Mihail Bulgakov: testamentul unui scriitor

Mihail Bulgakov. Colorizare: Klimbin

Dedicat Mihaelei Stanomir

Mihail Bulgakov nu a fost întemniţat de puterea sovietică. Mihail Bulgakov nu a fost exilat de puterea sovietică. Mihail Bulgakov nu a fost exterminat, prin frig, glonţ sau foame, de puterea sovietică. Mihail Bulgakov a fost îngropat de viu în vastul penitenciar care devenise patria sa : scriitorul încetează, o dată cu interdicţia care îi este aplicată, să mai existe. Tăcerea, uitarea,izolarea se aştern peste el, ca un semn al dispariţiei sale.

 

Suferinţele lui Bulgakov în veacul sovietic sunt cele ale unui autor ce refuză înregimentarea, cenzura şi teroarea ideologică. Curajul suprem al lui Bulgakov nu este doar cel de a trăi aşa cum înţelege să trăiască un om liber. Temeritatea sa este de a nu abdica, de a nu ceda, de a nu trişa. În faţa ipochimenilor contemporani, Bulgakov face figura unui nebun periculos: ceea ce îi lipseşte este simţul adaptării şi al parvenirii.

Şi dacă ar fi să aleg un text în care să se afle, întreagă, poetica libertăţii în opoziţie cu tirania, acesta ar fi textul scrisorii pe care Bulgakov o adresează Tovarăşului Stalin. Rare sunt paginile secolului trecut în care inaderenţa la totalitarism să fie exprimată mai clar şi mai pătrunzător. De proiectul sovietic Bulgakov este despărţit nu doar prin credinţa sa în evoluţionism şi gradualism, ci şi prin refuzul de a se lăsa vorbit de o dogmă. Satiric, melancolic şi vizionar, scrisul său nu se poate lăsa mutilat, îndrumat, cuminţit. Libertatea creatorului nu este o concesie acordată de tiran, ea este condiţia fără de care gestul creaţiei înseşi încetează să mai aibă vreun sens.

Căutările lui Bulgakov sunt cele al unui scriitor rus supus călcâiului cenzurii şi terorii poliţieneşti. Atunci când îl evocă pe Molière, strivit de conjuraţia încurajată de suveranul absolut, Bulgakov evocă vârsta de fier a timpului său. Atunci când invocă pe scenă duhul lui Puşkin, reconstituind drama poetului încătuşat, Bulgakov pune în faţa stalinismului şi complicilor săi o oglindă în care întreaga lor turpitudine se dezvăluie, monstruoasă. Atunci când dăruieşte Maestrului persecutat pacea, dincolo de graniţele lumii acesteia, Bulgakov îşi construieşte limanul spre care se îndreaptă; este locul unde delatorii, tiranii şi laşi nu mai pot ajunge, este locul în care manuscrisele arse reînvie, spre a sfida dictatul tiraniei.

Arta lui Bulgakov, în teatru, ca şi în proză, este înrădăcinată în tradiţia de la care se revendică şi pe care o reinterpretează. Poetica sa este o sinteză de voci şi de teme: între Gogol şi Cehov, Bulgakov îşi desenează drumul său. De la Gogol vine înclinaţia spre acea satiră ce trece dincolo de umor, spre a pătrunde în registrul vizionar al misticii. De la Cehov Turbinii lui Bulgakov preiau melancolia stoică ce le dă puterea de a îndura istoria: citatul din finalul piesei, trimiţând la Unchiul Vania, este omagiul adus acestui cult al nuanţelor şi introspecţiei dramatice.

Opera lui Bulgakov este opera celui care a avut energia de a se topi, cu întreaga sa polifonie, în textul ei. Literatura sa nu este una monocordă, iar claviatura stilului său are vivacitatea demonică a unei partituri de Hector Berlioz. Fantasticul lui Bulgakov, gogolian şi hoffmanesc, se află în vecinătatea paginilor de elegie apocaliptică din Garda albă. Subtilitatea prozei sale rezidă în acest dozaj de şarjă, visare şi gnoză. Recitirea lui Bulgakov este, asemeni recitirii lui Cehov, o iniţiere în complexitatea simfonică a destinelor.

Iar cartea care îi este epitaf pe piatra tombală şi împlinire a celor din urmă ani, Maestrul şi Margareta, adună, ca un fluviu majestuos, afluenţii literaturii sale. Aici se regăseşte vocea lui Bulgakov,ca o însumare de glasuri : vocea satirică şi extravagantă, vocea de reverie şi de visare, vocea de încifrare gnostică. Cavalcada alternează cu extazul romantic. Cartea devine un tot în care Bulgakov transfigurează propriile sale încercări. Ludicul se suprapune peste sobrietatea tragică.Ş

Și îmi place să îl visez pe Bulgakov însuşi ca pe Maestrul din textul său: exilat într-un domeniu improbabil al universului, având alături, în casa luminată de un soare nocturn, pe cea care i-a fost custode al memoriei sale. Departe de ceasul istoriei şi al timpului, Mihail Bulgakov este, în fine, acasă. O înseninare stranie coboară,treptat, peste chipul său, astfel cum se profilează crepuscular, umbrit de peisajele sincretice ale domeniului său himeric.

 

Articol publicat și în LaPunkt.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.