O sugestie moderată, de natură academică, privind disputa legată de amendamentul la Legea Educaţiei


Îndrăznesc să sugerez că în actuala dispută generată de amendamentul la Legea Educației, lucrurile ar trebui privite cu mai mult calm și detașare academică, cu o necesară moderaţie lipsită de pasiuni. Dar mai ales, cu mai multă claritate conceptuală și analitică.

 

Părțile în discuția publică (și subliniez aici în discuția publică, nu scandal public) ar trebui, înainte de toate, să se focalizeze și să clarifice despre ce este vorba în această discuție. Pentru că dacă, în calitatea noastră de public avizat, facem un pas în spate şi încercăm să înţelegem despre ce e vorba în focul şi fumul şi agitaţia actuale, realizăm că nu mai este deloc clar ce se află în dispută.

Avem acum o evoluţie în direcţia unui fel de scandal în care se strigă, se gesticulează, se face apel la una şi la alta, se autovictimizează, se aruncă acuze generale în care o parte o atacă pe cealaltă cu argumente ad hominem, se politizează, se personalizează şamd. Şi în toate astea, în mod paradoxal, în numele a ceva legat de „ştiinţă” şi „lumea academică”. Dar la o privire atentă, nici măcar nu este clar ce este de fapt în discuție: (a) o mişcare politică, (b) o ideologie; (c) un program academic, (d) o disciplină în interiorul unui program academic (e) o temă în interiorul unei discipline sau (f) o teorie specifică în interiorul unei discipline său program de cercetare.

Evident că toate cele de mai sus pot să fie dezbătute. Problemă însă este că nu pot fi dezbătute toate în același timp. Şi mai mult, nu pot să fie amestecate cu tot felul de alte chestiuni colaterale, de natură contextuală, personală, instituțională, politică și așa mai departe. Ar trebui să le luăm pe rând. Altfel, o astfel de dezbatere în care toate se amestecă cu toate, nu ar duce absolut nicăieri. Nu ar face decât să confuzeze și mai tare lucrurile şi publicul.

Şi e păcat. Mai ales că există o soluție clasică, tradițională. E vorba despre soluția academică de a rezolva această controversă. Această soluție presupune identificarea temei/tezei/teoriei în discuție, articularea ei cu claritate, apoi identificarea problemei care generează controverse relativ la această temă. După care are loc analiza şi clarificarea acestei probleme, folosind abordările pe care le asociem cu gândirea științifică – argumente bazate pe logică şi date empirice.

Este de fapt ceea ce şi sugerez pentru a calma şi de-escala această situație și pentru a aduce dezbaterea pe o cale rațională și care să reprezinte o contribuție reală la clarificarea problemei în opinia publică.

În acest sens, impresia mea este că iniţial era destul de bine și clar articulat punctul de plecare. Poate mă înșel (și aici rog să fiu corectat pentru că aceasta este modalitatea prin care funcționează abordarea academică, anume prin ajustarea şi calibrarea tezelor, fără supărare şi cu onestitate reciprocă) așadar, poate mă înşel, dar impresia mea este că în discuție este următoarea chestiune: „teoria sau opinia identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”.

Aşa este ea formulată în amendamentul la lege. Mai departe, pentru precizarea suplimentară, mă folosesc de interpretarea de mai jos dată celor de mai sus, aşa cum este ea formulată de d-l Daniel Funeriu: E vorba despre „ideea că dacă te-ai născut băiat s-ar putea să fii în sufletul tău fată și viceversa”. E vorba despre „posibilitatea ca cineva să spună copiilor la școală: nu contează cu ce sex te-ai născut, întreabă-te dacă nu cumva în sufletul tău te simți de sex opus”.

M-am folosit de referinţă la domnia sa din două motive: ca fost ministru al Educaţiei, autorul Legii Educaţiei la care se aduce amendamentul respectiv şi doi, ca cineva care, în calitate de om de ştiinţă şi colaborator al unui nobelist, este cineva care nu poate fi suspectat că nu ştie să citească sau interpreteze un amendament de factură academic-ştiinţifică. Dar nu ţin neapărat la citatele de mai sus. Dacă cineva are o interpretare mai bună, ea poate fi susbtituită aici fără a afecta cele ce urmează în argumentul meu. Referirea de mai sus e utilă doar pentru un lucru: Stabileşte că în dispută este ceva de natură (f) din lista de mai sus: „o teorie specifică în interiorul unei discipline său program de cercetare” şi implicaţiile ei practice/aplicate.

Vorbim așadar despre o teorie. Şi acesta este, cred, cheia rezolvării onorabile a disputei. Dacă așa stau lucrurile, atunci probabil că cel mai bun lucru pe care putem să îl facem în acest moment este să identificăm mai precis care e teoria asta.

În loc să speculăm ce şi cum, să rugăm pe oamenii de știință din România care se ocupă cu teoria sau teza respectivă şi au o autoritate epistemică validată să ne ajute. Să îi rugăm să ne spună din sursă autorizată epistemic care sunt parametrii acestei teorii, care sunt fundamentele conceptual-teoretice ale acesteia şi să ne explice care sunt bazele empirice pe care se susține această teorie. Astfel am putea vedea şi cum arată literatura de specialitate și cum sunt tratate ipotezele alternative. Am putea să vedem care sunt şi cum se pot executa testele empirice și cum ar putea arăta evidentă care validează sau invalidează teoria respectivă. Am vedea cum arata şi criticile ştiinţifice.

Specialiştii în cauză ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine, din poziţia de generalişti, care este aparatul analitic și tehnic, respectiv arhitectura teoretică și metodologică prin care sunt stabilite propozițiile științifice relevante asociate cu acest corpus teoretic. În plus, fiind vorba, din câte am înţeles, de un domeniu interdisciplinar, ar trebui implicaţi şi specialiştii din domeniile conexe relevate. Opinia lor contează.

De asemenea, dat fiind faptul că discutăm aparent despre o teorie care are implicații aplicate de natură socială, psihologică și chiar de natură biologică, deci are implicaţii de politici publice, ar trebui ca separat de corpusul teoretic, metodologic și analitic asociat acestei teorii, să fie prezentat pachetul de implicații practice. Este vorba deci despre ceea ce se numește structura normativă a corpului teoretic pozitiv.

Aceste implicații normative ar trebui articulate cu aceeași claritate cu care sunt articulate dimensiunile pozitive ale teoriei. Dacă teoria X este corectă, ce înseamnă asta din punct de vedere practic? Ce trebuie făcut în lumina datelor aduse la lumina de teorie şi nu se face acum? Ce se face şi nu mai trebuie făcut? Care este structura analizei de cost/beneficiu (sau cost efectivitate sau şi mai general, de fezabilitate/dezirabilitate) incluzând implicaţiile de nivel doi ale implementării politicilor derivate din observaţiile teoretice validate empiric, inclusiv implicaţiile legate de “principiul precauţiei”, clamat implicit în discuţia publică?

Toate acestea, odată făcute, ar reașeza discuția pe făgașul unei discuții publice la obiect și constructive. Altfel plutim în ambiguităţi, confuzie şi polemici inutile, politizări excesive şi transformarea unei chestiuni serioase într-un circ mediatic. O dispută care degenerează în cu totul altceva, ceva care nu are legătură cu nimic academic sau ştiinţific sau de factură discuţiilor raţionale de politici publice său proces legislativ.

Aşadar îndrăznesc să propun o încetare a ostilităţilor în aşteptarea din partea comunităţii ştiinţifice care se ocupă de teoria respectivă a unui material care să facă precizările şi elaborările în cauză.

De asemenea, dacă îmi este permis, aş vrea să fac un ultim comentariu despre rolul factorului politic. Modul absolut neprofesional şi iresponsabil în care acest amendament a fost construit, promovat şi votat în Parlament  – fără consultarea şi implicarea comunităţii academice şi ştiinţifice, fără consultarea cu specialiştii în politici publice, fără cel mai mic respect sau interes pentru ce crede sau gândeşte comunitatea epistemic relevantă despre toată povestea, nu ar trebui acum să fie replicat pe sens invers de către Instituţia Prezidenţială.

Ar trebui ca măcar odată, cu titlu de experiment, să încercăm să facem împreună treaba aşa cum ar trebui, cum ar fi normal într-un sistem democratic. Cum, necum, o iniţiativă politică a fost pornită. A generat o dezbatere publică. Era preferabil să înceapă cu o consultare a mediului academic şi ştiinţific dar asta e. Acum e momentul ca mediul academic ştiinţific să intre în arenă. Este, cred, clar că în discuţie este o teorie. Întemeierea ei ştiinţifică şi implicaţiile ei normative/practice ar trebui articulate şi dezbătute public. Apoi ar trebui lăsat un spaţiu de domolire a pasiunilor şi eventual un sondaj public ar trebui făcut pentru a determina cum se reflectă şi în public dezbaterea privind validitatea, dezirabilitatea şi fezabilitatea măsurii în cauză. Abia pe aceste baze am putea şti ce şi cum, iar autorităţile politice ar putea lua decizii întemeiate şi legitime. Altfel e doar o chestiune ideologică şi de oportunism politic. Şi nu e bine.

Sigur, e un model ideal de politică şi decizie publică. Poate imposibil de atins în toţi parametrii săi. Dar ar trebui cel puţin să încercăm aproximarea unei părţi din el. Altfel, uitaţi-vă cât de mare e diferenţa între ce se întâmpla acum şi ce ar trebui să fie. Şi e păcat. Putem mai mult.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.