Periplu estival politico-electoral în spații monastice

Periplul estival de natură politico-electorală, în spațiile monastice „vizitate” cu zgomotos alai de o persoană acuzată și judecată pentru tentativă de lovitură de stat și propagandă legionară, continuă.

Primirea sa entuziastă ca voievod credincios și „mesia” luminos spune îngrijorător de multe despre gradul de discernământ creștin, de eroare și de înregimentare al unor persoane din cinul monahal-episcopal.

Hotărârile Sinodului în legătură cu interdicția pe care clerul, mai ales cel înalt, o are, aceea de a se implica politic în spațiul public, rămân limpezi și limpede încălcate.

Tolerarea și încurajarea, oricât de „discrete”, a unor manifestări publice cu grea miasmă politică antieuropeană, prorusească și neolegionară în incinta unor mănăstiri și biserici — acolo unde lumea vine natural să se roage, nu să se fotografieze și să se filmeze cu cineva care are încă prezente în memoria internetului declarații grav ofensatoare la adresa Bisericii și a Părintelui Patriarh – sunt, indiscutabil, rodul unei viclene implicări sau cel puțin al unei complicități episcopale cu populismul politic sabotor al parcursului firesc european al României și o încălcare sfidătoare a hotărârilor sinodale, care devin astfel nule chiar pentru emițătorii lor.

Confiscarea vocabularului credinței, instrumentalizarea religiei, a trăirii religioase, a Bisericii înseși și a simbolurilor creștine într-o campanie politică neoficială, dar în curs de derulare prin târguri și mănăstiri, ar trebui să-i pună pe episcopii Bisericii lui Hristos (nu a lor!) în gardă, nu în avangarda slujirii unor perfizi manipulatori politici care au smintit deja o mare parte din societate.

Biserica e, într-adevăr, spațiul teologiei, nu al ideologiei (al populismului ortodoxist)?!

Datoria primară a Bisericii (mai precis, a ierarhiei sale) este să-L apere pe Hristos-Dumnezeu de „hristoșii mincinoși” și să-L mărturisească public și demn – pe Cel care a respins radical ispita politică a nerușinatului diavol –, nu să-L predea trădător în mâinile unor politicieni cinici care Îl folosesc fără scrupule ca agent electoral. Ei, înalții păstori ecleziastici, ar trebui să nu ignore perfid cuvintele Mântuitorului: „Nu oricine Îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu”.

În ce constă „voia Tatălui ceresc”? În îndepărtarea oamenilor de Evanghelie, de A/adevăr, prin amăgirea lor și prin elucubrații cu iz religios, psihanalizabile și destabilizatoare?

Biserica este sau ar trebui subînțeles să fie comunitatea vie de credință, speranță și dragoste în care să se audă doar vocea fermă și clară a Adevărului și a Dreptății născute din El, nu vocea unui candidat politic căruia îi țin isonul vocile mieroase ale celor ce, în absența vocației slujirii Cuvântului răstignit, aleg deliberat să „slujească la doi domni”, ajungând inevitabil să-L trădeze pe unul dintre ei. Pe El.