CSM joacă acum cartea intimidării

După ce în vară o parte a magistraţilor au încercat un şantaj la adresa Guvernului pentru păstrarea pensiilor speciale, acum miza CSM este intimidarea nu doar a vicepremierului Oana Gheorghiu, ci a Guvernului şi a Legislativului care ar îndrăzni să se atingă de pensiile speciale. De privilegii adică.

 

Am văzut în ultimele zile un tir încrucişat de atacuri şi din zona politică, şi din cea mediatică la adresa vicepremierului Oana Gheorghiu. Ba că „ce e mare lucru e să faci de la zero un spital”, asta în condiţiile în care pentru stat s-a dovedit chiar un prea mare lucru, în ultimii 30 şi ceva de ani. Ba că n-a făcut „caritate din suflet, ci pe bani”, asta pentru că şi-a „permis” să-şi stabilească un salariu ca manager de proiect care gestiona milioane de euro, un salariu net inferior celor pe care le încasează mulţi neprofesionişti, tocători de frunze de prin instituţiile statului. De ce deranjează atât de mult un astfel ce om în funcţia de vicepremier? Pentru că a dat dovadă că gestionează foarte bine fonduri de milioane de lei, fără să facă nici risipă, nici ilegalităţi? De teamă că va aplica reţeta aceasta şi la stat, unde dezmăţul pe bani publici, făcut / tolerat de ani şi ani, ne-a adus, ca ţară, aproape de colaps financiar?

Acum este atacată, i se răstălmăcesc declaraţii, pentru că şi-a permis să spună că pensiile speciale ale magistraţilor sunt privilegii. „Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj, le-aş spune că îi înţeleg, este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat, din perspectiva societăţii, un privilegiu. E foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani, de asta şi dintr-o dată să ţi se spună nu-l mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta, dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru, ei au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta: România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali, nu avem cum”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu într-un interviu la Digi 24.

CSM nu doar că nu admite că pensiile speciale sunt privilegii, nu drepturi – în categoria drepturi intră pensia bazată pe contributivitate –, dar în încercarea de a le apăra şi prezerva, a recurs la un act stupefiant: i-a făcut plângere penală vicepremierului Oana Gheorghiu, motivând că a încălcat „independența justiției și statutul magistraților într-un mod iresponsabil și populist”. Plângerea penală a fost făcută pentru „incitare la ură, violență sau discriminare”, fiind invocat articolul 369 din Codul Penal.

Doar că articolul 369 se referă la categorii vulnerabile care trebuie protejate, nu la categorii profesionale. Populaţia nu are nimic cu Justiţia, cu partea aceea onestă, profesionistă ai ei, a cărei independenţă a ieşit să i-o apere în stradă atunci când politicienii i-au ameninţat-o. În epoca Dragnea, să ne reamintim şi să reamintim şi CSM, au fost manifestaţii în stradă pentru apărarea puterii judecătoreşti de abuzurile celei legislative, care încerca să îi distrugă independenţa. Era decembrie 2017, când mii şi mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de mutilarea în Parlament a mai multor legi ale Justiţiei, modificări aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Alianţa PSD-ALDE pornise atunci un asalt fără precedent asupra sistemului judiciar, încercând să modifice legile justiției pentru a-i distruge independența, pentru a bloca lupta împotriva corupției și pentru a permite depenalizarea hoției și a abuzurilor clasei politice.

Acum , însă, discuţia din spaţiul public nu vizează independenţa justiţiei, ci eliminarea pensiilor speciale, căreia o parte a sistemului judiciar – printre care oameni pe care nu i-am văzut îngrijoraţi de atacurile politice la independenţa lor – i se opune din răsputeri. În luna august a acestui an, pentru a-şi păstra privilegiile au încercat să forţeze Guvernul să renunţe reforma sistemului de pensii din Justiţie, printr-o grevă mascată. Toate cele 16 Curţi de Apel din ţară, cărora li se adăugaseră şi unităţi de Parchet, îşi suspendaseră activitatea: blocaseră dosarele – cu unele excepţii, care vizează emiterea de mandate de arestare sau de ordine de protecţie –, cerând retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor speciale, numite „de serviciu”, ale magistraţilor. Adică, a fost un act de şantaj la adresa unei alte puteri a statului, cea executivă.

Dacă este ceva ce stârneşte revolta populaţiei, poate chiar ură, sunt nedreptatea, şantajul, ameninţările, minciunile pentru prezervarea unor privilegii. Orice ar spune CSM, oricât ar încerca să meargă la intimidare – pentru că asta face – pensiile speciale (ale tuturor, nu doar ale magistraţilor) vor trebui desființate, pentru că sunt privilegii. Sunt sume imens. Să ne uităm şi la cifre. În vara acestui an, erau în plată aproape 8000 de pensii de serviciu pentru personalul din justiţie. Defalcat, au fost 5.680 de pensii acordate unor foşti procurori şi judecători, valoarea totală a acestora fiind de peste 124 de milioane de lei, şi 2.291 de pensii acordate unor foşti angajaţi proveniţi din personalul auxiliar din justiţie, valoarea totală a acestora trecând de de 6,6 milioane de lei. Adică, peste 130 de milioane de lei (ceea ce înseamnă mai mult de 26 de milioane de euro) plăteşte statul român, într-o singură lună, pentru pensiile speciale din Justiţie! Unde cea mai mare pensie specială era, în vară, de peste 69.000 de lei, beneficiar fiind un fost magistrat.

 

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

13 Comentarii

  1. LevSt. spune:

    „…revolta populatie…”____–-____mai mult pe virtual, iar dacă VA fi in strada, VA fi -ca deobicei- un mare fasssss! Mai mult, de data aceasta cred ca va fi „groasa”, insa din partea celor vizati, sunt convins ca magistraţii nu ar fi atat de botosi, dacă nu ar avea niste asigurari date, pe scurt, „justitia, armata, serviciile și politia*, explicit sau tacit, si-au jurat credinta și ajutor reciproc, adica sa dea mocofanilor (poporul razvratit) o lectie pe care sa nu o uite curand, ei nemaiavand ce pierde, pierd dacă se lasa loviti si „insultati”de norod…Si -peste toate- il au de partea lor pe însăși seful statului, care in aproape un an NU a făcut nimic pentru populatie, DOAR pentru magistraţii si restul institutiilor de forta și al „elitelor” economice* :
    1-Declarația controversată a lui Nicușor Dan care ridică mari probleme: efectele devastatoare pe care propunerea președintelui ar putea să le aibă asupra oamenilor de rând. pentru patronate…”

    2-Elena Calistru :Se împlinește un an de la anularea alegerilor. Un an de tăcere(…)
    (*in fond „corb la corb…”, toate aceste instituții sunt legate și organic-intre ele- dar și prin interesul monetar, toate se inscrie la pensionari- anticipate fara contributii și -desigur- pensii de lux, iar copiii, și nepotii lor, sunt deja rezidenti prin Monaco, etc, asa ca chiar lor nu le mai pasa, fiind batrani și poate și mancati de boala si /dar au unde se refugia…)

  2. LevSt. spune:

    Mai jos un alt exemplu de lasitate si slugarnicie, rar Intalnita, la adresa mafiotilot din justitie, care -realmente- comit infractiunea de santaj asupra celorlalte două puterii in stat, mai mult salariile NU sunt in competenta justitiei, acestea tin de administratie si LEGISLATIV ( parlamentari), insa asa-zisa justitie romana s-a transformat Stat-in-Stat, și inca chiar cu ajutorul „neutru” al sefului statului, care vrea sa transfere din puterea statului catre patronate (angajatori, NU angajati!), adica diminueaza importanta statului, in timp- ce el se blindeaza cu 16 consilieri, mai mult cu 5 , decat iohan! :

    „Președintele Nicușor Dan a reacționat marți dimineață, în premieră, la disputa dintre Oana Gheorghiu și magistrați. Șeful statului a luat o poziție de neutralitate, catalogând declarația vicepremierei „nefericită”, ..”

  3. LevSt. spune:

    Pana la urma se va dovediti ca acest uzurpator este varat -pana-peste-cap- in talharii de mare anvergura, de care „justita” stie deja, de unde protectia oferita de „primul om al tarii!!!”:
    „Cui au transferat frații Micula milioanele primite de la consilierul lui Nicușor Dan? Care a fost schema banilor. ANAF nu mai poate recupera prejudiciul(…)
    (Saptamana Financiara- „Schema banilor-… 900 MILIOANE…”-Daniel Groza-Marti, 11 Noiembrie 2025, ora 14:43)

    • LevSt. spune:

      Noul vicepremier, Oana Gheorghiu, povești din tinerețe cu Nicușor Dan. „E un tip foarte de gaşcă, cu un umor …”///
      2- „Nicușor Dan a stabilit că vicepremiera e curată ca lacrima”Avocatul …”///
      3- Nicușor Dan a numit consilier la Cotroceni soția unui fost coleg de școală la Făgăraș. Cine este …(…)___––___Se pare ca se produce „Reantoarcerea in Serai”, sau -mai direct- refacerea haremului…

      • LevSt. spune:

        Asta printre nopti nedormite, pentru ca -este evident- prezidentul munceste pe branci:
        ” Președintele a promulgat legea RCA. Poliță obligatorie pentru trotinete…”

  4. LevSt. spune:

    „… discutia din spatiul public…”____–-____din titlul de mai jos, se pare ca „justitia” are artileria grea pregătita in spatele frontului, artilerie care bombardeaza PE oricine ii sta in cale și PE oricine care se intampla doar sa-i treaca calea…Cred ca aceasta asa-zisa judecatoarea este o minus varianta a umanitatii, altfel zis , o tarfa * a umanitatii, situaţiile create chiar de magistraţi, dovedesc- indubitabil- ca „justitia” românească este și un conglomerat dens și compact de CEA mai pura nesimtire, individa depaseste orice absurd, comparandu-se – ei, justitiarii!!!- cu victimele Holocaustului** , stiind și ei, stiind toata lumea și fiind perfect și oricand demonstrabil, ca ei NU sunt -sub nici-o forma- victime, ei sunt dintre privilegiatii (fara sens) care tund oitele și de PESTE 12 ori/ an și care mananca PE cele mai grase, dupa posta, cand și cum vor…A-i spune „rusine!” unei asemenea moluste evoluata doar anatomo-fizionomic, ar fi o mare pierdere de timp, este clar, multi și multi din sistemul de „justitie” sunt criminali nedepistati, lupi cu cojoace de oaie….(*poate ca femeie, sa fie ok, dar -deobicei- aceste tip psihologic, face parte din grupa celor care mai in tineretze, a umblat cu salteaua in spinare, tocmai pentru a accede la asa posturi…/// ** aceste reale victime- / urmasii/ apartinatorii, etc., ar trebui- sa-i intenteze un proces de defaimare , acestei „victime”…)

  5. LevSt. spune:

    -pt. confirmare-11 Noiembrie 2025 – Judecătoarea Stoicescu, pe care Călin Georgescu o voia ministru, compară criticile la adresa magistraților cu Holocaustul: „A început cu nişte semne galbene pe haine”(…)

    • LevSt. spune:

      Un membru CSM atacă protestul ONG-urilor pentru Justiție: „De unde v-ați inspirat în scrierea manifestului? Mao, Hitler sau Stalin?”Judecătorul alin ene…”
      2- CSM: Parlamentul, responsabil pentru avalanșa de dosare penale cu prescripție. Atacurile publice la adresa magistraților, fără precedent*…)___–-____tipic pentru „cine se scuza, se acuza”*trebuie ca nesimtirea este pana la cer, in „justitia” românească, dublata de un inceput de frica , de unde urletele și zvarcolirile ca de fiara turbata, impotriva oricui…(* probabil involuntar sau inconstienti, sau -mai degraba- au „uitat” sensul la lex causae( pentru a-si tine anesteziata asa-zisa constiinta!), pentru ca situatia lor, este datorita lor însăși, fanfaroni neobrazati și cinici…)

  6. LevSt. spune:

    „…care afecteaza , in special, femeile…”(context.ro-Attila Biro- „Hartuirea online a…”)____–-____insa multe insulte -absolut gratuite și fara sens- sunt proferate chiar de ALTE femeie, unele cu pozitii inalte, in societate… :
    „…judecătoarea Adriana Stoicescu batjocorește cu voluptate femei aflate în funcții de ministru: „Încep să cred că, la numirea în funcție, duamnele de rit nou în politică trebuie să bifeze o singură calitate: aceea de a fi cât mai nespălate pe cap…Altfel nu îmi explic explozia de păr lipit de cap dar și de haine de nylon made in Dragonul din politica mioritică. Dacă se tem de șampon, că distruge clima si habitatul râmelor, să încerce naibii cu săpun de casă. Dar să încerce ceva, orice, că le iese mizeria prin toți porii”.(presshub-Brandusa Armanca)

    • LevSt. spune:

      Judecătoarea Stoicescu, dorită ministru de Călin Georgescu, atac dur la inițiatorii protestului împotriva șefei instanței supreme. ”Ne doresc moartea”

      (Adrian Zia Vineri, 14 Noiembrie 2025, ora 18:58 )”Hidrei i-au mai crescut niște capete. .. Nimeni nu luptă pentru copiii flămânzi sau pensiile bunicilor. Nici pentru a regla injustiții sociale, …”____–-____doar putin din aberatiile uriase, debitate -dintr-un foc- de aceasta femeie-…Pana la urma, poate suntem prea duri cu ea, Timisoara este un oras cu o populatie mare, este IMPOSIBIL ca macar 15-20 de persoane sa nu o cunoasca indeaproape pe aceasta, trebuie ca ori e pe droguri, ori este alcooholica (ori amandoua), ori -cine stie- poate ca este lovita de o boala nervosa sau mentala, oricum , femeia- necesita ingrijiri medicale…

  7. LevSt. spune:

    pana la urma civilizata generala masurabila, depinde de 2 lucruri majore, care in Romania sunt sabotate sistematic de politic și castele exploatatore, asa-zisele elite:
    ” Digitalizarea pe butuci…”- context.ro) Sa fim seriosi…”///-2-Scrollez, deci exist.(petreanu.ro)„… o multime de experti…”___–-___sa nu o mai lungesc prea mult, doar un mai vechi comentariu de pe presshub( altfel, cand este vorba despre „eSpertii” romani, se pot scrie expertize de mii de pagini!):’
    (08/03/2024 LA 13:23)
    sincer, e plina Romania de „experti” de doctori(in orice) si academicieni, practic avem cel mai mare numar de superintelectuali pe mia de locuitori, DIN LUME! iNSA REZULTATELE SUNT ZERO, sau aproape zero, ma intreb cine-i plateste pe acesti „experti”, care daca sunt asa experti, de ce nu candideaza la functii inalre, de mare decizie, de unde pot scoate Romania din actuala-cronicizata mocirla? Cred ca NU au curaj, acesti „experti” se stiu singuri ce sunt, doar niste palavragii cu ifose, practic paraziti pe spinarile oamenilor…Sau sunt de fapt prelungiri sofisticate ale conducerii aparente( si a fostei securitati si nomenclaturi comuniste), care au rolul de a tine societatea in confuzie, tocmai pentru a nu se rascula si pentru a putea fi -in continuare- exploatata…Altfel ar veni cu solutii f. concrete si nu cu discursuri intortocheate,etc., ar spune clar , ca Romania este superparazitata si singura solutie este deparazitarea, adica 10 judete, o suta de parlamentari, comasari de ministere, etc., reducerea armatei cu 75% si a administratiei cu macar 25%, terminarea cu pensii speciale si recuperarea sumelor deja distribuite, cat si uniformizarea pensionarii -PENTRU TOATA LUMEA- la 62, ani, si alte asemenea masuri care ar usura IMENS presiunea pe buget, situatie- actuala- care conduce tara spre autodistrugere…///

    2-„…fara educație…”___–-___ o societate , pentru a prospera si a progresa, are nevoit de o dubla clasa medie, adica de cat mai multi cetateni intrati si stabilizati in clasa medie economică( la noi subtire și alunecand in saracime), și -la fel- si in -macar- clasa medie academica, acum vorbind despre cultura generala, NUMAI oamenilor cu o cultura generala peste medie (chiar și doar un inch) sunt in stare sa-si evalueze propria pozitie in societate( și interactiunile inerente), și -cuplat cu prima- sa reziste manipularilor oricui, dar mai ales ale politicului, extrem de illustrativ sun minerii, care -la mineriade- aveau inca un statut economic ridicat, insa carbunele din mintea lor , i-a făcut sa se creada ce niciodata nu au fosti si nu vor fi, rezultatul fiind predictibil, distrugeri materiale, morti și raniti, iar seful lor, ajuns la puscarie…///

    „…programa e arhaica…”___–-___scoala este definita ca un templu al cunoasterii obiective, al stiintelror, sau cel putin asa se mimeaza și in societatea românească, insa realitatea este ca atata timp cat religia este obiect de studiu- in scolile publice- sabotajul scopului declarat, este deja făcut ,inca de la trecerea pragului scolii și inca de la inceputul primei clase primare…

  8. LevSt. spune:

    n ultimii ani, am notat ca in sistemul juridic romanesc, infumurarea, lauda de sine și autoritarismul, au devenit piatra de temelia, mai jos cateva comentarii (mai vechi- postatori anonimi*), in care se vede ce fumuri au chiar nişte contopisti**-numiti grefieri-, autoimportanta lor -in Romania- derivand NU din munca calificata, ci din 2 lucruri f. importante(iDAR ilegale, amandoua), primul este ca ei sunt cei care mediaza și manipuleaza fizic, spagile, „darurile”, interlopilor( in general) catre judecătorii, s i2), ei fac și o parte din munca judecatorilor, acestia doar semnand anumite documente/sumarizari, de unde și multe „erori juridice”(* se remarca „daniela”, cu multe postari, care poate fi un danila, insa -se pare, cel putin- ca este grefier, sau paraziteaza de PE urma unuia…///**In USA , cu cel mai intins, complicat și complex sistem juridic, grefierii, NUMAI pentru curtile federale (mult mai putine numeric) necesita diploma in drept, deobicei paralegal este suficienta, in majoritatea Court-urilor, grefierii trebuie sa aiba liceul (plus cazier curat, etc.) și sa cunoasca aplicatiile in tehnologice de birou, viteza de ” a bate la masina”, nemaifiind un criteriu de admitere, in general, se face calificare la locul de munca…///
    „Ce salarii au grefierii care fac grevă pentru a primi măririle din 2018 încoace
    (Bianca Iosef-13/12/2023)
    Grefierii care fac grevă pentru a primi măririle din 2018 încoace au, în prezent, venituri între 2.600 de lei, pentru debutant, și peste 8.600 de lei, pentru prim-grefier.

    Aceștia au decis să nu mai participe decât la ședințele considerate urgențe, iar programul cu publicul a fost redus la jumătate, pentru că nu au primit măririle salariale obținute prin hotărâri judecătorești…”

    Comentarii.

    Un judecător 15/12/2023 LA 10:22
    Ati ajuns sa nu va mai saturați de bani , pensii speciale nesimțite plus alte beneficii dar in Sănătate salariile care din 2018 sunt aceleași ??? Facem salariul unui grefier sa fie mai mare decât unei medic?? Nerușinare !

    Răspundeți
    DanielaDaniela 15/12/2023 LA 17:11
    Si, de ce nu ?! Nu are tot studii superioare ?! De salariile medicilor nu se mira nimeni ?! Pe bune, e mai facultate Medicina decat altele ?! Sau nu cunoasteti nimic despre pregatirea si raspunderea unui grefier, dar dati din gura ?!

    Răspundeți
    Un primar amorosUn primar amoros 16/12/2023 LA 15:09
    Sa rumegati bine cuvintele ! Un grefier nu o sa ajungă niciodată la nivelul unei medic ! Un medic face 11-12 ani de școala pe lângă un grefier 4 ani!!

  9. LevSt. spune:

    Din cate se observa, recenta greva a judecatorilor(+), a avut un preludiu, probabil o repetitie, de genul ” sa vedem dacă merge”, și au notat ca societatea i-a scarpinat -in continuare- intre coarne, asa ca -toti- au devenit și mai obraznici, practic s-au transformat in sarpele catzarat pe umerii și gatul omului, SINGURA eliberare devenind aruncarea acestuia la pamant și zdrobirea capului…De asemeni se noteaza ca respectivii „castigasera” măririle salariale prin HOTARARI JUDECATORESTI, adica acest sistem este stat-in-stat,ei isi maresc salariile(cum au și facut-o!) , cand vor și cum vor, se sustin unii pe altii și santazeaza direct, prin greve, desi și automaririle salariale, cat și grevele , le sunt interzise …PRIN LEGE!Mai jos, un comentariu( de la acelasi art.)
    „LevSt. 15/12/2023 LA 20:01
    „… prin hotarare judecatoreasca…”___–____adica legi (ordine. hotarari, etc.)i facute de sefii lor*, care au nevoie de ei precum de aer, nimic de zis, inclusiv in sustinerea lor -reciprocitate- pentru salarii si pensii si de 19 MII de euro/luna!!!…Nu cred ca exista in lume vre;o tara unde cei din acest sistem, sa aiba mai multe avantaje si -aproape- zero responsabilitati (* exact cum remarca Eminescu,” Cei mari se ingradira cu AVERE si marire, in cercul LOR de legi…”)…Practic, sistemul de „justitie” din Romania este cea mai compacta si intinsa mafie din tara si -dupa rezultate, statistici, etc.- cu siguranta din intreaga Europa, daca nu din lume…Acesti indivizi( cu infime exceptii) nu sunt nici macar in epoca de piatra, prin lacomia, avaritia si ingamfarea lor criminala, ei nu pot fi calificati nici ca animale inferioare de prada, sunt pe undeva intre buruieni si cele mai primitive animale, si -in acest sistem ultracorupt, incepand cu vladica- nu vor evolua-spre umanitate- nici in mii de ani:” “True law, the code of justice, the essence of our sensations of right and wrong, is the conscience of society. It has taken thousands of years to develop, and it is the greatest, the most distinguishing quality which has developed with mankind…”( The Ox-Bow Incident”-Roman si film, unul dintre extrem de putinele westernuri cu linie psihologica…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.