Showbiz cu tămâie și colivă

Trivializarea morții este doar un aspect al presei de senzație și face parte din fenomenul tabloidizării mass-media. Dar ce anume explică apetența publicului pentru acest gen de jurnalism, de unde și audiențele mari la televiziune?

 

Site-ul Paginademedia.ro semnala acum câteva zile un derapaj în lanț care a adus audiențe nesperate canalelor de televiziune care au transmis live înmormântarea solistei de muzică populară Ileana Ciuculete.

Monitorizarea audiențelor de sâmbătă, 18 martie 2017, arată că Etno TV, care a transmis continuu imagini de la cimitir, între orele 11 și 17, a obținut o audiență națio-nală record 3,7, respectiv 12,6 share, ceea ce înseamnă în medie peste 650.000 de teles-pectatori pe minut (900.000, în vârf de audiență).  A urmat România TV, cu aproximativ 600.000 de telespectatori pe minut și o cotă de piață de 11,4. Antena 3, Antena 1 și Antena Stars nu s-au lăsat nici ele, ajungând la audiențe bune în transmisiile funerare de pe parcursul zilei.

Petrișor Obae a urmărit ce au văzut telespectatorii în aceste transmisii, asezonate cu burtiere și crawl-uri menite să potențeze drama: „Prim-planuri cu mama îndurerată, imagini cu sicriul coborât în groapă, imagine cu defuncta în sicriu, la Antena 3 (câteva secunde doar), fundaluri sonore de jale, din care nu a lipsit cântecul lăutăresc «Deschide, gropare, mormântu’», reporteri cățărați pe morminte, multe cadre foarte apropiate cu familia îndurerată etc.”.

Conștienți de potențialul spectacular al înmormântării, cu televiziune și aplauze, artiștii din business-ul folcloric au profitat să se remarce prin gesturi teatrale sau declarații lăcrimoase: Catanga aruncându-se în genunchi sau Maria Dragomiroiu „sfâșiată de durerea despărțirii”, cum titra o burtieră a Antenei 3. Combinația în fereastră a funeraliilor cu imagini ale Guvernului în ședință sau cu informații meteo produce impresia de vodevil audiovizual de cea mai proastă calitate.

Trivializarea morții este doar un aspect al presei de senzație și face parte din fenomenul tabloidizării mass-media, întors pe toate fețele de cercetători. Carl Jensen dădea în revista Penthouse, acum 30 de ani, un nume acestui gen de știre care alimentează publicul cu hrană fără informație relevantă: junk food news. Pusă pe seama deteriorării standardelor jurnalistice, tabloidizarea a luat amploare în era Internetului, când „viralizarea” a conferit viteză oricărei prostioare rotite pe rețelele sociale. Judecat din perspectiva derapajului etic, senzaționalismul opune presa „de calitate”, presei tabloide, care în România a avut un episod de vârf în televiziune cu OTV, iar în presa scrisă, cu Infractorul și Infractoarea, publicații dispărute azi, care conțineau pseudo-știri și fantazări horror.

Divertismentul a înlocuit furnizarea de informații, interesul uman a înlăturat interesul public, judecata calculată a fost subminată de senzaționalism, trivialul a triumfat asupra celor importante, relațiile intime ale celebrităților din lumea sportului și familia regală sunt considerate mai demne de știre decât subiectele relevante și evenimentele cu consecințe internaționale”, concluziona într-o lucrare profesorul Bob Franklin, de la Cardiff School of Journalism.

Dar ce anume explică apetența publicului pentru acest gen de jurnalism, de unde și audiențele mari la televiziune? Nevoia de emoție, iluzia participării la evenimente importante, ieșirea din cotidian, curiozitatea (adesea morbidă). Succesul tabloidului, ca fenomen al culturii populare, se datorează și explorării unor subiecte rar abordate de presa serioasă – sex, bârfe din viața celebrităților, detalii intime din biografia unor puternici ai zilei –, subiecte inteligibile, ușor de colportat. Dezinteresul general față de politică face ca subiectele de senzație să fie preferabile pentru atragerea atenției publicului, iar televiziunea și presa online sunt cele mai vulnerabile. Imaginea posacă a președintelui Trump refuzând să dea mâna cu cancelarul Merkel a captat mai multă atenție decât conținutul discuțiilor celor doi lideri care pot influența mersul lumii.

Reglementările CNA din Codul audiovizual care cer decență în tratarea subiectelor delicate nu au nicio influență asupra bătăliei pentru audiență.

 „Yellow press“, cum i-a rămas numele presei tipărite tabloide de pe la 1900, botezată așa de Erwin Wardman, editor la NewYork Press, după hârtia galbenă a publicațiilor, n-a ratat nici această înmormântare. Click! Titra: „Ultima dorință a Ilenei Ciuculete. Ce l-a rugat pe soțul ei să facă după moartea sa”, Evenimentul zilei îmbia cu titlul „Ileana Ciuculete avea un MARE SECRET” (cu majuscule!), iar Libertatea venea cu o perspectivă mai lăutărească: „Cea mai frumoasă ipostază cu Ileana Ciuculete și toată familia ei. Cu doar câteva luni înainte să moară petrecea pe cinste”.

 

Articol apărut şi în Revista „22”.

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.