Regimul Dragnea şi forţa solidarităţii
Ca orice regim întemeiat pe impostură, demagogie şi intimidare, regimul Dragnea are oroare de forţa de coagulare a solidarităţii. Pentru un asemenea regim, atomizarea societăţii este condiţia ideală care îi permite ascensiunea şi consolidarea. Mituirea celor care aderă şi marginalizarea celor care rezistă sunt strategiile sale.
Aliaţii de conjunctură ai regimului Dragnea sunt animaţi de acelaşi instinct al rapacităţii. Cât despre colegii săi de partid, ei privesc lumea prin aceeaşi lentilă a egoismului prădător. Luptele intestine din PSD nu sunt şi nu pot fi niciodată confruntări de principii,ci doar reglări de conturi. Utilitatea lor, în plan pragmatic, este certă, de vreme ce ar slăbi dominaţia lui Liviu Dragnea.
De aceea, solidaritatea magistraţilor şi solidarizarea cetăţenilor cu aceştia din urmă reprezintă semnul redescoperirii solidarităţii de care se teme, organic, Liviu Dragnea. Ministrul Justiţiei a reuşit să întruchipeze, prin amestecul său de slugărnicie şi de onctuozitate duplicitară, tot ceea ce un magistrat onest detestă: de la amoralismul cinic la disponibilitatea de a livra Justiţia patronilor săi politici. Pentru magistraţi, acest protest are nu doar o miză juridică, ci şi una etică, salvând onoarea unei profesii.
Solidaritatea din cadrul acestui corp şi solidaritatea societăţii cu aceştia sunt instrumentele care, pe termen scurt şi mediu, pot destabiliza regimul Dragnea. Acţiunea prelungită este de natură a fragiliza monopolul de care Liviu Dragnea dispune în partid. În cele din urmă, PSD este ameninţat nu de Opoziţia parlamentară, ci de instabilitatea potenţială generată de rapacitatea lui Liviu Dragnea. Solidaritatea grăbeşte apariţia unor crăpături în acest edificiu autocratic.
Solidaritatea implică, pentru cei de astăzi, curajul de a reafirma demnitatea şi autonomia individuală. Controlul politic asupra Justiţiei este sfârşitul libertăţii: Tudorel Toader, emulul miniştrilor de Justiţie din RPR sau RSR, o ştie prea bine, după cum o ştim şi noi. Justiţia aservită este berbecele de care dictaturile se slujesc spre a asedia statul şi a nimici societatea. Secolul de tiranie de după 1938 din România ilustrează această maximă de înţelepciune elementară.
Solidaritate, curaj şi tenacitate, trei virtuţi de care cei ce cred în libertate şi în viitor trebuie să facă uz. Asaltului pornit de acest regim împotriva noastră i se poate răspunde doar cu fermitate şi claritate morală. Regimul Dragnea trebuie fragilizat prin presiunea constantă: încăpăţânarea este mai necesară ca oricând, spre a descuraja complicităţile, cedările şi laşităţile. Capitularea ar însemna sfârşitul şi începutul unei noi ere a tiraniei.
Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
