Istoria Holocaustului în România, ignorată de regimul comunist

Regimul comunist a ignorat practic istoria Holocaustului în România. Se publicau cărţi despre lagărele naziste, nu şi despre ororile comise de Armata Romană pe Frontul de Est.

La Institutul de Studii Istorice de pe lângă CC al PCR se confecţionă o versiune edulcorată a zilelor însângerate. Pogromul de la Iaşi din 28-29 iunie 1941 a avut loc într-unul din marile oraşe ale Regatului României. Un focar de cultură. Dar şi leagănul legionarismului. Teza oficială era că Garda de Fier fusese o organizaţie teroristă, un fel de sectă fără rădăcini naţionale.

Evreii omorâţi erau cetăţeni ai României. Nu era de ajuns pentru Ion şi Mihai Antonescu să exproprieze posesiunile evreieşti. Dictatura dorea o „lecţie punitivă”. Una colectivă. Una bestială. Una comisă de indivizi în uniformă de armată şi jandarmerie. Una care trebuia să îngrozească. A fost ceva infernal. Mi-a povestit despre acele clipe profesorul meu de istoria sociologiei Constantin Nicuța. Fusese asistentul lui Petre Andrei. Căsătorit cu una din fiicele lui Octav Botez, profesor de literatură franceză la Universitatea din Iaşi, fratele prozatorului Jean Bart. Fusese, îmi spunea el, o explozie de neomenie. Ceva ce mintea nu putea cuprinde.

În asemenea momente ţâşnesc pulsiuni agresive care întrec orice imaginaţie. Răul întunecă orice urmă de raţiune. Cruzime, sânge, cadavre. Unii vecini au ascuns evrei. Alţii, nu. Masacrul de la Iaşi şi „trenul morţii” nu au fost câtuşi de puţin spontane. Au fost concepute pentru a distruge însăşi ideea convieţuirii interetnice. Antisemitismul modern, întemeiat pe rasism, s-a combinat funest cu cel religios. Te cutremuri când te gândeşti la preoţii care, jurând credinţa Domnului, justificau omorul individual şi în masă.