Timișoara Jazz Festival revine cu un format extins

Timișoara Jazz Festival ajunge anul acesta la cea de-a 14-a ediție și propune un format extins, care aduce jazzul mai aproape de oraș și de public, printr-o serie de evenimente desfășurate pe parcursul mai multor luni.

 

Programul, spun organizatorii, este gândit ca un parcurs cultural care urmărește ritmul anotimpurilor și propune contexte diferite de întâlnire cu muzica: în aer liber, în spații de patrimoniu, în mediul academic sau în zone cu valoare simbolică pentru istoria jazzului local.

Primul eveniment al ediției, Bloom, are loc vineri, 20 martie, începând cu ora 17, în Grădina Urbană UVT, și propune un format accesibil, într-un cadru relaxat și intim, unde muzica poate fi ascultată de aproape. Seara începe cu un warm-up vinyl set, urmat de un concert live susținut de Sebastian Studnitzky (trompetă & electronics) și Mischa Blanos (pian & electronics), într-un proiect prezentat în premieră absolută. Concertul propune o întâlnire între jazz contemporan și muzica electronică, într-un dialog între trompetă, pian și live electronics. Sebastian Studnitzky, muzician german cu o carieră internațională și fondator al XJAZZ Festival Berlin, este recunoscut pentru abordarea sa care traversează jazzul, muzica clasică și electronică. Alături de el, pianistul și producătorul român Mischa Blanos explorează un teritoriu sonor aflat între neoclasic, ambient și techno.

Ediția din 2026 include șase momente principale:

  • Bloom, 20 martie, în Grădina Urbană UVT;
  • Secession × Heritage of Timișoara, 13-14 iunie, în Piața Plevnei;
  • Midsummer,  24 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara;
  • City Celebration, 1-2 august, la Biserica „Sf. Ecaterina” şi Biserica Millennium;
  • Equinox, 23 septembrie, în zona Pod 16, pe malul Begăi;
  • Timișoara Jazz Festival, 25-27 septembrie, la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”.

Prin această structură, festivalul își propune să diversifice publicul și să creeze contexte accesibile pentru cei care descoperă jazzul pentru prima dată, dar și pentru cei deja familiarizați cu acest gen.

Un pilon important al ediției îl reprezintă componenta de cercetare și arhivare a jazzului timișorean, cu accent pe perioada Pod 16, atrag atenţia organizatorii: „Aceasta va fi valorificată prin expoziții, discuții publice și o serie de materiale audio-video realizate pe parcursul anului, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara.”

Început în 2006, Timișoara Jazz Festival a adus de-a lungul timpului pe scenele orașului artiști importanți ai jazzului contemporan, atât internaționali, cât și locali. Ediția de anul acesta marchează o nouă etapă în dezvoltarea festivalului, printr-un format extins și o abordare orientată spre accesibilitate, educație și diversificarea publicului.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Jazz Festival în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, fiind finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.