Radio Europa Liberă, Securitatea şi jandarmii culturali


Radio Europa Liberă a jucat un rol fundamental în informarea publicului din România.

 

Intelectual vorbind, sunt copilul Europei Libere. Chiar cu zgomotele de fond, inevitabile, emisiunile Radio Europa Liberă în româneşte nu mai erau bruiate după 1964. Ştiam precis acel lucru de la tatăl unui coleg de liceu cu care eram bun amic, inginerul ilegalist Iosif Scherman, un personaj fabulos care lucrase în serviciul de bruiaj (mergea des acolo, era situat undeva în Munţii Carpaţi). Poate să fi fost unele momente de bruiaj, dar, în genere, regimul a tolerat transmisiunile radiourilor occidentale, mai ales în perioada când era lăudata politica externă. Ceea ce nu înseamnă că nu există o veritabilă obsesie legată de Radio Europa Liberă.

Jandarmul cultural Eugen Barbu, scriitor odinioară iconoclast, convertit în megafon al partidului, a declanşat atacurile încă din anii de relativă liberalizare (1966-1968) în paginile săptămânalului pe care îl conducea (Luceafărul). Ulterior, aceste campanii au fost exacerbate în paginile revistei Flacăra, condusă de Adrian Păunescu (v. mizeriile scrise de Dinu Sararu împotriva Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca) şi în Săptămâna, sub semnăturile liui Barbu, Vadim Tudor, Artur Silvestri şi în Luceafărul, condus de Nicolae Dragoş, apoi de Nicolae Dan Fruntelată şi Mihai Ungheanu.

Temele săptămâniste au revenit în discursul vadimist de după 1989, dar nu numai acolo. Pot fi regăsite în publicaţiile FSN în 1990 (Azi, Dimineaţa), precum şi în Adevărul, condus de Darie Novăceanu. Despre fiţuici deschis securiste precum cea antifrastic numită Europa nici nu are sens să mai vorbesc.

Revista Agora, condusă de scriitorul disident Dorin Tudoran, publicată în Statele Unite şi difuzată clandestin în ţară, s-a opus categoric şi deschis isteriei patriotarde a grupului condus de Barbu şi Păunescu. Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca făceau parte din comitetul editorial, au scris acolo articole esenţiale. Paul Goma era unul dintre redactori. La fel, politologul american originar din România Michael Radu şi subsemnatul.

Radio Europa Liberă a jucat un rol fundamental în informarea publicului din România privitor la acţiunile disidente, la greva anticomunistă din Valea Jiului (august 1977), la revoltă muncitoreasca de la Braşov (noiembrie 1987). Amintesc aici alte nume importante: Preda Bunescu, George Ciorănescu, Mircea Carp, Neculai Constantin Munteanu, Emil Georgescu, Emil Hurezeanu, Victor Eskenasy, Şerban Orescu, Ioana Măgura-Bernard, Raluca Petrulian, Max Banush, Liviu Floda (Andrei Brânduş), Iustin Liuba, Constantin Alexandroaie, Silvia Cinca, Iacob Popper (controversat, ştiu, dar a lucrat acolo şi la un moment dat a fost o voce importanta). Ar merita să vorbesc separat despre Ghiţă Ionescu şi George Minden.

În cadrul serviciului de cercetare s-au scris texte esenţiale pentru înţelegerea situaţiei din România. Ele au circulat în Vest, erau scrise în engleză. Între cei care au lucrat în acel serviciu îi amintesc pe Michael Shafir (ani de zile şeful acestui departament), Vladimir Socor, Mihail Sturdza, Anneli Gabanyi, Dan Ionescu, Rene des Flers. Să nu-i uit pe colaboratorii Monicăi Lovinescu, între care Alain Paruit pe care îl cunoşteam încă din ţară (era fiul profesoarei mele private de franceză, doamna Christianne Herscovits) şi Şerban Cristovici, traducătorul cărţii Cetatea totală, de Constantin Dumitrescu, apărută la Paris cu o postfaţă de Paul Goma. Trebuie menţionaţi, evident, Matei Cazacu, Alexandru Niculescu, Mihnea Berindei.

Alain, Şerban, Claude Levinson (fiica Martei, bună prietenă a părinţilor mei, născută în Franţa, făcuse studii de indianistică la Moscova, măritată cu un jurnalist de la Le Monde) au fost traducători devotaţi şi de mare talent, merită recunoştinţa noastră. La emisiunea lui Nestor Ratesh, de la Washington, au colaborat de-a lungul anilor Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Michael Radu, Dorin Tudoran şi subsemnatul.

Despre directorii Europei Libere am scris în articolul apărut chiar pe site-ul radio-ului.

Citeşte şi: Imbatabilă armă a adevărului: Radio Europa Liberă și năruirea regimurilor comuniste

Că Securitatea a încercat să penetreze departamentul românesc, nu încape nicio îndoială. Un exemplu este cazul Ivan Denes, descris de Ioana Magură-Bernard în amintirile ei şi despre care am scris pe Contributors. Între colaboratorii externi, ţin să-l amintesc pe Cornel Dumitrescu, avocat originar din Braşov, fiinţă deschisă şi inimoasă, super-informat la capitolul istoria comunismului românesc, ulterior fondator, împreună cu Dan Costescu, al săptămânalului Lumea Liberă Românească, publicat la New York.

Era în ianuarie 1983, dacă nu mă înşeală memoria, când l-am cunoscut la sediul de pe Broadway al Radio Europa Liberă (sediul central era la München, fireşte). Mersesem acolo, invitat de Liviu Floda, să-l întâlnesc pe Vlad Georgescu, aflat într-o scurtă vizită la New York.

Am conversat cu Vlad vreme de două ceasuri. Era delicat, prietenos, erudit, cu un remarcabil respect pentru idei. Avea un fin simţ al ironiei şi detesta orice fel de stridenţă. Nu era omul semnelor de exclamare, al pamfletelor ad hominem. Primul sfat în legătură cu scrisul în engleză a fost: „Ţine minte că în lumea anglo-saxonă nimic nu convinge mai mult ca dubiul”. Editorialele sale depun mărturie, asemeni celor ale lui Noel Bernard, pentru poziţia sa fermă, dar întotdeauna argumentată cu calm, fără patos propagandistic în favoarea unei Romanii eliberată de dictatura comunistă. Aşa a început colaborarea mea săptămânală cu Europa Liberă, o colaborare care, iată, durează şi astăzi…

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.