Nina Cassian și degradarea artei în totalitarism

Relația dintre intelectualii comuniști și regimurile liberticide pe care le-au preamărit trebuie discutată cu onestitate, rigoare și discernământ moral.

Am încercat, împreună cu istoricul de artă elvețian originar din România, Radu Stern, să facem acest lucru în cartea noastră Comunism and Culture, tradusă în românește de Marius Stan și publicată în 2023 la Editura Curtea Veche. Cultul lui Stalin, al Partidului, al conducătorului genial a avut drept dimensiune constantă renunțarea la autonomia de gândire.

Nina Cassian a fost o poetă comunistă. A încercat sa se prezinte drept o poetă revoluționară. Nu a fost o nonconformistă precum Miron Radu Paraschivescu. Nu a „fluierat in biserică” precum Nicolae Labiș sau Ana Novac. Nu a sfidat falsa realitate a regimului, construind una alternativă, precum Leonid Dimov. Poeta a făcut parte din acea specie care și-a trădat vocația prin abjectie copios răsplătită. A produs euforic și incontinent versuri ticăloase. Nu a fost singura, dar a fost, să zicem, “cap de coloană”. A încercat, în repetate rânduri, să se „reinventeze”. Și-a plâns de milă, la propriu și la figurat.

Despărțirea ei de comunism a fost târzie și impenitentă. S-a produs nu din greață, ci din frică. Frica de Securitatea lui Ceaușescu. Speciosul alibi al Ninei era ca ea „crezuse” în utopia comunistă. A fost, în fond, și alibiul lui Păunescu. La Cenaclul Flacără se recitau versurile Ninei, dacă versuri puteau fi numite: “Apartin comunismului cu tot ce am mai bun”. Nina nu s-a opus. Nina s-a dedat. Îi facea plăcere.

Nu discut talentul ei. Nina l-a sacrificat în chip voluntar în tinerețea ei frenetică unui pseudo romantism pus în serviciul unui sistem criminal. L-a glorificat pe Stalin cu paroxistic extaz. Compuse la senectute fără nicio constrângere exterioară, cele trei volume de memorii nu sunt mărturisiri, ci exerciții de autocompătimire și, nu mai puțin, de autoglorificare. Fragmente de jurnal din anii ’50, portrete de demnitari ideologici și de scriitori faimoși, mijlocul anilor ’70, apoi exilul american. Un puzzle presupune un mister. Nu e cazul aici.

Vreme de decenii, când nu-și exhiba, contra Premiu de Stat, pseudo idealismul, Nina Cassian plătea polițe și poza în Muza nudă a revoluției proletare. O curtezană materialist dialectică. La 2 Mai avea o curte de adulatori. Poveștile de amor ale Ninei făceau parte din folclorul unei epoci ignobile. Înzestrată cu ureche muzicală, Nina Cassian a fost complet surdă la gemetele victimelor. Pur și simplu, nu i-a păsat.

Nina Cassian a încetat din viață acum un deceniu, în aprilie 2014. S-a născut în noiembrie 1924.

P.S. Recunosc, sunt încă naiv. Nu credeam că instituții ale statului care au condamnat dictatura comunistă drept ilegitimă și criminală vor celebra, prin utilizarea fondurilor bugetare, centenarul unei poete care a celebrat acea dictatură. Întâi la ICR Londra, acum la ICR Chișinău. Unde mai urmează?

Articol publicat și în ContributorsContributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News