Și compoziții, și dictafon


Am știut că din textele în dialog publicate de doamna Melania Cincea va ieși o carte de interviuri; deocamdată, una – dar aproape că aș fi în stare să pariez fără vreo emoție că e probabil să mai fie și altele în viitor, din aceeași specie publicistică (foarte dificilă, spectaculoasă, și provocatoare).

 

Ca să fiu sincer până la capăt: am știut că așa va fi încă de la primele interviuri sub semnătura distinsei doamne pe care le-am citit cu mare încântare. Sau, ca să nu fiu așa de categoric, mai ales fiindcă este vorba despre ceva ce are legătură cu formele posibile ale unui viitor: am sperat foarte tare că așa va fi, pentru că așa era firesc și drept să fie. Pentru că așa trebuia să fie!

Căci, simplu și direct spus: interviurile doamnei Melania Cincea au cam tot ce le trebuie ca să migreze, cu necesitate și grație, dintr-o publicație sau alta într-o carte. Ele au nerv, au consistență, au poveste, au rigoare, au eleganță. Au, da, șarm. Și chiar mai mult decît atît: au duh. În alte cuvinte: sunt în așa fel gândite și realizate încă să aibă viață lungă în ele.

 

P.S.: Parteneri de dialog sunt (în ordine alfabetică): Brînduşa Armanca, Teodor Baconschi, Tudor Banus, Rodica Binder, „Bufniţele” timişorene (Oana Doboși-Potcoavă şi Raluca Selejan), Adam Burakowski, Mircea Cărtărescu, Horia Colibăşanu, Vasile Docea, Daniel Dorobantu, Mircea Dumitru, Sabina Fati, Constantin Flondor, Marius Giura, Tudor Giurgiu, Peter Gross, Otilia Hedesan, Nora Iuga, Marcel Iureş, Mihai Maci, Marius Manole, Medeea Marinescu, Mircea Mihaies, Dan C. Mihăilescu, Maia Morgenstern, Mihail Neamtu, Radu Paraschivescu, Cristian Pătrăşconiu, Dan Perjovschi, Marian Popescu, Andrei Pleşu, Florin Toma, Robert Serban, Marcel Tolcea, Ion Vianu şi Daniel Vighi.

 

Articol publicat și în Lapunkt.ro.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.