Cum am ajuns să fac cartea de dialoguri cu Ion Iliescu

In loco parentis. Poate că acum a sosit momentul să vorbesc despre cum am ajuns să fac cartea de dialoguri cu Ion Iliescu.

Nu intru în detalii. Persoana care a deschis calea spre un asemenea proiect a fost prietenul meu din epocă, poate şi de azi, nu mai ştiu, Mihai Bujor Sion. Îl ştiam pe Mihai din şcoală, era mai mic. Ştiam că e fiul lui Mihai Bujor Sion, fostul şef al Secţiei presă şi edituri a CC al PCR. Sora sa, Neaga, era soţia lingvistului Alexandru Graur. Nu dezvălui aici niciun secret.

După revenirea din călătoria în Asia, din mai-iunie 1971, Nicolae Ceauşescu a declanşat mini-revoluția culturală. La o consfătuire cu cadrele din ideologie, l-a criticat pe nume pe secretarul CC Ion Iliescu. L-a acuzat de „intelectualism” şi ”liberalism”. Mai lipsea să-l taxeze ca „deviator”. Bujor Sion tatăl era cel mai apropiat colaborator al lui Iliescu. Erau prieteni de familie. Nina şi Ion Iliescu îi ştiau pe Mihai Jr şi pe fratele său de mici copii. Copiii au fost practic, nu însă şi juridic, adoptaţi. Ion şi Nina au fost ceea ce numim foster parents.

A urmat plenara din 3-5 noiembrie 1971 şi completa reorganizare a comisiei ideologice şi a secţiilor aferente (ştiinţă, cultură, presă, învăţământ). S-a aplicat metoda sadomasochistă a criticii şi autocriticii. Iliescu a plecat secretar cu propagandă la judeţul Timiş. Era o retrogradare umilitoare. Colaboratorii săi, cei pe care îi numesc intelectualii de partid, au fost expediaţi în diplomaţie. Economistul Gheorghe Badrus, fost adjunct al lui Dumitru Popescu la Scânteia, adjunct la Secţia Presă, a plecat ambasador la Moscova. Constantin Vlad a fost trimis ambasador în Japonia. Bujor Sion a fost numit ambasador în Olanda. Au murit, el şi soţia sa, Selina Bujor, într-un accident aviatic în 1974. Dacă nu mă înşel, avionul s-a prăbuşit undeva deasupra Oradei. În aceste condiţii tragice, familia Iliescu s-a oferit să se ocupe de cei doi băieţi. Mihai era favoritul şi aşa a rămas până la sfârşit. Ne vedeam des cu el şi cu fosta sa soţie, actriţa Ioana Pavelescu, atunci când erau aici la Washington. El a fost câţiva ani consilier economic. Apoi, consul general la Los Angeles. Ne-am văzut şi acolo. Când veneam în ţară ne invitau la ei. Ioana şi Mihai i-au dăruit lui Adam un uriaş urs de pluş.

Am citit azi ca Mihai ar fi, după petrecerea din viaţă a Ninei, moştenitorul lui Ion Iliescu. It makes perfect sense. Ştiu că a fost o relaţie extrem de caldă. În ce mă priveşte, am discutat întotdeauna franc cu Mihai. Nu mi-am edulcorat, nu mi-am „calibrat” opiniile spre a-l menaja. În relaţia cu mine, a fost mai degrabă defensiv. În plus, Ioana era monarhistă.

Mihai era convins că doar eu aş putea obţine de la Ion Iliescu mărturisiri importante pentru istorie. De ce doar eu? Pentru că sunt un istoric al comunismului global şi românesc. Pentru că Iliescu îl aprecia mult pe Zbigniew Brzezinski, iar acesta dăduse un blurb foarte generos la cartea mea Stalinism for All Seasons. Dar şi datorită background-ului meu de familie. Veneam dintr-o familie de intelectuali comunişti. Iliescu era el însuşi un intelectual comunist. Eu, nu.

Aici cred că s-a rupt firul. S-a purtat un dialog, dar părţile au rămas pe pozițiile anterioare. Oricum, cartea face parte din biografia fostului preşedinte, din a mea şi din istoria recentă a României. La un moment dat, Mihai mi-a spus: „Scrie şi tu câteva rânduri de bine despre Iliescu şi vei fi primit cu covor roşu la Bucureşti”. Am râs. I-am spus că mi se rupe de covorul roşu. Oricând şi oriunde.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News