Nevoia de adevăr

Constantin Ticu Dumitrescu. Foto: Memorial Sighet
Constantin Ticu Dumitrescu a fost şi rămâne un exemplu de rezistență morală şi de curaj civic. Neînduplecat luptător pentru adevăr, președintele AFDPR, membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a trecut în lumea celor drepți pe 5 decembrie 2008.
A fost închis 17 ani în iadul concentraţionar comunist. Ştiu ce-ar fi spus despre cei care neagă necesitatea clarităţii morale. În cel mai fericit caz, i-ar fi compătimit drept biete fiinţe rătăcite. În câteva cazuri mi-a fost să înţeleg de la domnul Ticu cum pot fi îmbinate compasiunea cu intransigentă. Depun mărturie că el a făcut-o în chip paradigmatic.
La acest ceas al înteţirii falsificărilor calomnioase, al trădărilor imunde, al imposturii uzurpatoare şi al naţionalismului de bâlci, îmi amintesc cu infinită greață şi etern dispreț de campaniile duse, uneori chiar de aceiași indivizi, cu aceleași ticăloase tehnici de dezinformare, împotriva domnului Ticu. El nu a cedat. Ştia exact cu cine şi de ce luptă. Lupta noastră, de ieri, de azi. de mâine, este continuarea luptei acestui om de o luminoasă, nepieritoare verticalitate.
Fotografia de mai jos este din 18 decembrie 2006. Suntem la Palatul Parlamentului înainte (ori poate după) rostirea de către Preşedintele Traian Băsescu a discursului de condamnare a dictaturii comuniste din România drept ilegitimă şi criminală. A fost ziua despărţirii apelor.

Foto: Arhivă personală Vladimir Tismăneanu
Domnul Ticu a fost membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Un membru de o exemplară lealitate şi o impresionantă obiectivitate. Când cineva i-a reproşat că a fost de acord cu numirea mea ca preşedinte al acelei Comisii, domnul Ticu a rostit aceste cuvinte: “Vladimir Tismăneanu a asigurat fundamentul teoretic al anticomunismului democratic din România”.
Acum câteva zile a avut loc o conferinţă legată de aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea CNSAS. Aceasta instituţie n-ar fi putut exista fără luptă purtată de Constantin Ticu Dumitrescu pentru adevăr.
Să se odihnească în pace!
- Recomandare de lectură: Germina Nagâţ, membru al Colegiului CNSAS: „Statul român democratic a venit pe lume asistat de securiști chiar în sala de nașteri”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News








