Călătorie imaginară alături de „Cavalerul tristei figuri”

Marcel Iureş, în „Don Quijote”. Foto: Teatrul ACt

Am fugit de realitate, câteva ore, alături de Don Quijote și Sancho Panza. Călătoria mea imaginară alături de „Cavalerul tristei figuri” și de scutierul său, Sancho Panza, a durat preț de câteva zeci de pagini dintr-o adaptare din 2016, de James Fanton, a romanului lui Miguel de Cervantes.

Noua adaptare m-a făcut nu numai să râd – și câtă nevoie avem de așa ceva –, ci și să mă bucur de o poezie atât de frumoasă. Este și meritul excelentei traduceri făcute de George State apărută la Editura Tact. El este și cel care a făcut remarcabila traducere a Operei lui Paul Celan. O frumoasă pledoarie pentru libertatea imaginației, pentru prietenie, pentru literatură și poezie.

Și pentru teatru, căci am aflat că spectacolul Don Quijote se joacă la Teatrul Act din București, dramatizarea după romanul lui Cervantes fiind făcută de britanicul James Fenton. Ocupându-se de poezia lui James Fenton, George State este cel care a găsit textul Don Quijote și i l-a propus prietenului său, regizorul Alexandru Dabija care, la rândul său i l-a propus lui Marcel Iureș.

La Teatrul Act am avut bucuria să văd acum doi ani spectacolul E adevărat! E adevărat! E adevărat! despre un moment dramatic din viața artistei Artemisia Gentileschi.

Redau aici un fragment din Epilogul din Don Quijote:

„Să nu regreți. Nu ne-am născut pentru a regreta.

Să nu îți cerți sinele viu până la moarte.

Niciun cuvânt sentință nu-ți va alina,

Îți vei găsi un rost mai bun în altă parte.

Este o cale de bătut – încotro oare?

Este o apă de trecut – să fie vastă?

Este o peșteră, și-acolo-i o-ntrebare

Aburcă-te prin ea până pe creastă.

Cărarea albă dispărând printre coline,

Măgarul și poteca pe care n-o străbați ușor,

Unde-aveam parte de izbânzi și de rușine,

Viața-i doar semn făcut cu cretă de un croitor.”

Text publicat şi pe pagina de Facebook a autoarei.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News