Yuri Kordonsky montează în România „Metamorfoza” lui Kafka

Yuri Kordonsky. Sursă foto: Festivalul Naţional de Teatru
Teatrul Excelsior din Bucureşti anunță o nouă producție-eveniment: Metamorfoza, de Franz Kafka, în regia celebrului Yuri Kordonsky, unul dintre cei mai influenți și apreciați regizori contemporani, multiplu laureat UNITER și profesor de regie la prestigioasa Yale School of Drama.
Primele reprezentații vor avea loc în 22 și 23 noiembrie, respectiv 19, 20 și 21 decembrie, de la ora 19 (și o reprezentație în matineu, de la ora 11, în 21 decembrie), în Sala “Ion Lucian” a teatrului.
Revenirea lui Yuri Kordonsky în România – țară în care a semnat deja câteva dintre cele mai profunde montări ale ultimelor două decenii (Unchiul Vania, Crimă și pedeapsă, Marmură, Sorry, Căsătoria, Inimă de câine, Îngropați-mă pe după plintă, Romeo și Julieta) – prilejuiește o nouă întâlnire cu un regizor care înțelege teatrul ca pe o formă de cunoaștere a umanului, de explorare a fragilității și paradoxului. În Metamorfoza, Kordonsky redescoperă textul lui Kafka nu ca o poveste despre o insectă, ci ca o oglindă a fiecăruia dintre noi.
„Metamorfoza lui Kafka nu este despre o insectă, ci despre fiecare dintre noi. Despre cum frumusețea și cruzimea, iubirea și dezgustul, ruptura și armonia trăiesc împreună în fiecare familie, în fiecare casă, în fiecare societate. Kafka nu închide această crăpătură, o lasă deschisă. Noi o lăsăm deschisă”, spune Yuri Kordonsky.
Franz Kafka a publicat Metamorfoza în 1915, într-o Vienă marcată de frământări sociale și de sentimentul sfârșitului unei lumi. Povestea lui Gregor Samsa – tânărul care se trezește într-o dimineață transformat în insectă – a devenit una dintre cele mai tulburătoare alegorii ale secolului, un text despre alienare, singurătate și pierderea sensului, dar și despre imposibilitatea iubirii într-un univers dominat de rușine și neputință.
În lectura lui Kordonsky, Metamorfoza devine un poem teatral despre fragilitate și intimitate, despre familia ca microcosmos al lumii și despre limitele compasiunii. Regizorul refuză senzaționalul transformării și alege, în schimb, să exploreze spațiul interior al personajelor — ceea ce se petrece în tăcerea dintre cuvinte, în fisurile relațiilor și în felul în care dragostea se degradează în teamă.

Yuri Kordonsky in timpul repetiţiile pentru „Metamorfoza”. Foto Excelsior
Noua producție de la Excelsior reunește îi are în distribuție pe Marius Turdeanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu și Mircea Alexandru Băluță – un organism scenic comun, o prezență colectivă care pulsează, respiră și se destramă la unison cu personajul Gregor Samsa, simbol al însingurării și al căutării identității într-o lume indiferentă. Alături de ei, se află Oana Predescu (Grete), Mihaela Trofomov (Mama), Bogdan Nechifor (Tatăl), Dana Marineci, Mihai Mitrea, Dan Clucinschi, Dragoș Spahiu și Ovidiu Ușvat.
Montarea se construiește la intersecția dintre realismul domestic și visul febril — un univers în care corpul se transformă, dar emoția rămâne recognoscibil umană. Scenografia este semnată de Oana Micu, care imaginează o lume suspendată între intimitate și alienare, cu lumini (Cristian Șimon) și sunete (Andrei Doboș) ce conturează o atmosferă organică, aproape hipnotică.
Originar din Odesa (Ucraina), Yuri Kordonsky este una dintre cele mai puternice voci regizorale ale teatrului contemporan. Format la Academia de Arte Teatrale de Stat din Sankt Petersburg, sub îndrumarea legendarului Lev Dodin, Kordonsky a fost actor și regizor rezident la renumitul Maly Drama Theatre – Teatrul Europei. În România, montările sale au devenit repere ale scenei ultimelor decenii, fiecare purtând amprenta unei profunzimi emoționale rare și a unui rafinament vizual inconfundabil.
Spectacolele sale au fost distinse cu numeroase premii internaționale – printre care UNITER pentru cea mai bună producție și cel mai bun regizor – și au fost prezentate în peste douăzeci de țări. În paralel cu activitatea scenică, Kordonsky este profesor de regie la Yale School of Drama, SUA, și a predat în universități din Rusia, Germania, Italia, Filipine și China.
Biletele sunt disponibile pe site-ul Teatrului Excelsior și la casieria teatrului. Pentru grupurile organizate de elevi, rezervările se pot face la adresa de e-mail organizare@teatrul-excelsior.ro.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News



