Începe TIFF Timișoara
A doua ediție TIFF Timișoara debutează joi, 18 septembrie, cu un cineconcert inedit, întâlniri cu vedete din lumea filmului și filme proiectate pentru prima dată în Timișoara.
TIFF Timișoara începe joi, 18 septembrie, la ora 19, cu un cineconcert inedit: compozitorul Nikita Dembinski va interpreta live coloana sonoră pentru comedia mută Oameni duminică / People on Sunday (Menschen am Sonntag, 1930, Germania). Cu câțiva ani înainte de a cuceri platourile de la Hollywood, un grup de tineri cineaști germani, printre care Robert Siodmak și Edgar G. Ulmer, doi dintre maeștrii filmului noir, dar și Billy Wilder și Fred Zinnemann, ulterior laureați cu Oscar, au pus la cale, printr-o colaborare unică, un experiment cinematografic care avea să devină un adevărat succes de public. La granița dintre documentar și ficțiune, Oameni duminică / People on Sunday urmărește un grup de locuitori ai Berlinului, bucurându-se de o zi de vară, în perioada interbelică. În lipsa sunetului, filmul era însoțit în proiecții de cântecele lui Marlene Dietrich. Pentru proiecția filmului din cadrul TIFF Timișoara, Nikita Dembinski a creat o coloană bazată pe sunete electronice, synth, pian electric, efecte analog și multă improvizație, elemente pe care muzicianul le integrează des în concertele sale live.
Turul de forță TIFF Timișoara include peste 20 de filme proiectate la Cinema Timiș, Cinema Studio (interior și terasă) și Grădina de vară Capitol, urmate de discuții cu artiștii. Filmele selectate pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional TIFF, care a avut loc la Cluj-Napoca în 12-21 iunie (Pământ străin, Insula, Christy, La granița dintre lumi, Debut, Întoarcerea, Regatul, Albastru infinit, Surzenie), vor fi completate de producții noi românești, văzute pentru prima dată la Timișoara.
În ceea ce privește invitații celei de-a doua ediție TIFF Timișoara, pe lângă cei anunțați deja, prezența la Timișoara a fost confirmată și de cineastul Cristian Mungiu, scenaristul filmului Jaful secolului/ Traffic, regizat de Teodora Ana Mihai și selectat la Festivalul de Film de la Veneția. Filmul este propunerea României pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin și va fi proiectat sâmbătă, 20 septembrie, de la 19.30, la Cinema Timiș. La discuția de după avanpremieră va participa și actrița Anamaria Vartolomei, care și-a construit un parcurs profesional impresionant, fiind remarcată pentru rolurile din Mica mea prințesă (2011), Evenimentul (2021), Contele de Monte Cristo (2024), Mickey 17 (2025). Publicul poate dialoga cu Anamaria Vartolomei despre actorie și provocările unei cariere internaționale în cadrul TIFF Talkului care va avea loc la Cinema Studio, sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 16.
De asemenea, la TIFF Timișoara și-a confirmat prezența și actorul Șerban Pavlu din producția Dracula, regia Radu Jude, proiectat în avanpremieră duminică, 21 septembrie, de la 18.30, la Cinema Timiș. Tot de prima proiecție la Timișoara vor beneficia și filmele românești Dinți de lapte, proiectat în prezența regizorului Mihai Mincan, la Cinema Studio, în 20 septembrie, de la 15, precum și Pădurea de molizi, regia Tudor Giurgiu, care va fi invitatul TIFF Talk-ului din 20 septembrie, ora 11, de la Cinema Studio. Publicul poate afla mai multe de la el despre cele peste 50 de filme la care a lucrat, dar și despre dezvoltarea Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF, pe care Giurgiu l-a inițiat în urmă cu 25 de ani.
Calupul de scurtmetraje românești noi, proiectate pe terasa Cinematografului Studio vineri, 19 septembrie, ora 21, include producțiile Ajutoare, în regia lui Valentin-Rareș Fogoroș, comedia Nebunul, în regia lui Igor Cobileanski, și Dragostea e în aer, în regia lui Claudiu Mitcu.
Tot pe terasa Studio vor fi proiectate sâmbătă și duminică Insula, thrillerul regizat de Jan-Ole Gerster, lansat la Festivalul de la Berlin, și Debut, intrigantul documentar autoficțional de Julian Castronovo.
Proiecțiile cu acces gratuit, de la Grădina de Vară Capitol, debutează vineri seara cu Christy (2025, r. Brendan Canty), tocmai lansat în cinematografe, și continuă în următoarele zile cu proiecțiile aniversare ale filmelor-cult americane Rebel fără cauză, la 70 de ani de la lansare, și The Rocky Horror Picture Show, la 50 de ani de la lansare.
Programul complet este disponibil la acest link.
Biletele pentru proiecțiile de la Cinema Timiș și Cinema Studio se pot achiziționa online și la casierii, iar accesul la proiecțiile de la Grădina de Vară Capitol va fi gratuit.
TIFF Timișoara este un proiect organizat de Asociația Film și Cultură Urbană și este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Obiectiv Cinema, fiind prezentat de Banca Transilvania. Parteneri în organizarea evenimentului sunt Cinema Timiș, Cinema Studio, LIDL România, Familia Darabont, Visit Timișoara, Prospero, Synergytherm, Chantia.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News