Hila Blum: „Mă simt pustiită în fața acestui rău criminal care s-a arătat lumii prin Hamas”

Hila Blum. Foto: Omer Armoni

Scriitoarea și editoarea israeliană Hila Blum, invitată la Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara, nu a mai putut participa din cauza izbucnirii războiului în Israel. Cuprinsă de durere şi oroare, aceasta transmite un mesaj publicului FILTM şi prietenilor săi din România, mesaj, tradus de scriitoarea Dana Crăciun, pe care îl redăm mai jos, integral.

„Dragi participanți la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara,

Drag public,

Dragi prieteni,

Acest mesaj, pe care vi-l scriu în data de 24 octombrie, va ajunge la voi în 27 octombrie. Deși este vorba doar de trei zile, am senzația că îl trimit înspre un viitor îndepărtat.

Sunt cuprinsă de o asemenea durere și o asemenea oroare, încât nu pot decît să sper că voi reuși să exprim măcar o parte din ce-mi trece prin minte acum.

De la atacul criminal lansat de Hamas împotriva unor israelieni nevinovați în data de 7 octombrie și pe măsură ce continuă să apară mărturii ale masacrului, timpul s-a destrămat în frânturi de eternități inimaginabile. Mii de astfel de mărturii care apar ne dezvăluie anvergura atrocităților comise de Hamas și ne readuc în minte tărâmurile criminale, genocidul, prin care poporul evreu a trecut în vremuri recente și pe care le cunoaște prea bine.

Eternitatea înseamnă răstimpul miilor de oameni prinși ore întregi ca-ntr-o capcană în propriile cămine cu copiii lor, cu părinții și bunicii lor, cu mâinile încleștate pe clanțe într-o încercare disperată de a împiedica o invazie ucigașă – niște oameni pe care Hamas i-a forțat să iasă dându-le foc la case și pe care apoi i-a măcelărit cu sutele. Eternitatea înseamnă răstimpul oamenilor care au văzut cum familiile și prietenii sînt torturați, violați, măcelăriți, decapitați în fața ochilor lor; eternitatea înseamnă răstimpul în care participanții la acel festival de dans au fugit disperați de asasinii însetați de sânge înainte să fie împușcați; eternitatea înseamnă răstimpul oamenilor care așteaptă încă un semn din partea celor dragi, dispăruți în acest infern; eternitatea înseamnă răstimpul unei singure zile pentru un prunc, un copil, o mamă, o ființă umană, toți răpiți brutal și aflați la cheremul unor sadici criminali.

În acest moment când scriu, se știe că peste 200 de oameni, cu vârste cuprinse între 9 luni și 85 de ani, sunt ținuți ostatici în Gaza de către cele mai întunecate forțe din această lume.

Mă gândesc întruna la aceste eternități. Mă gândesc întruna la povara pe care fiecare clipă ce trece o reprezintă pentru acești oameni.

Ca scriitor, ar trebui să am încredere în puterea cuvintelor, și am încredere. Știu însă și că cuvintele pot eșua lamentabil; că există momente când, deși ai cea mai mare nevoie de ele, te părăsesc și apoi durează până-și recapătă sensul.

Cu câteva săptămâni în urmă, când mă pregăteam pentru acest festival pe care l-am așteptat cu mare entuziasm, mi s-a cerut să aleg câteva fragmente din romanul meu, pe care să le citesc în această seară. Aș vrea acum să vă ofer altceva:

Ca orice părinte, cunosc prea bine neliniștea părintească. Fiica mea este lumina ochilor mei și iubirea vieții mele, dar mulți ani nici n-am vrut s-aud de copii. Numai gândul mă împietrea. Pe când aveam treizeci și ceva de ani, am fost întrebată de ce nu vreau să am copii. Mi-e teamă oare de ireversibilitatea acestui act? Mi-e teamă să-mi asum această responsabilitate și această misiune de-o viață de a crește și a îngriji un alt suflet?

Am răspuns, nu. Nu mi-e teamă de ireversibilitatea acestui act. Mă împietrește tocmai reversibilitatea sa; posibilitatea de a avea un copil și apoi de a-l pierde.

Am oglindit acest dialog în cartea mea și, pentru mine, acesta este miezul a ceea ce-mi doresc să scriu.

De aproape 35 de ani, de când am avut dreptul să votez în alegerile naționale, mi-am dat votul și m-am exprimat pentru găsirea unei soluții pașnice în regiunea noastră. Chiar și în acest moment, când sunt copleșită de șoc și durere, cînd mă simt pustiită în fața acestui rău criminal care s-a arătat lumii prin Hamas, încerc încă să sper la o astfel de soluție, oricât de zadarnică și îndepărtată ar părea acum. Încerc să mă agăț de această speranță, pentru mine și pentru fiecare părinte și fiecare om din această regiune care împărtășește această dorință, pentru toți inocenții a căror soartă e condiționată de această situație dificilă.

În aceste zile care au trecut de la atacul ucigaș împotriva Israelului, mă gândesc întruna la eternitățile acestor copii și adulți răpiți la 7 octombrie, care sunt încă ținuți ostatici, precum și la eternitățile celor care îi așteaptă cuprinși de o neliniște părintească ruptă din sfere ce se află dincolo de imaginația mea.

Lumea nu ni-i poate readuce la viață pe cei morți. Dar ce va face pentru a-i aduce de îndată acasă teferi pe ostaticii noștri?

Ostaticii trebuie să fie eliberați și să se întoarcă teferi acasă – acum.

Vă mulțumesc pentru atenție. Vă rog să îi păstrați pe toți în suflet.”

Hila Blum, născută în 1969, la Ierusalim, Israel, este licențiată în Literatura Engleză și Studii Liberale. A activat ca jurnalist cultural și de peste două decenii lucrează ca editor, publicând importanți autori israelieni precum Etgar Keret sau Eshkol Nevo. La rândul ei, a scris două romane, Vizita (2011), pentru care a fost nominalizată la Finnegan’s List 2013, și Cum să-ți iubești fiica (2021), carte care i-a adus Premiul Sapir și ale cărei drepturi de traducere au fost vândute deja pentru 22 de limbi.