Vladimir Tismăneanu: „AUR vine din misticismul legionar şi din stalinismul național ceaușist”

Vladimir Tismăneanu. Foto: Arhivă personală

Privind la ceea ce se întâmplă la acest început de secol XXI – escaladarea radicalismelor populiste, a fanatismelor religioase, a naționalismului, a extremismului, chiar şi în state cu democraţii solide, atacarea unor state suverane, războaiele duse cu încălcarea normelor dreptului internaţional – sunt indicii că, după nici o sută de ani, Diavolul dă semne de revenire în istorie.

L-am invitat la un dialog pe Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la University of Maryland, SUA, autor, co-autor şi editor al numeroase volume despre totalitarism, despre revoluţii, despre ideologii. Am vorbit despre pericolul resurecției totalitarismelor şi cauzele sale, la acest început de secol XXI, despre putinism ca formă contemporană de fascism, despre suveranism, ca umbrelă doctrinară sub care stau programele politice ale unor partide şi mişcări extremiste din România, din Europa, despre naţionalism(e), despre antisemitism, dar şi despre partide care stau sub semnul unui aşa-numit „fascism etern”, AUR, de pildă.

 

„Ideologiile se pot compromite, dar au capacitatea de a reveni, sub alte mantii”

CV Vladimir Tismăneanu

Locuieşte la Washington şi este profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland.

Este autorul a numeroase cărţi, între care Diavolul în istorie (Humanitas, 2013), Stalinism pentru eternitate (Humanitas, 2014), Cartea preşedinţilor (Humanitas, 2013), Lumea secretă a nomenclaturii (Humanitas, 2012), Teze şi antiteze la Washington (Curtea Veche, 2017) şi, în curs de apariţie, Aventura ideilor (Humanitas, 2024).

Este co-editor, împreună cu Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Humanitas, 2007). Co-editor, împreună cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului Remembrance, History, and Justice. Coming to Terms with Traumatic Pasts in Democratic Societies (Central European University Press, 2015).

Este co-autor, împreună cu Mircea Mihăieș, al volumelor Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceață şi O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceaușescu, co-autor, împreună cu Marius Stan, al volumelor Dosar Stalin. Genialissimul Generalissim (Curtea Veche Publishing, 2014, 2016), Dosar Lenin. Vraja nihilismului (Curtea Veche Publishing, 2016), şi co-autor, împreună cu Radu Stern, al volumului Comunism şi cultură (Curtea Veche Publishing, 2023).

A fost preşedinte şi coordonator al Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006).

A fost editor, între anii 1998 şi 2004, al trimestrialului East European Politics and Societies, în prezent fiind membru al Comitetului Editorial.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, din Timişoara (2002) şi al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (2003).

Domnule Vladimir Tismăneanu, studiaţi de o viaţă ideologiile, mişcările, revoluţiile totalitare ale secolului XX. „Povestea totalitară a început cu visul bolșevic al revoluției totale și a devenit un fenomen global în anii 1920 și 1930, odată cu ascensiunea la putere a mișcărilor de partid totalitare din Italia și Germania”, scriaţi într-un articol. Privind la ceea ce se întâmplă la acest început de secol XXI, par să existe indicii că, după nici o sută de ani, Diavolul dă semne de revenire în istorie. Este justificată spaima că am putea trăi o resurecție a totalitarismelor?

Totalitarismele își trag seva din idei, mai precis din ideologii, adică din construcții mai mult sau mai puțin sistematice care își propun să ofere o explicație pretins științifică la marile dileme ale modernității. Cum au arătat gânditori precum Raymond Aron, Hannah Arendt, Isaiah Berlin, Norman Cohn şi Jacob L. Talmon, ideologiile radicale sunt bazate pe promisiuni incandescente de mântuire imanentă, nu dincolo, ci în această lume. Asemenea aspirații nu dispar. Ideologiile se pot compromite, dar, o vedem chiar în aceste momente, ele au capacitatea de a reveni, sub alte mantii, dar cu obsesii şi pasiuni similare. Trebuie, desigur, luat în seamă rolul artizanilor de miracole, al profeților şi al demagogilor, al magicienilor şi al șarlatanilor. Ideologiile radicale sunt oraculare, prevestesc venirea Mileniului. Friedrich Nietzsche a intuit şi s-a temut de masificarea instinctelor apocaliptice în practicile politice nihiliste.

 

Escaladarea radicalismelor populiste, a fanatismelor religioase, a naționalismului, a extremismului – chiar şi în state cu democraţii solide –, atacarea unor state suverane, războaiele duse cu încălcarea normelor dreptului internaţional sunt consecinţe, reminiscențe ale celor două totalitarisme ale secolului XX sau asistăm la ceva nou?

Masele fac istoria, credea Marx, dar nu în chip spontan şi aleatoriu, ci urmând exhortațiile şi asigurările oferite de ceea ce Gustave Le Bon numea les meneurs. Contingentul şi necesarul se intersectează, generează situații care desfid explicațiile raționale. Derutat, frustrat, dezrădăcinat, omul secolului XXI, asemenea precursorilor din veacul precedent, își poate pierde încrederea în instituțiile care păreau de nezdruncinat. Nu cred în determinisme mecanice. Istoria nu este un scenariu cu un deznodământ prestabilit. Este întotdeauna loc pentru spațiul libertății şi pentru comunicarea umană. Ele pot fi temporar amenințate, suspendate, dar, cum s-a văzut în cazul lui Alexei Navalnîi, ele nu de nestins.

 

„Putinismul este o formă contemporană de fascism”

Putinismul din ce ideologie îşi trage seva?

Din tradiția liberticidă a țarismului, din mistica conducătorului predestinat, infailibil, clarvăzător, „uns” de Dumnezeu şi de Istorie. Putinismul vine dinspre naționalismul slavofil, din ideea că există o misiune salvatoare pe care doar cele trei Rusii unite (cea Mare, cea Mică, şi cea Albă). Împreună cu Kate Langdon, am scris o carte pe acest subiect, încercând să luminăm modalitățile de întrepătrundere între mistica rusocentrică şi exaltarea violenţei politice şi militare. Putinismul este o formă contemporană de fascism. Este ruscismul care instrumentalizează fobii, anxietăți, dorința de glorie, de supremație. Să-l numim fascism pravoslavnic. Toate aceste elemente se conjugă într-o matrice simbolică pe care, pe urmele lui Alain Besancon, o numesc ideologia KGB: corupție, cinism, o falsă religiozitate. Vladimir Putin mizează pe ceea ce numesc fantasmele salvării. S-a scris mult, în anii ’90, despre sindromul Rusiei weimariene şi despre riscul ascensiunii fascismului. Iată-l acum împlinit. Un fascism modernizat, desigur, dar tot fascism: imperialist, militarist, naţionalist, dictatorial, anti-liberal şi anti-pluralist. Pe scurt, gangsterismul pseudo-mesianic ridicat la nivel de politică de stat. Ideile doar aparent delirante ale lui Aleksandr Dughin au inspirat şi continuă să inspire pariul lui Putin şi al camarilei sale. Dughinismul este un mit politic redemptiv, una din expresiile cele mai virulente şi potențial explozive ale fantasmelor salvării. Nu este de mirare că stângiştii fanatici şi dreptacii exaltaţi se găsesc pe lista de potențiali susținători ai acestui tip de proiect politic. După cum nu este de mirare că figurează acolo FSN-işti, protocronişti, anti-globalişti şi diverşi veleitari anti-anticomunişti.

 

„În România, putinismul se coagulează în partidul-mişcare extremist AUR”

„Renasc sub ochii noștri acele mișcări pe care Umberto Eco le așeza sub semnul «fascismului etern»”, aţi afirmat, la un moment dat. În România ultimilor 30 de ani, ce partide ar putea fi încadrate în tiparul acestei mișcări totalitare a secolului trecut?

Am scris pe larg în ultimii ani despre partidul-mișcare AUR. Pe 24 februarie 2022, Federaţia Rusă a declanşat războiul de lichidare a Ucrainei ca stat şi a ucrainenilor ca naţiune. Masacre, măcel, minciuni seriale. Abjurându-şi legământul creştin, patriarhul kremlinez participă la justificarea carnagiului. În România, putinismul se coagulează în partidul-mişcare extremist AUR: anti-UE, anti-NATO, anti-liberal, colectivist, tribalist, primordialist. Revin explicit obsesiile fascismului românesc, în primul rând xenofobia. Chenar verde, Radu Gyr combinat cu Vadim, căpitan cu coroană şi cojoc, lupta sfântă împotriva împilării definită de sociologul protocronisto-dughinist Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Romane, drept “xenocraţie”.

 

AUR unde poate fi plasat din punct de vedere doctrinar? Vedem acolo şi un filon legionar şi unul naţional-comunist…

AUR vine din misticismul legionar (vezi coregrafia nunţii lui Simion) şi din stalinismul național ceaușist, din dramaturgia Cenaclului Flacăra şi din ideologia protocronistă, cu izolaționismul şi indigenismul transformate în drapele ale noului suveranism. Cu cât mai nebulos acest program, cu atât mai ușor de modificat de la o secundă la alta. AUR nu se preocupă de teorie. AUR a apărut ca o nouă ipostază a ceea ce a fost, la începutul anilor ’90, Patrulaterul Roşu. Sorin Lavric pe post de Mihai Ungheanu. Claudiu Târziu pe post de Vadim Tudor. Mai nou, Mihail Neamțu pe post de… Mihail Neamțu.

 

„Naționalismul a devenit toxic în momentul în care s-a combinat cu scientismul rasist”

Spuneți că naționalismul etnocentric, principal rival al liberalismului, este succesor ideologic al leninismului. Naționalismul se află şi pe agenda suveraniştilor. Care sunt elementele pe care le au aceștia în comun cu leninismul?

Ideea cazărmii perfecte, a disciplinei de sectă, refuzul dialogului, monologul agresiv şi apodictic, respingerea pluralismului, sacralizarea violenţei. Leninismul a murit în anii ’20 ca internaționalism, dar a continuat să inspire ideologic modelul totalitar sovietic. Actualul suveranism continuă de fapt demagogia stalinistă despre „Lagărul Păcii” versus „Lagărul Războiului”. Primul, „în frunte cu URSS”. Pentru cei care cunoaștem istoria Războiului Rece şi doctrina Jdanov, suveranismul suna teribil de cunoscut. Eu unul încerc un sentiment de deja-vu.

 

„Revenirea politicii etnocentrice, în special în anii 1990, căutarea agonizantă a originilor şi obsesia legată de identitate au fost tendințe majore la începutul secolului XXI. (…) Niciun mit politic al secolului XX nu s-a dovedit mai rezilient, proteic, trainic precum naționalismul”, spuneați într-un interviu. Totuși, de ce naționalismul mai este o idee atrăgătoare după 100 de ani, de ce continuă să sucească minți?

Nu există un naționalism, ci naționalisme. Unele sunt opuse liberalismului civic, altele nu. A existat naționalismul lui C. A. Rosetti şi Titu Maiorescu, total diferit de cel al unor Vasile Conta sau A. C. Cuza. Naționalismul a devenit toxic în momentul în care s-a combinat cu scientismul rasist. Ori, dacă vreți, rasismul scientist. „Știința rasei” este o aberație, dar una îmbrățișată în anii ’20 şi ’30 din secolul trecut de cei convinși că națiunea-rasă germană are un viitor demiurgic, că forțele oculte, malefice, trădătoare, reprezentate de „străini” (în primul rând de evrei) îi primejduiesc existenţa.

 

„Antisemitismul, latent şi/sau manifest, este o ideologie a urii”

În lume se înregistrează un nou val de antisemitism. Ce generează, în secolul XXI, la nici o sută de ani de la terifiantul Holocaust, noua iudeofobie? O vedem manifestată şi în zona extremei drepte, şi a celei stângi.

Este un subiect prea larg pentru a-l putea discuta fără incursiuni istorice şi referințe bibliografice. Sunt însă câteva lucruri pe care cred că trebuie să le avem în vedere. 1. Antisemitismul de după Holocaust ţine de un revizionism care contrazice rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial. 2. Există mai multe tipuri de antisemitism: religios, economic, pseudo-biologic. 3. Există grade ale antisemitismului, ceea ce nu înseamnă că ar putea exista un antisemitism „benign”. 4. Antisemitismul de stânga vine din anticapitalism colectivist şi din refuz al universalismului liberal. 5. Antisemitismul extremei drepte este organicist, tribalist, primordialist. 6. Nu orice critică a politicilor statului Israel este expresia antisemitismului, dar orice contestare a dreptului la existenţă al statului Israel este o formă de antisemitism. 7. Antisemitismul, latent şi/sau manifest, este o ideologie a urii, a discriminării, a eliminării Evreului ca întruchipare a Celuilalt. 8. Antisemitismul esențializează, dezumanizează, diabolizează.

 

„Alegerile ar trebui să așeze în centrul discuției publice problema interesului național”

2024 este un an cu miză electorală crucială: sunt alegeri în aproape o treime din statele lumii, iar în România este un an electoral cu toate tipurile de scrutin. Care vi se pare a fi cel mai mare pericol la adresa democrației care ne pândește în acest an?

Alianța forțelor cleptocratice, în primul rând PSD, cu cele putinofile, arborarea unui atlantism de paradă, neînțelegerea mizelor vitale implicate în războiul din Ucraina, ideea că te poţi cumva strecura prin istorie fără să-ţi asumi riscuri. Cred că alegerile ar trebui să așeze în centrul discuției publice problema interesului național care, mie îmi pare evident, nu poate fi decât participanți activi în alianțele care ne garantează adevărata suveranitate.

 

Recomandări de lectură: 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

2 Comentarii

  1. Petra Stefan spune:

    Multe cuvinte sforăitoare, Invenții verbale.
    Pentru nimic. Esență lipseste.
    Partidele au o.motivatie sociala și politica.

    • Monica spune:

      Daca refuzi sa intelegi,atunci este bine sa nu generalizezi in numele libertatii de expresie.Cum ai dori sa fie scrisa esenta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.