Nevoia de spirit critic

Dacă acum trei decenii lucrurile păreau mai clare, taberele mai bine delimitate, adevărul mai ușor de deosebit de minciună, astăzi deriva spre activism a jurnaliștilor, ideologizarea excesivă, ca și cum adevărul a căpătat culoare ideologică, fac spiritul critic să-și fi pierdut ceva din sensul originar.

După 45 de ani de dictatură politică, control ideologic, existență cenușie și uniformizare a comportamentelor, în care orice tentativă de a gândi critic era aspru sancționată de regim, reînvățarea acestei funcții de bază a omului modern devenise o prioritate absolută.

Gândirea critică era ultima și cea mai sigură redută în fața oricărei tentative de a reveni la autoritarism. Iar cum noua putere instalată la București mai cocheta cu „socialismul cu față umană” și partidul unic („pluralism în cadrul frontului”), amenințarea blocării liberalizării și a democratizării autentice a generat cel mai amplu protest de după toamna anului 1989, adică după prăbușirea regimurilor comuniste din întreaga Europă de Est: manifestația-maraton din Piața Universității.

Autorii articolelor, împreună cu cititorii Revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social, au reînvățat împreună ce înseamnă gândirea critică. Revista 22, apărută la scurt timp după revoluția din Decembrie ’89, a avut drept obiectiv un gând formulat de K. R. Popper în „Societatea deschisă…”, fără să-l pună explicit pe frontispiciu. Mai mult, Revista 22 a propus, în aceeași paradigmă popperiană, un nou tip de elită care să contribuie la reconstruirea României și reconectarea acesteia la cultura și civilizația occidentală: „Secretul desăvârșirii intelectuale este spiritul critic, independența de gândire. Aceasta creează dificultăți care se dovedesc insurmontabile pentru orice tip de autoritarism. Omul autoritar îi va selecta în general pe cei care se supun, care cred, care acceptă influența sa. Dar făcând așa, el va selecta cu siguranță mediocrități, pentru că îi va exclude pe cei care se revoltă, care se îndoiesc”.

Gândirea critică presupune atașamentul față de valorile lumii occidentale, liber asumate, presupune un dialog civilizat și onest. Revista 22 a promovat cât a putut spiritul critic. Acesta face parte din pachetul de valori îmbrățișat de GDS și Revista 22, de la primul număr și până astăzi.

Apartenența României la principalele cluburi ale Vestului, NATO și UE, astăzi o realitate banală, e nu doar rezultatul unui context internațional favorabil, dar și al unei lungi și tenace lupte. Orientarea geopolitică pro-occidentală a „22” era în răspăr cu a elitei care guverna atunci România. De altfel, felul în care a votat electoratul în primii ani de după Revoluție indică nu atât o respingere conștientă a proiectului unei Românii occidentale, cât faptul că, ieșind din bezna național-comunismului ceaușist, românii se mulțumeau cu foarte puțin.

Chiar dacă orientarea pro-occidentală a învins în 1996, odată cu primul transfer de putere înfăptuit democratic, Revista 22 și-a păstrat spiritul critic și independența editorială. Asta, pentru că gândirea critică se exercita plecând de la valori, dintre care cea mai importantă era adevărul. Chiar dacă îmbrățișa aceleași valori occidentale, GDS și Revista 22 nu s-au sfiit să-l critice pe președintele Emil Constantinescu, fiind de notorietate relația tensionată cu acesta. Și totul, în numele unei elementare onestități intelectuale exprimate sub forma gândirii critice.

Anii 2000, când inovațiile tehnice au revoluționat comunicarea și jurnalismul, s-au caracterizat prin oligarhizarea presei din România și utilizarea acesteia, tot mai accentuată, pe post de măciucă în competiția dintre clanurile originate în nomenklatură și Securitate care dădeau ultimele tunuri. Au fost ani negri pentru jurnalism, în care televiziuni precum Realitatea și Antena 3 practicau linșajul mediatic, după o rețetă de inspirație rusească. Au fost anii degradării fără precedent a meseriei de jurnalist, când puțini au apărat valorile și gândirea critică, în vreme ce mulți, poate prea mulți, le-au schimbat pe bani, unii chiar pe foarte mulți bani. Au fost anii în care ura s-a revărsat sub forma unor campanii împotriva intelectualilor, iar GDS și Revista 22 au fost ținte predilecte. Chiar dacă relațiile cu președintele Băsescu n-au fost întotdeauna cordiale, susținerea acordată acestuia, cu ocazia celor două tentative de suspendare eșuate, orchestrate de Dan Voiculescu și, cea de a doua, din 2012, de USL, prin tandemul Victor Ponta – Crin Antonescu, a făcut ca, măcar în percepția publică, GDS și Revista 22 să rămână asociate cu fostul președinte. Distanța dată de trecerea timpului confirmă justețea deciziei GDS –„22” de a se opune proiectului politic al lui Voiculescu și USL.

• Citiţi şi: Tirul pe 22&GDS

Dacă acum trei decenii lucrurile păreau mai clare, taberele mai bine delimitate, adevărul mai ușor de deosebit de minciună, astăzi deriva spre activism a jurnaliștilor, ideologizarea excesivă, ca și cum adevărul a căpătat culoare ideologică, fac spiritul critic să-și fi pierdut ceva din sensul originar. Însăși gândirea critică pare că devine instrument în utilizarea unidirecțională a raționalismului critic.

Astăzi, misiunea Revistei 22 e chiar mai grea decât acum trei decenii, pentru că presa are de luptat nu doar împotriva ideilor gata făcute, ci și împotriva narațiunilor construite ca să stârnească emoții și nu să stabilească faptele, spunând răspicat adevărul.

Articol publicat şi în Revista 22.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News