Un partocrat, nu un democrat

Ion Iliescu. Sursă foto: PSD

Ion Iliescu a fost convins de adevărul intrinsec şi indubitabil al leninismului. A absorbit dogmele bolşevice încă din adolescenţă. Era înclinat spre matematică şi fizică. Le-a interiorizat precum nişte axiome. Certitudini definitive. Structura sa mentală era astfel croită încât nu se încurcă în dubii. Nici cogito, nici dubito nu-l atrăgeau.

Seismul intelectual şi moral declanşat de Raportul Secret al lui Nikita Hruşciov în februarie 1956 l-a interesat, l-a tulburat, dar nu i-a schimbat modul de a privi lumea. Rămânea ataşat postulatului leninist “Care pe care”. În 1958-1959 a fost instrumentul în prigonirea studenţilor care îndrăzniseră să ceară o minimă democratizare în ţară. Leninist fiind, privea aceste revendicări drept expresia “stihiei mic-burgheze”. La fel a privit şi iniţiativele civice de după 1990.

Evident mai puţin primitiv decât, să zicem, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu sau Gheorghe Pană, nu era nici maleabil, nici tolerant. Familia Ceauşescu îl ştia de copil, a devenit un apropiat al cuplului. A urcat ierarhic după 1965 şi părea unul dintre favoriţii dictatorului. Până când Elena a fost nemulţumită de câteva remarci absolut inofensive legate de educaţia copiilor de ştabi. Dar niciodată Ion Iliescu nu a cerut o reducere a presiunilor ideologice. Ca ministru al Tineretului veghea împotriva oricărei iniţiative spontane, ieşită la iveală fără aprobare “de sus”.

Viziunea sa despre spaţiul politicului era riguros şi inflexibil bolşevică. Nu a înţeles niciodată ce înseamnă societatea civilă. Nu a înţeles rolul revizionismului marxist în prăbuşirea ideocraţiei totalitare. Era un partocrat, nu un democrat.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News