“Anihilare”, cel mai nou roman al lui Michel Houellebecq, în librării

Michel-Houellebecq. Sursă foto: www.houellebecq.info

Publicat în ianuarie anul acesta, într-un prim tiraj de 300.000 de exemplare, socotit unul dintre evenimentele literare al anului în Franța, cel de-al optulea roman al lui Michel Houellebecq, Anihilare, a ajuns şi în librăriile din România.

 

Michel Houellebecq, “Anihilare”, Editura Humanitas Fiction, 2022, traducere și note de Daniel Nicolescu, 528 pagini

Anihilare – roman considerat de revista pariziană Charlie Hebdo ca fiind „romanul cel mai delicat, mai melancolic și mai sensibil al lui Michel Houellebecq – se anunţă cea mai așteptată carte a toamnei literare la Humanitas Fiction. Cartea a apărut în colecția „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu.

Iconoclastul autor își intrigă din nou publicul, imaginând o poveste profund umană, cu vibrări de melancolie, dar06i cu neașteptate și tulburătoare tresăriri metafizice, pe care până acum nu le lăsase să transpară în paginile sale de proză.

Paul Raison are 50 de ani, e înalt funcționar într-un minister și trăiește într-un cartier șic al Parisului, alături de o soție de care s-a înstrăinat. Navighează abulic pe coridoarele puterii, consiliind un ministru tehnocrat care vrea să-și reînnoiască mandatul într-o perioadă tulbure, când terorismul digital ia amploare: o grupare misterioasă postează pe net pentagrame, mesaje ciudate, apoi deep-fake-uri pline de cruzime, pentru ca apoi să treacă la fapte. Însă nimic nu mai poate zgudui opinia publică, amorțită de circul mediatic al unor alegeri din Franța anului 2027, în care oameni politici și foști moderatori de televiziune își dispută întâietatea. Când tatăl lui are un grav atac cerebral, Paul se vede nevoit să se desprindă de rutina anesteziantă a profesiei și căsniciei, întorcându-se înspre el. Profund marcat de complexitatea relațiilor de cuplu ale surorii, fratelui și tatălui său, începe să își pună sub semnul întrebării existența, regretând că nu a întrevăzut mai devreme posibilitatea unui refugiu, unicul, de altfel, în fața agoniei vieții și a morții – iubirea. O revelație prea târzie, în urma diagnosticului nemilos primit după o vizită la stomatolog? Nu, este răspunsul surprinzător al unui autor care ne-a obișnuit cu dezabuzarea și cinismul: fiecare clipă trăită cu adevărat înaintea deznodământului răscumpără totul și oferă șansa contemplării senine a sfârșitului, fie el extincție biologică sau disoluție a umanității.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.