„Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei”, un nou volum al teologului american Brant Pitre


Fragment copertă „Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei”, Brant Pitre

La Humanitas va apărea, peste câteva zile, o nouă carte a teologului american Brant Pitre, căruia i-au mai fpost publicate, la aceeași editură, Misterul Cinei de pe urmă, Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele. Este vorba despre Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei. Un volum despre care traducătoarea sa, Monica Broșteanu, spune că este o atentă explorare a Vechiului Testament, dar și a creștinismului antic, cu profunda lui înrădăcinare în iudaismul de secol I.

 

Brant Pitre, „Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei”, Traducere de Monica Broșteanu (Humanitas, 2020)

„Mulți oameni se raportează cu încredere la «Maica Domnului». În ortodoxie e numită mai ales «Născătoare de Dumnezeu» și «Pururea Fecioara Maria». În catolicism, titlurile ei sunt mai multe, mai ales în litanii. Pentru protestanți, e doar mama lui Isus. Dar câți dintre aceia care o invocă – sau o ignoră – se străduiesc să o cunoască? Nici nu e ușor. Evangheliile ne spun foarte puțin, iar celelalte scrieri ale Noului Testament – aparent, mai nimic.

Teologul american Brant Pitre, cunoscut la noi datorită celor trei cărți apărute la Humanitas (Misterul Cinei de pe urmă, Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele), aplică și cercetării de față aceeași metodă cu care ne-a obișnuit: o atentă explorare a Vechiului Testament, dar și a creștinismului antic, cu profunda lui înrădăcinare în iudaismul de secol I. Rezultă un studiu tipologic pasionant – figura Mariei se desprinde în toată complexitatea și frumusețea ei și devine de interes nu doar pentru creștinii de toate confesiunile, ci și pentru evrei și pentru musulmani”, spune Monica Broșteanu.

Brant Pitre (n. 1975) este profesor la Seminarul „Notre Dame”, din New Orleans, Louisiana, unde predă un curs despre Sfintele Scripturi. Şi-a luat doctoratul la Universitatea Notre Dame din Indiana, cu o temă privitoare la legăturile dintre Noul Testament şi iudaismul antic. Această universitate l-a păstrat ca profesor asociat. Face frecvente turnee de conferinţe având ca temă principală Euharistia şi rădăcinile ei în tradiţia iudaică antică. Este autorul mai multor cărţi, între care Jesus, the Tribulation and the End of the Exile (2005), Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist (2011, trad. rom. Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei, Humanitas, 2016), Jesus the Bridegroom (2014, trad.rom. Isus Mirele, Humanitas, 2018), Jesus and the Last Supper (2015), The Case for Jesus: The Biblical and Historical Evidence for Christ (2016, trad. rom. Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, Humanitas, 2017).

Monica Broșteanu este licenţiată în filologie (engleză-română, 1970) şi limbi orientale (arabă-persană, 1978) la Universitatea Bucureşti şi în Teologie (1996, Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti), doctor în filologie (2003). A predat la Institutul Teologic Romano-Catolic cursuri de ebraică biblică, teologie sacramentală şi liturgică, ştiinţe biblice. Este conferenţiar universitar la Universitatea Bucureşti, unde predă cursurile: Coranul şi Biblia, Probleme de traducere şi interpretare, Comunităţile creştine din ţările Orientului Mijlociu, Tradiţii textuale (Noul Testament). Din lucrări: Numele divine în Biblie şi în Coran şi traducerea lor în limba română. Studiu lexical, Ed. Polirom, 2004; „Compararea Incomparabilelor – câteva Nume privind atributele divine în scripturile marilor religii monoteiste”, în Caietele Institutului Catolic, nr. 2/2001. Din traduceri: Conciliul Vatican II – Constituţii, Decrete, Declaraţii (în colaborare cu Francisca Băltăceanu), Ed. ARCB, 1990, 1999; Andrei Scrima, Comentariu la Evanghelia după Ioan, cap. 1-17, tr. din arabă, Ed. Humanitas, 2008; Pierre Claverie, Mic tratat despre întâlnire şi dialog, Ed. Humanitas, 2015; Brant Pitre, Misterul Cinei de pe urmă: Isus și rădăcinile iudaice ale Euharistiei, tr. din engleză, Ed. Humanitas, 2016; Henri J.M. Nouwen, Fiul risipitor: Povestea unei întoarceri acasă, tr. din engleză, Ed. Humanitas, 2017; Michel Remaud, Creștini în fața lui Israel: Slujitor al lui Dumnezeu, tr. din franceză, Ed. Galaxia Gutenberg, 2018.

 

Fragmente din Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei :

„Pur și simplu nu poți s-o înțelegi pe Maria fără a o privi în contextul ei evreiesc de secol întâi. Cercetătorii sunt astăzi de acord că Isus poate fi pe deplin înțeles doar din interiorul iudaismului din vremea sa. Totuși, când vine vorba de Maria, regula nu pare să se aplice. Mereu și mereu, cărți despre Maria care critică ceea ce cred catolicii despre ea ignoră complet Vechiul Testament – ca să nu mai vorbim de vechile tradiții iudaice din afara Bibliei. Dar dacă vrei să înțelegi ce spune cu adevărat Biblia despre Maria, nu poți studia doar Noul Testament. Nu e suficient. Trebuie să încerci să-i privești și pe Isus și pe Maria prin ochii evreilor antici.

Aceasta o vom face în cartea de față. Vom merge înapoi să explorăm rădăcinile evreiești ale Mariei. În acest scop, vom privi cu atenție și Scriptura ebraică și tradiția iudaică antică. Mai presus de toate, Vechiul Testament va fi cel mai important izvor pentru a înțelege ce spune Noul Testament despre Maria. Totodată, voi cita și din scrieri din afara Bibliei care reflectă tradițiile iudaice din vremea lui Isus și a Mariei. […]

Așadar, dacă ești un creștin care s-a întrebat întotdeauna ce spune de fapt Biblia despre Maria; dacă ești un evreu sau un musulman care vrea să știe mai mult despre mama lui Isus; dacă ești un agnostic sau un ateu interesat de originile iudaice ale creștinismului – oricare ți-ar fi educația religioasă ori concepția despre lume – te invit să vii cu mine în această călătorie și să încerci s-o vezi pe mama lui Isus cu ochii evreilor din antichitate. Îți promit că, oricine ai fi, vei întâlni noi intuiții cu privire la cea mai influentă femeie din istorie. […]

Din antichitate, Evanghelia după Ioan a fost numită «Evanghelia spirituală». Aceasta deoarece în ea cuvintele și faptele lui Isus au aproape întotdeauna un sens spiritual mai adânc. Din acest punct de vedere, ultimele cuvinte ale lui Isus către Maria și Ioan – «Iată fiul tău… Iată mama ta» (Ioan 19:25.27) – capătă o semnificație mai adâncă.

Mai întâi, în Evanghelia lui Ioan, Ucenicul Iubit este o «figură ideală». Nu este doar un însoțitor istoric al lui Isus; într-un anume sens, el simbolizează ceea ce oricare «ucenic» adevărat ar trebui să aspire să fie. După cum spune Isus însuși la Cina cea de Taină: «Prin aceasta e preamărit Tatăl meu, ca voi să aduceți mult rod și astfel să vă dovediți ucenicii mei. După cum m-a iubit pe mine Tatăl, și Eu v-am iubit pe voi; rămâneți în dragostea mea» (Ioan 15:8-9). Altfel spus, orice «ucenic» adevărat e chemat să fie un ucenic „iubit“. Într-adevăr, singurul motiv plauzibil pentru care autorul Evangheliei după Ioan nu spune numele Ucenicului Iubit este deoarece vrea ca cititorul să se vadă pe sine în figura ucenicului «pe care îl iubea Isus» (Ioan 13:23).

Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că, atunci când Isus își rostește ultimele cuvinte de pe cruce către Ucenicul Iubit, într-un anume sens el le spune și fiecărui ucenic. Isus îi spune fiecăruia dintre aceia care îl urmează: «Iată mama ta.«  […]

Observați că această nouă relație cu Maria nu este bazată pe biologie sau pe sânge; ea este creată prin pătimirea și moartea lui Isus. Suferința «ceasului» lui este aceea care o face pe Maria mama noastră. Suntem copiii «chinurilor de naștere» pe care le îndură ea sub cruce (cf. Ioan 16:20-21; Apocalipsă 12:1-6). După cum spune Ioan în prologul Evangheliei sale: «Tuturor celor care l-au primit le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu…, care nu din sânge, nici din voință trupească, nici din voință de bărbat, ci din Dumnezeu s-au născut» (Ioan 1:12-13).

În sfârșit, și e lucrul cel mai important, dacă fiecare ucenic e chemat să-l imite pe Ucenicul Iubit, atunci Isus îi îmbie pe toți creștinii s-o ia pe Maria să le fie mamă. Aceasta este, cel puțin, interpretarea cea mai veche pe care o avem a ultimelor cuvinte ale lui Isus. […]

Cu alte cuvinte, Isus îi invită pe toți ucenicii săi să intre într-o relație personală cu Maria, ea să le fie mama spirituală. Dorința sa în ceasul morții a fost ca Maria să devină mama tuturor creștinilor, nu doar a Ucenicului Iubit.

Și ce se întâmplă când faci asta? Ce se întâmplă când te hotărăști să nu o ignori, să nu o dai deoparte pe Maria, ci să iei aminte la ea? Ce se întâmplă când îți pui la inimă cuvintele de pe urmă ale lui Isus și, asemenea Ucenicului Iubit, o iei pe Maria să-ți fie mamă?

Îți spun eu ce se întâmplă. Începi să-l cunoști mai bine și pe Isus. Începi să-l vezi mai limpede. Începi să înțelegi că tot ce ne învață Biblia despre Maria se bazează realmente pe ceea ce ne învață despre Cristos. Cel puțin, asta au crezut creștinii din timpurile străvechi. Și asta am încercat și eu să arăt, iar și iar, în această carte.

Când o privești pe Maria ca pe noua Evă, asta nu-i răpește nimic lui Isus. Dimpotrivă, te ajută să vezi mai limpede că El este noul Adam, care vine să învingă păcatul și moartea și să aducă cerurile cele noi și pământul cel nou.

Când o privești pe Maria ca pe noul Chivot, nici asta nu știrbește cu nimic slava lui Cristos, după cum Chivotul Legământului n-a știrbit slava lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că Isus este noua Pâine a Vieții, care a venit din cer și s-a ascuns în noul Chivot. El este și noul Moise, care a venit să ne conducă într-o călătorie care începe în lumea aceasta și se va sfârși în pământul cel nou al lumii ce va să vină.

Când o privești pe Maria ca pe regina-mamă a Împărăției lui Dumnezeu, asta nu ia nimic din maiestatea lui Isus Regele. Dimpotrivă, descoperi că regalitatea ei și maternitatea ei feciorelnică revelează misterul cel mai adânc dintre toate: că Isus este cu adevărat Emanuel, «Dumnezeu cu noi».

Când o privești pe Maria ca pe mama misterioasă a lui Mesia, începi să sesizezi adevărul copleșitor și înspăimântător că Isus aduce mântuirea prin suferință și întristare – nu altfel. Și mai începi să-ți dai seama că aceste suferințe, oricât de dureroase, nu sunt decât «chinurile de naștere» ale învierii din morți.

Când o privești pe Maria ca pe noua Rahelă, mama noului Iosif, care – în ciuda tuturor evenimentelor potrivnice – devine izbăvitorul întregii lumi, începi să-ți dai seama că suntem frații și surorile lui mai mici. Începi să pricepi că El ne iubește atât de mult încât ne-a dat-o pe însăși mama sa ca să ne fie și nouă mamă – o mamă care ne cunoaște suferințele și care se roagă pentru noi, precum a făcut Rahela pentru copiii ei de pe pământ.

În sfârșit, când începi s-o privești pe Maria și s-o iei ca să-ți fie mamă, vei descoperi ceva uimitor și prețios. Vei descoperi că e deja acolo, așteptându-te. Vei descoperi că Maria te privea cu mult înainte ca tu să începi să te uiți la ea. Vei descoperi că ea se ruga pentru tine cu mult înainte ca tu să începi să vorbești cu ea. Vei descoperi că Maria te iubea cu mult înainte ca tu să înveți s-o iubești. Pentru că așa sunt mamele. Când o mamă dă naștere unui copil, ea îl vede cu mult înainte ca acel copil să deschidă ochii și s-o vadă. Poate de aceea Isus i se adresează mai întâi Mariei : «Femeie, iată fiul tău!» (Ioan 19:26). Și Maria îl privește pe Ucenicul Iubit înainte s-o privească el.

Același lucru se petrece și azi. Maria, ca și Isus, nu e moartă. E cât se poate de vie în Împărăția cerească. Ea gustă deja slava învierii și noua creație. Și ea te privește; se roagă pentru tine; te iubește. Chiar în clipa asta, ea așteaptă să vadă dacă vei da ascultare ultimelor cuvinte ale lui Isus și o vei lua într-ale tale: «Iată mama ta!»”.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.