Poporul și javrele

Poporul și javrele. Două categorii sociale artificial, deliberat create, conjunctural învrăjbite, cotidian ațâțate. Desigur, în beneficiul subînțeles al poporului pentru care unii, aceiași, își dau zilnic viața. La mijloc, o realitate scandalos neclarificată. Absența unor obligatorii explicații naște, pe drept, frustrări, patimi, spasme ale rațiunii și spume la gura lumii.

Ca să accezi de la statutul de „javră” la cel de om din popor trebuie să simți însă Chemarea. Acea chemare! Să te trezești. Să devii parte din Marea Trezire. Cea la care a visat poporul sabotat mereu de istorie, de străinii haini, de heterodocși, de „bunii români” care au imensul defect de a nu fi, totuși, „români”, iar mai recent de multinaționalele care, în complicitate totală cu așa-zișii români ce lucrează benevol în ele, dau lovitura de grație românismului, hranei, apei și energiei strămoșești.

A refuza Chemarea, a nu-l urma hipnotic pe „cel ales” de misterioase forțe ale întunericului în care, decenii la rând, a germinat „Mântuirea” neamului românesc din ghearele odiosului Occident, a-ți reprima rațional strigătul entuziast „Ecce homo!”, echivalează cu a huli și a trăda.

Neaderarea la cauza suveranismului fără cauză, nu a Suveranității clar constituționale, neîncolonarea spre o nouă „colonie penitenciară” în care am putea trăi, chiar și la câmpie, doar cu aerul munților și fructele pădurilor, precum cândva cei mai viteji și drepți dintre traci, înseamnă, în cea mai recentă Weltanschauung construită din ziceri cu ridicol aer apodictic-sapiențial, a deveni o javră. Ceva de neiertat, ceva ce merită zilnic ocărât și blestemat.

Cuvinte vibrante, expresii tari, tulburătoare, imprecații devastatoare, scenarii cumplite, niciodată adeverite, lupta cu adevărul în numele acestuia, invocarea și lingușirea poporului care, în fulminant discurs suveranist, precum cândva Partidul, e în tot și în toate, interminabile predici autovictimizatoare încheiate cu ritualica somație curat „creștină”: „Marș, javrelor”.

Vremea deplinei confuzii și disoluții morale. Vremea unui sfârșit  care nu pare să mai cheme un început. Vremea optimismului definitiv apus. Pesimismul, încă moderat, pare mai realist ca niciodată.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News