La 80 de ani de la moartea lui Ilarie Voronca

La 80 de ani de la moartea lui Ilarie Voronca, cel care credea în versuri că “Nimic nu va întuneca frumusețea acestei lumi“. Și totuși în ziua de 4 aprilie 1946 ceva i-a întunecat viața și s-a sinucis.

Am scos din bibliotecă astăzi și am recitit unul dintre exemplarele ediției originale ale volumului din 1945 în limba franceză La confession d’une ame fausse/ Confesiunea unui suflet fals.

Îmi amintesc cum în 2023, aflându-mă în București și citind romanul Abraxas, de Bogdan-Alexandru Stănescu, am pornit să caut casa în care a locuit “Miliardarul de imagini”, cum îl numea Eugen Lovinescu, de pe strada Parfumului, în București, până a plecat la Paris în 1935. Erau ultimele magnolii în floare când am făcut drumul.

Ilarie Voronca se sinucide în Paris în 1946; scria un Manual al perfectei fericiri. Iată un mic fragment din volumul Colomba, 1927, dedicat iubitei soții:

„te scrii în amintire şi-n sânge ca o viză
de paşaport, cu-obrazul şi umăru-n ochean
sub pielea în vitrină şi-n galerii deschisă
cu flautu-n privire îmi dărui un ocean

dar scapără pe-o targă stele precum copite
când inima în tine ca un pahar de ceai
se abureşte-n sticlă şi caldă să palpite
cu liniştea-n nervura frunzelor o ghiceai

…

spre tine-n peisagiu mi-am descuiat ferestre
şi vinele-mpletite sub pielea ta-n corali
când stelele-n cădere închipuiesc căpestre
pe-obrazul tău tăcerea îşi taie un oval

pe-aleile din tine mă rătăcesc ca-n cozla
şi umăru-n furtună adăpostit ca golf
dar prinde-mi cu surâsul la butonieră roza
vânturilor, când ochiul te-nscrie în pantof

mă răscoleşti ca-n arie treci degetul prin creştet
mă-mprejmuieşti mă treieri mă-nchizi ca un hectar
te-nalţi precum o stivă în aerul prea veşted
pe marginea făpturii mele ca un pescar.

Grenier Voronca”

Text publicat și pe pagina de Facebook a autoarei.