Nu surprindere, doar indignare clocotindă

În anul în care se împlinesc trei decenii de la fratricidul din 13-15 iunie 1990, primim oficial vestea că dosarul Mineriadei se reia de la zero. O decizie în faţa căreia întreaga fiinţă ţi-e inundată de un val de indignare. Totuşi, decizia nu surprinde. Se poate spune că face parte dintr-un şir de reminiscenţe ale unor episoade prin care România a trecut în zorii democraţiei sale postdecembriste.

 

Patru oameni ucişi prin împuşcare. 1388 de persoane vătămate fizic sau psihic. 1250 de persoane arestate din motive de ordin politic. Acesta este, potrivit procurorilor militari de la Parchetul General, bilanţul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. La care se adaugă un număr neidentificat de sedii vandalizate, sedii aparţinând unor asociaţii non-guvernamentale, unor partide politice, universităţi, redacţii care făceau opoziţie noii puteri neo-comunuste şi iliberale instalate la conducerea ţării. Asta au lăsat în urmă hoardele de mineri chemaţi la Bucureşti, de noua şi „democratica” putere politică, să facă „ordine” împreună cu Poliţia, care doar numele nu-l mai avea în comun cu fosta Miliţie.

De 27 de ani a fost nevoie pentru ca dosarul Mineriadei să ajungă în judecată. Era iunie 2017, când 13 persoane – printre care Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu – au fost trimise în judecată, acizate de infracțiuni contra umanității. Apoi s-a aşternut liniştea…

După doi ani în care dosarul a stat în cameră preliminară, la Curtea Supremă – un termen sfidător de lung –, judecătorul Constantin Epure, invocând că a găsit nereguli în actul de sesizare întocmit de procurorii militari, anunţa că îl retrimite la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul General. Ce însemna această decizie explica de atunci, într-un interviu pentru Europa Liberă, fostul procuror general Augustin Lazăr, în mandatul căruia cauza a fost trimisă în judecată: „Din dosarul Mineriadei mai rămân doar coperțile. Dacă toate actele de urmărire penală au fost declarate nule, precum și toate mijloacele de probă care au urmat acelor acte, însemnă că nimic din dosar, inclusiv rechizitoriul, nu mai este valid și ele trebuie eliminate fizic. Ceea ce e ceva… exagerat, ca să nu spun altfel. Sunt acte care nu mai pot fi refăcute fiindcă au trecut foarte mulți ani de la data la care au fost administrate, ceea ce ar înseamna să afirmăm că justiția nu mai este posibilă după ce a trecut o perioadă de timp. Așa ceva nu s-a mai văzut în niciun dosar.”

Ieri, la zece luni de la decizia de restituire la parchet a dosarului Mineriadei, judecătorul de cameră preliminară şi-a motivat decizia prin faptul că rechizitoriul nu este  e clar şi că ar fi fost anulate probe prin încălcarea procedurii şi prin… încălcarea dreptului la apărare: „Prin modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta penală, învinuitului Iliescu Ion i-a fost încălcat, în mod grav şi iremediabil, dreptul la aparare”.

Iată, aşadar, că în anul în care se împlinesc trei decenii de la barbariile comise în 13-15 iunie 1990, primim oficial vestea că dosarul Mineriadei se reia de la zero. O decizie în faţa căreia întreaga fiinţă ţi-e inundată de un val de indignare pe care o simţi clocotind în adâncul tău. Şi, totuşi, decizia nu surprinde neapărat. Se poate spune că face parte dintr-un şir lung de reminiscenţe ale unor episoade prin care România în zorii democraţiei sale postdecembriste; în care a intrat cu stângul şi cu stânga neo-comunistă. În şirul acesta găsim achitarea, la Curtea de Apel Bucureşti, a foştilor torţionari ai disidentului Gheorghe Ursu, Marian Pârvulescu şi Vasile Hodiş, sentință dată după 34 de la arestarea și torturarea sa şi, ironie, chiar în anul în care România marca 30 de ani de la căderea comunismului. La fel, odele ridicate într-o parte a presei, fără nicio jenă, ultimului şef al Securităţii comuniste, generalul Iulian Vlad. Odată cu ele ni se transmitea că Securitatea (cel puţin a ultimilor ani din regimul comunist) nu a fost opresivă, atâta timp cât fusese condusă de un om “solar”, “un om deasupra timpurilor”, “făcător de istorie, “iluminat”. În acest şir de reminiscenţe intră şi lansările de carte ale unor exponenţi ai Securităţii, făcute sub cupola Academiei Române. Sau busturile ridicate unor barzi ai regimului Ceaușescu. Ori emisiunile, chiar pe Radioul Public, în care foşti capi ai Securităţii erau prezentaţi în culori pastelate, unde, într-o zi de Bunăvestire, despre generalul de securitate Aurel Rogojan – unul din martorii din procesul lui Gheorghe Ursu, favorabili securiștilor-torționari – și despre fostul director al Securităţii, generalul Iulian Vlad, se vorbea ca despre „repere spirituale” ale României.

De ce am fost nevoiţi să trecem prin toate aceste episoade umilitoare? Pentru că suntem ţara în care, după căderea comunismului, puterea a fost preluată de oameni din eşaloanele secundare ale fostului regim – partid, UTC, Securitate, Armată, Procuratură; putere preluată prin vărsare de sânge (mii de răniţi, peste 1100 morţi, din care 942 de oameni au fost ucişi din 22 până în 27 decembrie 1989, deci după căderea lui Ceauşescu), ceea ce ne conferă o dezolantă unicitate în peisajului fostelor state comuniste din Europa. Suntem ţara în care pentru masacrul din Decembrie 1989 nu a răspuns nimeni în faţa legii, ba chiar au existat magistraţi care, blocând dosarul aproape 25 de ani, apoi tergiversându-l în drumul său spre judecată, au devenit complici ai celor vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Suntem ţara în care cu banii fostei Securităţi s-au clădit imperii politico-mediatice sub a căror umbrelă s-au dat şi, poate, se mai dau tunuri de zeci de milioane de euro, imperii în  care linşajul mediatic la comandă la adresa unor magistraţi, a unor politicieni care nu le fac jocurile imund-penale este la ordinea zilei. Suntem ţara în care lustraţia a eşuat, blocată chiar de către cei care ar fi putut fi vizaţi, ajunşi, după cotitura de regim şi destin din Decembrie 1989, în Parlament şi la vârful Statului român.

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.