Nominalizările la Premiul „Monica Lovinescu“ 2025

Pentru al treilea an consecutiv Fundația Humanitas „Aqua Forte“ decernează Premiul Monica Lovinescu. Pe lista lungă a nominalizărilor – cărți publicate în perioada aprilie 2024 – septembrie 2025 – sunt zece volume. Lista scurtă va fi anunțată în luna octombrie, iar premiul va fi decernat în cadrul Galei „Monica Lovinescu“, în 19 noiembrie.

 

Nominalizările la Premiul „Monica Lovinescu“ 2025, în ordine alfabetică, sunt:

  • Octavian Buda, Privirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale, Editura Polirom, 2024;
  • Vitalie Ciobanu, Stat captiv, mod de folosire: Republica Moldova. O cronică subiectivă, Editura Cartier, 2024;
  • Sabina Fati, Cine râvnește la gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România, Editura Humanitas, 2024;
  • Anca Hațiegan, Ciulei și spectrul tatălui. O psihobiografie, Editura Litera, 2024;
  • Narcis Dorin Ion, Principesa Elisabeta și palatul său din București, Editura Vremea, 2025;
  • Alin Mureșan, Clara Mareș (coordonatori), Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica, Editura Polirom, 2025;
  • Georgiana Țăranu, Nicolae Iorga și seducția fascismului italian, Editura Humanitas, 2025;
  • Radu Umbreș, Neîncrederea: Cum funcționează România profundă. O cercetare antropologică, Editura Humanitas, 2024;
  • Anca Vasiliu, Imagini ale sinelui în Antichitatea târzie, Editura Spandugino, 2025;
  • Smaranda Vultur, Francezi în Banat, bănățeni în Franța, Editura Polirom, 2025.

Juriul este alcătuit din Alexandru Călinescu, Ioana Pârvulescu (președinte), și Răzvan Purcărea.

Premiul va fi decernat în cadrul Galei „Monica Lovinescu“, care va avea loc la Ateneul Român, pe 19 noiembrie, de la ora 19.

Premiul „Monica Lovinescu“, acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte“ și susținut de compania Dedeman, a fost înființat în 2023, an care a marcat centenarul nașterii uneia dintre femeile remarcabile ale istoriei României moderne. Spre deosebire de majoritatea premiilor existente în prezent, care privilegiază beletristica, Premiul „Monica Lovinescu“ este dedicat cărților de nonficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale de anvergură.

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.