Labirintul confabulațiilor

Ceea ce numim analiza istoriei recente se află în suferință în România. Aceşti ultimi cinci ani au coincis cu lapidarea simbolică, linşarea şi uciderea în efigie a unuia dintre cei mai curaţi oameni născuţi vreodată în această ţară, Mihai Şora.

Dar de mă mir? Eminescu a sfârşit la balamuc, Caragiale – în exil, Fundoianu (Fondane) – la Auschwitz, Maniu – la Sighet.

Am citit îngreţoşat interviul dat jurnalistului Mirel Curea de colonelul sereist (în rezervă) Tudor Păcuraru, fiul diplomatului şi prozatorului comunist Francisc Păcurariu. Sunt acolo atâtea bazaconii (invenții şi calomnii) despre domnul Mihai Şora că te întrebi dacă omul nu și-a pierdut uzul rațiunii. Eşafodajul „demascator” este o înlănţuire de inepții servite cu morgă pseudo-istorică.

Am lângă mine biografia lui Eugen Fried scrisă de doi reputați istorici ai comunismului francez şi internațional, regretata Annie Kriegel şi Stephane Courtois. Este o carte de referinţă, am citit-o de câteva ori. M-am uitat la indicele de nume, extrem de detaliat. Sute de nume, cinci pagini. Nicio referință la Mihai Şora. Nici nu putea să existe. Colonelul (r) a preluat de undeva acest nume (Fried), l-a conectat cu acela al Anei Pauker şi a țesut o poveste de-ți stă mintea-n loc. Un fel de thriller cominternist cu Mihai Şora pe post de uberspion. Nu „Reţeaua Caraman”, ci „Reţeaua Şora”. Mă duc la biografia Anei Pauker scrisă de istoricul american Robert Levy. Nici acolo nu găsesc nimic despe domnul Şora. Este lucrarea academică esențială pe subiect. Șefa de cabinet a Anei Pauker era Elena (Lenuța) Păsculescu, sora lui Teohari Georgescu. Domnul Şora nu a deținut nicio funcţie importantă în Ministerul de Externe. Era un simplu referent. Nici măcar bibliotecar. Făcea rezumate din presa franceză. Colonelul (r), colaborator al revistei nostalgic securistă “Vitralii”,  îmi va face credit că știu despre ce vorbesc. Eu nu pot reciproca. Iată cum se umple pubela cu aceste imundiții debitate sentențios, agresiv şi vehement exact acum, când Partida Rusă se găsește în plină ofensivă. Cui prodest? Vă las să ghiciți, nu e deloc dificil…

P.S. Nu Mihai Şora, ci Francisc Păcurariu a servit în diplomaţie în timpul Anei Pauker într-un punct sensibil. La Ambasada Republicii Populare Române de la Budapesta. Apoi, între 1952 şi 1954, deci în plin stalinism, când Pătrășcanu era întemniţat şi apoi executat, Francisc Păcurariu a fost directorul presei în MAE. Chiar îşi închipuie colonelul (r) Păcuraru că ne-am mancurtizat cu toții?

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News