Riscul unui falii în polul românesc pro-occidental

Nominalizarea intempestivă de către președintele Nicușor Dan a liberalului Adrian Veștea pentru funcția de premier – după ce Guvernul Tomac, desemnat anterior, și-a depus mandatul – vine cu riscul unei falii în polul politic pro-occidental (pro-UE și pro-NATO). O situație foarte periculoasă într-o vreme în care populismul, extremismul, anti-europenismul au luat avânt și în care coeziunea tuturor forțelor politice pro-occidentale e vitală pentru salvarea democrației.

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna ca premier pe liberalul Adrian Veștea (fără consultarea cu Ilie Bolojan) – decizie luată după ce Guvernul Tomac, desemnat anterior, și-a depus mandatul – îmi pare o mișcare riscantă, chiar dacă raționamentul acesteia este evitarea îndreptării spre alegeri anticipate, care ar fi o catastrofă pentru că ar aduce AUR și coaliția „suveranistă” coagulată în jurul său și în Guvern și, cu un procent estimat a fi și mai mare, în Parlament.

După cum au decurs lucrurile în ultimele zile, era limpede că Guvernul Tomac nu trecea de votul Parlamentului. Dinspre partide au fost lansate pretenții și condiționări pentru acordarea votului în Parlament – care, prin imposibilitatea de a fi transpuse în aplicare, amenințau să ducă spre un vot negativ și spre o prelungire a crizei politice. De la nominalizarea lui Eugen Tomac dezbaterile în spațiul public nu au vizat programul de guvernare propus – de altfel, unul bun, care venea în continuarea multora dintre liniile Guvernului Bolojan. Nu s-a ținut cont nici de faptul că poate fi un guvern de criză care să facă un fel de surf prin furtuna din Parlament (unde, cel puțin până în 2028, s-a configurat o majoritate parlamentară coalizată în jurul PSD-AUR), iar asta pentru a menține linia euro-atlantică și de la Palatul Victoria și pentru a liniști apele în zona economico-financiară. Dacă Guvernul Tomac ar fi mers azi în Parlament să ceară votul, ar fi fost o șansă ratată. Una din cele două pe care le prevede Constituția. După a doua nominalizare respinsă la vot, ar fi fost deschis drumul spre alegeri anticipate.

Cum alegerile anticipate amenință să vină cu un rezultat devastator pentru democrație și cum România nu poate sta, până la alegerile viitoare, cu un Guvern interimar, care nu își poate asuma decizii, președintele Nicușor Dan s-a aflat într-o situație limită. De ce l-a ales, însă, pe Adrian Veștea fără a-l anunța măcar pe Ilie Bolojan? Aici intervin semnele de întrebare. Mai multe.

Cine e autorul scenariului? Propunerea a venit dinspre președinte spre Adrian Veștea sau invers, dinspre o grupare din PNL, anti-Bolojan, spre președinte? Să fi fost o măsură luată la o sugestie venită din zona „sistemului”? În paranteză fie spus, o influență a unei facțiuni din „sistem” asupra lui Nicușor Dan pare să existe dacă ne gândim măcar la faptul că, la un an de la preluarea mandatului, nu a făcut public, deși l-a promis, un raport complet referitor la anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, la ceea ce a dus în acea situație, la o posibilă vină sau complicitate a unor oameni din SRI. Să fi fost o măsură luată din ostilitate față de Ilie Bolojan? Să fi fost o măsură luată de Nicușor Dan pentru a fi sigur că Guvernul va trece la vot în Parlament, mizând pe votul PSD – care, după dărâmarea Cabinetului Bolojan în cârdășie cu AUR, și-a dorit să rămână la guvernare, dar tot cu un premier liberal? Să fi fost luată în calcul o încercarea de securizare a mandatului printr-o concesie făcută PSD și care, în cazul unei decizii de suspendare a președintelui Nicușor Dan ar putea înclina balanța în favoarea lui? Poate nu vom afla răspunsul real, exact niciodată.

De ce mi se pare riscantă această mișcare făcută de Nicușor Dan? Pe de o parte, pentru că amenință să divizeze PNL (așa cum s-a întâmplat după divergențele între fostul președinte Klaus Iohannis și fostul lider liberal și premier Ludovic Orban, scos din joc, în 2021, de o facțiune autointitulată „echipa câștigătoare”). Pe de alta, pentru că riscă să creeze (sau să adâncească) o falie între președinte și PNL și, prin ricoșeu, între președinte și USR, care a anunțat că va rămâne alături de PNL. Iar orice fisură într-un partid pro-occidental, în polul politic pro-occidental (pro-UE și pro-NATO) nu este de bun augur, mai cu seamă în perioada aceasta în care au luat avânt populismul, extremisul, anti-europenismul drapat în falduri „suveraniste”. Trăim vremuri în care coeziunea tuturor forțelor politice pro-occidentale e vitală pentru salvarea democrației.

Ca spectatori la ceea ce se întâmplă pe scena mare a politicii românești, nu putem decât spera că mai există resurse de responsabilitate, că între actorii politici de dreapta pro-UE, pro-NATO nu se vor rupe iremediabil toate punțile de dialog și acțiune, că ceea ce se întâmplă azi va fi asumată ca situație-limită la care s-a ajuns în urma unui cumul de erori din ultima perioadă (cu mențiunea, subliniată, că prima și de neiertat este ceea ce a făcut PSD, când a dat jos Guvernul la braț cu extremiștii de la AUR).