România rămâne tot needucată…

Speranţele că actualul ministru a înţeles ceva din discuţiile şi dezbaterile pe marginea proiectelor de legi ale Educaţiei s-au năruit. Tot ce ne-a prezentat ministrul Educaţiei nu are legătură cu discuţiile şi criticile aduse proiectelor Iohannis-Cîmpeanu. A evitat să spună dacă menţine în proiecte toate prevederile controversate şi criticate, a precizat că va înainta guvernului pachetul de legi până la sfârşitul lui octombrie. A promis că va avea discuţii cu specialiști în continuare, dar în două săptămâni nu se mai poate face mare lucru.

 

Calendarul adoptării legilor Educaţiei este utopic

În următoarele două săptămâni nu se pot desfășura discuţii cu adevăraţii specialişti, cei care au găsit erori în chiar proiectul „de suflet” al preşedintelui Iohannis. Iar apoi, concluziile acestor discuţii să conducă la modificarea pachetului de legi. O lege organică, cu sute de articole, nu poate fi schimbată în două săptămâni, pentru că modificarea unui singur articol reverberează în alte zeci de articole. Cel mai probabil vor rămâne aceleaşi legi, redactate de Cîmpeanu, cu scuza că e rolul parlamentului să le perfecţioneze.

În luna noiembrie, cele două proiecte de legi se vor afla pe circuitele de avizare din ministere. Nu văd cum, la complexitatea proiectelor de legi, avizarea să dureze mai puţin de o lună.

După 1 decembrie legile vor ajunge în Parlament. Aici vor sta în dezbaterea din comisii şi plen, succesiv în cele două Camere ale Parlamentului, cel puţin până în 1 iulie 2023, dacă nu și mai mult. Vor fi aduse sute, poate mii de amendamente, care trebuie discutate şi votate, în comisii şi apoi în plen. În fond, parlamentul are rolul de a elabora legi, în ritmul pe care îl crede de cuviinţă.

Cum după aprobarea legilor în Parlament şi promulgare (dacă nu vor fi atacate la CCR), ele intră în vigoare la o lună după publicarea în Monitorul Oficial, cum urmează o perioadă de câteva luni pentru legislaţia secundară, care să le operaţionalizeze, e clar că nu vor putea intra în vigoare până la 1 septembrie 2023. Iar în 2024 avem an electoral, şi politicienilor le stă capul la cum să câştige alegerile, nu la educaţie. Iar noua putere, din care va lipsi Klaus Iohannis, va da de pământ cu România Educată şi o va lua de la capăt cu modernizarea Educaţiei.

 

Multe dintre prevederile proiectelor de legi ale Educaţiei preiau soluţiile din România Educată

În aceste condiţii este clar că ministrul Ligia Deca nu le poate schimba, fără să-şi dea cu firma în cap, ei şi preşedintelui Iohannis. Acceptând că au greşit. Printre aceste prevederi din România Educată, preluate de Cîmpeanu, menţionăm: proba bacalaureatului, de cultură generală, la 8-10 discipline; admiterea la liceu şi prin examene de admitere; desfiinţarea filierei tehnologice a liceului, deci dispariţia liceelor economice în structura actuală; absența depolitizării managementului şcolar; absenţa legării creşterii alocaţiilor bugetare cu mecanisme de urmărire a eficienţei cheltuirii banilor publici; soluţiile legate de eliminarea plagiatelor, structura noului curriculum școlar, şi încă altele.

Cum îşi poate imagina cineva că toate aceste schimbări ar putea fi făcute în două săptămâni, în condiţiile în care ministrul Ligia Deca nici n-a apucat să cunoască personalul de conducere din minister?

În concluzie, rămân proiectele  cum le-a stabilit ministrul Cîmpeanu, urmând ca Parlamentul să joace rolul de „corector” al legilor. Un lucru pozitiv, aplicând principiul „predictibilităţii”,  modificările din lege referitoare la examenele de absolvire se vor aplica, dacă legile vor trece de parlament,  din anul şcolar 2027-2028. Ori, până atunci se vor mai schimba mulţi miniştri ai educaţiei,  şi noua putere instalată în 2024 nu va mai avea obligaţia să respecte proiectele „de suflet” ale lui Iohannis. Toate discuţiile duse acum pe marginea unor proiecte de legi, care nu vor apuca să devină efective în actuala configuraţie a puterii,  mi se par fără obiect.

 

Articol publicat şi în Adevărul.

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.