Corneliu Coposu.

A trecut cu exemplară demnitate prin temniţele comuniste. Când a fost eliberat, în 1964, dictatorul de-atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, i-a oferit un post de demnitar la Arbitrajul de Stat. L-a refuzat. În anii dictaturii lui Ceauşescu a respins orice concesie. Era structural vertical. Se mefia de linguşitori şi îi detesta pe veleitari.

A trebuit să reconstruiască un partid democratic cu materialul uman moştenit din comunism. Era perfect lămurit privind jocurile unor Măgureanu, Aurel Dragoş Munteanu şi câţi alţii. Îmi amintesc discuţiile avute privitor la desemnarea candidatului unic al CDR. Eu îl susţineam pe Nicolae Manolescu. Domnul Coposu îl simpatiza, dar lega aceasta desemnare de un angajament public monarhist. Nicolae Manolescu nu l-a făcut. Revenind din Franţa, nu s-a oprit la Versoix. Emil Constantinescu a simulat monarhismul doar pentru a intra în graţiile adevăratului lider moral al României. Îşi visa de fapt tronul prezidenţial. Pe care l-a ocupat vreme de patru ani fără să lase nimic demn de notat în istoria acestei ţări. Feriţi-vă de orgoliul umililor…

Ar fi stat lucrurile altfel dacă domnul Coposu ar fi trăit încă doi, trei ori mai mulţi ani? Ştiu, e contrafactual, dar nu pot să nu mă întreb. Eu unul cred că da. Poate că s-ar fi putut reînnoda continuitatea constituţională a statului român. Poate că România de azi ar semăna mai mult cu Spania decât cu cleptocratiile autoritare din fosta Uniune Sovietică. Din partidul pe care l-a condus s-a ales praful şi pulberea. Vocabularul creştin-democraţiei a fost uzurpat de foşti activişti ideologici. Au rămas prea puţini pe baricade. Ticu Dumitrescu, Ana Blandiana, Petre Mihai Băcanu. Când ne-am trezit cu adormitul Ciorbea pe post de premier ţărănist ştiam că deriva se va petrece negreşit. Sigla partidului lui Maniu, Mihalache şi Coposu a fost subtilizată de un nimeni.

În 1993, parcă, stăteam la Hotelul Continental. La rugămintea domnului Coposu m-am întâlnit cu câţiva tineri parlamentari ţărănişti. Le-am vorbit despre conceptul strategic al societăţii civile. Luau notiţe. Era acolo şi politologul Dan Pavel, cred că a povestit momentul. Din păcate, ideea întăririi democraţiei prin simbioza partide – asociaţii informale a fost repede abandonată. Carierele au devenit mai importante decât ideile.