Intelectualul şi utopia: o pasiune criminală

Intelectualul care se respectă este un pasionat al utopiei. Un simţ particular al idealului îl face incapabil să se adapteze realităţii pe care o judecă cu severitate etică. Încrederea în raţiune şi în mase îi hrăneşte certitudinile. Dincolo de acest univers imperfect şi iregular trebuie să se afle un teritoriu al perfecţiunii imaculate.

 

Intelectualul care se respectă este un pasionat al utopiei şi un revoluţionar prin temperament. Rareori prezent fizic pe baricadele secolului, el hrăneşte focul din inimile celor care luptă. Fiecare gest întreprins în vederea schimbării societăţii este salutat cu entuziast, ca un semn că un alt Prometeu este pe cale să se nască. Violenţa politică apare ca un preţ natural de plătit în ordinea reîntemeierii comunităţii.

Intelectualul care se respectă este un pasionat al utopiei şi un profesor de fericire, spre a evoca formula memorabilă a lui Burke. Cunoaşterea pe care o posedă îl face un antemergător şi un educator al poporului. Acolo unde alţii ezită, mâna lui este sigură, animată fiind de credinţa în viitor. Corectarea inegalităţilor este ţelul final. Grădinar social pasionat, intelectualul care se respectă întrevede societatea ca pe o sumă de alei din care orice urmă de imprevizibil dispare.

Intelectualul care se respectă este un pasionat al utopiei şi un amic al umanităţii, dar nu şi al oamenilor concreţi. Privirea lui se avântă spre larg, spre viitorul emancipării, ignorând detaliile care nu îşi mai au locul. Ceea ce contează este destinul omenirii: oamenii suferă spre a permite omenirii să progreseze, oamenii sunt executaţi şi persecutaţi pentru ca omenirea să poate merge mai departe pe acest drum ce se încheie cu strălucirea egalităţii perfecte şi perpetue. Omenirea este venerată, omul concret este o simplă cărămidă din care se construiesc templele raţiunii.

Intelectualul care se respectă este un pasionat al utopiei şi un avocat al crimei. Crima pe care o exaltă nu este crima comisă individual, ca un simptom al patologiei sancţionabile penal, ci crima înfăptuită spre a permite ideilor să cureţe lumea de zgura trecutului de împilare şi de obscurantism. Crima de stat, crima realizată de statul ce se pune în slujba unui crez, crima sistematică, crima premiditată ideologic, iată instrumentul de care regimul elogiat de intelectual se serveşte spre a nivela domeniul uman, ca pe un câmp ce aşteaptă noile seminţe.

Din plămada istorică a acestui intelectual amoral şi utopizant se iveşte generaţia de noi profeţi pe care o vedem strălucind în minunata eră digitală. Furia demascărilor, pasiunea fanatică a egalizării şi a strivirii individului, căutarea himerică a purităţii, denunţarea Inamicului şi stigmatizarea lui, pretenţia de a educa, suveran, pe cei ignoranţi, superbia cu care demnitatea umană este calcată în picioare, ura organizată şi distilată, toate acestea vin din trecut şi merg mai departe. Metamorfozele tehnologiei nu anulează pornirile mesianice, ci le acordă doar un alt chip, sub acelui glamour ce seduce minţile leneşe.

Profesorii de fericire, intelectuali şi revoluţionari, nu pot renunţa niciodată la dragostea lor pentru omenire. Iar dragostea lor face să se nască ordinea de cazarmă a tiraniei, vastele regate ale suferinţei în care sunt încătuşaţi oamenii concreţi, cei ce sunt doar plămada viitorului. Căci, aşa cum nota Camus în Omul revoltat, prometeii moderni făuresc şi lanţurile ce răpesc altora libertatea. Crima devine un pas către imperiul egalităţii.

 

Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.