Nihilismul antiamerican


Antiamericanismul este un conglomerat ideologic eterogen, cu varii încarnări și sensuri. În forma sa extremă, mitul politic antiamerican este inseparabil de obsesiile care au inspirat și inspiră mișcările teroriste de sorginte fundamentalistă.

 

Tema este importantă întrucât, fără o înțelegere a motivațiilor acestor grupări de fanatici, nu vom putea riposta de o manieră eficientă și sistematică la teribila lor sfidare. Este de notat aici conexiunea dintre ideologiile radical islamiste și totalitarismele veacului al XX-lea (a se vedea cartea lui Paul Berman, Teroare și liberalism, tradusă la editura Curtea Veche). Într-adevăr, este vorba de același tip de gândire conspiraționistă, îmbibată de așteptări și simboluri milenariste.

Cu mai mulți ani în urmă, gânditorul politic venezuelean Carlos Rangel (1929-1988) publica o carte care ar trebui recitită acum cu atenție: De la bunul sălbatic la bunul revoluționar (prefața ediției franceze era semnată de Jean-François Revel). Ideea centrală a cărții era că în spatele revoluționarismului frenetic al stângii radicale latino-americane se ascunde un imens complex de inferioritate în raport cu succesul politic și economic al democrației nord-americane. Nimeni nu neagă faptul că lumea contemporană este una a contrastelor economice și sociale, însă argumentul lui Rangel, dezvoltat ulterior într-o carte dedicată mitului politic tiers-mondist (El tercermundismo), era că originile deopotrivă ale succesului ca și ale insuccesului politic, economic sau cultural sunt înainte de toate de proveniență internă. Nu America (Statele Unite) este de vină pentru dezastrul Argentinei în secolul al XX-lea, ci demagogia peronistă, incapacitatea elitelor acelei țări de a trata cu seriozitate sfidările modernității și de a accepta spiritul capitalismului cu consecințele sale mai mult ori mai puțin convenabile pe termen scurt. Este mult mai ușor să promiți luna de pe cer dezmoșteniților sorții decât să organizezi economia și viața politică în spiritul societății deschise.

La ce mă refer când vorbesc despre mitul politic antiamerican? Evident, nu la criticile raționale ale unor strategii politice concrete. Mă gândesc la acele constelații de emoții, atitudini, sentimente și idei vag structurate care resping pluralismul, statul de drept, umanismul modern, drepturile individului ca valoare autoconstitutivă, neavând așadar nevoie de nicio justificare exterioară.

Comunismul (stalinist, maoist, castro-guevarist), dar și fascismul (italian, german, românesc, maghiar, etc.) au respins tocmai aceste principii în numele unor viziuni ce se voiau alternative radicale la modernitatea liberală. Erau și ele forme de modernitate, însă esențial diferite de acel experiment care debutează cu gândirea Renașterii și culminează în perspectiva unei lumi eliberate de absolutisme de orice gen, deci în viziunea unei societăți civile globalizate întemeiate pe valorile democrației și ale drepturilor omului și cetățeanului.

Evident că există puseuri antiamericane și în regimuri democratice, însă virulența și vehemența acestui mit se manifestă cu precădere în societățile închise, în care tiranii teocratice (Iran) ori seculare (gen Cuba) profită de lipsa de informație și de credulitatea maselor pentru a construi arhetipul unei Americi lipsite de suflet, mercantilă, interesată numai de profit, stăpânită de zeul banului, militaristă, imperialistă și întotdeauna agresivă. Prea puțin contează în acest tip de mitologie faptul că America a fost și rămâne principala sursă de ajutor umanitar pentru națiunile defavorizate. Nu contează nici faptul că armata americană a intervenit exclusiv din considerente umanitare în Somalia și că tot America a fost forța principală în acțiunea militară din 1999 împotriva regimului lui Slobodan Miloșevici, acțiune a cărei singură rațiune era tocmai salvarea albanezilor din Iugoslavia (o populație majoritar musulmană) de operațiunile menite să ducă la sinistra „purificare etnică”.

Reacțiile ultragiate ale exponenților unor tradiții ce se simt amenințate de invazia modernității sunt expresia unor anxietăți ce țin de contactul cu valori și idei ce subminează neîndoios ierarhiile și ordinea presupus sacre. Nihilismul antimodern nu se rezumă la antiamericanism: originile sale sunt legate de mentalitatea de „true believer” (fanaticul ideologic înregimentat în mișcări charismatic-salvaționiste, pentru care propria moarte nu este altceva decât sacrificiul suprem în favoarea unei cauze pretins eroice). Cum scria cândva Arthur Koestler, acest fanatic nu poate suporta lumea modernă cu anxietățile și dificultățile sale reale, negăsind în satisfacțiile ei o rațiune suficientă pentru a trăi. Cauza ultimă, spasmul distructiv menit să înfrângă ceea ce îi apare drept un univers strâmb alcătuit, îi oferă în fine o înălțătoare ratio moriendi.

Un mit politic nu se definește prin adevăr, ci prin credibilitate. Antiamericanismul, în pofida contradicțiilor sale interne, este credibil tocmai pentru că se adresează zonelor infraraționale ale psihicului colectiv în societăți debusolate, mai ales în straturile marginale și frustrate.

 

Articol publicat şi pe România Europa Liberă.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Alin spune:

    In mare sunt de acord. Insă dl Tismăneanu uită antiamericanismul american care tocmai a explodat in America unde Partidul Democrat și radicalii Antifa & BLM sunt gata să distrugă pilonii civilizației inflamând selectiv masele cu un caz dramatic și incurajând nesupunerea civică, vandalizarea orașelor și organizațiile paramilitare – totul pentru a lovi in Trump cu incălcarea liniei roșii ale unei campanii electorale civilizate. America nu va fi distrusă de China sau Rusia ci se va distruge singură. Citiți articolul lui Rod Dreher despre climatul pre-sovietic care domnește actualmente in SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.