Grădina cu capcane

Avem guvernare! O grădină deschisă la vedere, pusă pe treabă, în așteptarea unei recolte pentru toți și pentru toate. Pentru toate neîmplinirile accumulate cu detașare, indolență și cinism de vampirii partidismului falimentar din România ultimilor ani.

Pare o veste bună. O ieșire dintr-un impas de toată mizeria. Subit. Printr-un simplu gest, unanim acceptat și o libertate de mișcare deplină. Deplină în iluzie și incertitudine, impas la doi pași de momentele festive și declarații somptuoase, amatoristice.

Evident, este o ieșire. Problema este în ce intrăm? Este o problemă și pentru profesioniștii care au intrat în joc, într-un microbuz circulând pe o autostradă neterminată, care, deodată, duce nicăieri. Coborâți la prima, în grădina guvernării.

Desigur, la nivel personal este un succes. Cu CV-uri de cinci stele, titularii noului Guvern pun la imprimantă o pagină imaculată, pentru un fișier plin de necunoscute. De sfidări, ambiții, viziuni generoase și, desigur, rutine bine antrenate în spații de operare bazate pe coerență, eficiență și mai ales finalizări de succes.  Veniți dintr-o lume în care trei lucruri contează: succes, succes, succes…

Bine ați venit!

Știți unde ați venit? Lumea în care, locuitori pe aceste mult-încercate meleaguri viețuim, este de fapt o aglomerație de clișee, credințe și așteptări de suprafață, asumate în mod curent la nivel comun, speculate verbal într-o mass media de carnaval și folosite atent și parșiv pe o piață politică bulversată de inflație. Inflație în demagogie, incompetență și infracționalitate. Atât.

Bine ați venit!

Realiatea este cu totul altceva! Neutră, eterogenă în surse, marcată de schimbări rapide, dominate de tranformări adesea doar parțial accesibile, tulburătoare pentru iluzii, ambiții și reacții hazardate. Un spațiu sever. Și hazard, mult hazard. O potecă sinuoasă, mereu schimbătoare, la granița cu haosul! Sau dimpotrivă! Un teritoriu stabil, cu evoluții lente, de neoprit, în structuri adânci, cu orizonturi pe cât de clare, pe atât de îndepărtate. (Scuze, pare descrierea unui cimitir…)

Bine ați venit!

Bine informați și atent influențați, dar odihniți și alintați cu bucuria unor realizări personale bine meritate în “locul de baștină”, apăruti ca o gașcă simpatică de prospături, numai buni de aruncat, ca o pradă, în arenă!

Arena. Arena publică nu vă aparține.

Cui aparține arena publică? Poate nimănui… Nu sunt puțini cei care cred, vor, se bat la sânge pentru a o influența, pentru a o lua în proprietate, sau doar, ca un gest final, pentru a o duce în spulberare. Arena publică, un teren al tuturor și al nimănui. Aveți o definiție mai bună? În România 2015, arena publică este un teren pentru deșeuri colective, îndelung și tenace accumulate prin succesiunea câtova guvernări parșive și păguboase. Doar de DNA știute…

Bine ați venit!

Sunteți așteptați, în mod oarecum neașteptat, să ocupați birouri, scaune în săli festive și, desigur, în fața unor colecții de butoane conectate sever la procese decizionale de maximă importanță și influență pentru dinamica unei realități puternic marcate de dezordine, deficit și deturnare de la interesul public. Unii naivi v-ar putea percepe ca pe eliberatori, izbăvitori într-o guerilă subită, împotriva unei clase politice de repetenți care a bântuit România în ultimele decenii. O iluzie confortabilă. De serial TV, vineri pe la 23.

Există totuși ceva real. Un “Guvern tehnocrat”, confirmat în funcție, trimis la treabă, gata de a intra în operare deplină. Pe planuri multiple, în contexte dintre cele mai ambițioase, cu resurse discutabile, ușor misterios…Cine sunt, ce vor, ce pot, ce doresc, ce vor face? Ce pot să facă dacă se se iau în serios acești nou-veniți, în raport cu o agendă publică pusă pe plită?! Aceasta este prima capcană!

După ani de zile de iluzie, minciună și compromis, între conducători și conduși, între politicieni de cartier și o populație de un provincialism incurabil, vast, brusc facem “fișa medicală” și ne asumăm un tratament profesionist. Să fie un aspect secundar la “sindromul Colectiv”?! Sau deschidem cutia de capcane într-o grădină a guvernării, pretinse proaspătă, gata de săpat, greblat, semănat, votat… și, eventual, cules peste 12 luni?

O iluzie. O grădină iluzorie, plină de capcane, atent ordonate, supravegheate și pregătite a fi exploatate de jucători rămași provizoriu pe margine, cu un ochi pe DNA și cu celălalt pe alegerile din 2016.

2016!!! 2016 reprezintă, de fapt, reperul principal. Ce va fi? Ce vom cere? Ce vom face? Ce vom primi? Ce vom plăti? Ce vom amâna? Ce vom pierde cu adevărat și definitiv? Ce lovituri vom primi din cele mai neașteptate direcții? Cât de nepregătiți suntem? Cât de fraieri sunt românii și care este prețul acestei prostii colective?

2016 va fi o capcană. Guvernanții (tehnocrați) sunt chemați să o gestioneze… Deci, care e treaba lor? Cum ne aflăm în treabă?!!…

Capcanele se constituie ca o masă critică, eterogenă și, prin aceasta, imprevizibilă de tendințe, situații, energii, reacții pe cât de dezordonate, pe atât – odată constituite – de toxice și păgubitoare. Păgubitoare, pentru ce?! Pentru cine?!

Aici apare un alt aspect viclean. Adesea capcanele din viața publică nu lovesc direct și excesiv în cei “greșiți”, în cei culpabili, adesea lăsați “nevinovați” să zacă în uitare. Capcanele publice pleznesc “fără prejudecăți”, hazardat și multiplu, dezvăluind conexiuni și consecințe neașteptate, nebănuite sau doar ignorate. Atunci când lovesc, prin provocarea unei ieșiri din normalitate, din rutină și, implicit, din iluzie, capcanele scot la iveală detalii relevante (uneori, jenante) care erau fie ascunse, fie trecute cu vederea. Dar care, trimit la realitate!

Iată de ce precepția, reacția și judecata primară despre capcane închide o ambivalență densă. Ambivalența este și ea parte a capcanei?! Sau, de ce nu, o o ieșire încă neclară dar oarecum marcată de preocupare, către un alt orizont… Unii se simt vânați, alții așteaptă la cotitură… Apoi, rămâne panorama vesel-grotescă a căderilor de la balcon, a prăbușirilor subite, a fugii de răspundere, de costuri. Umilință și panică!

România ultimilor 25 de ani deține o colecție impresionantă de capcane! Generate, planificate, practicate, consumate păgubos și nu de puține ori dezvăluite în al 12-lea ceas cu detalii jenante pentru cei mai ambițioși “eroi ai neamului”.

A scăpat cineva? Nu prea știm. Problema este, cine plătește amenda? Din banii cui? Pe cine cad costurile unor eșecuri împachetate în “succesuri” de moment sau în ambiții afișate pe clădiri oficiale. Prin care dintre consecințele structurale, instituționale sau interumane din viața curentă, acest tip de eșecuri se așează, reclădesc peisajul public? Devin pretext pentru ranchiună, invalidări, răzbunări sau, de ce nu, lecții plătite scump, pentru a imagina și clădi un “viitor luminos” pe meleagurile patriei? Iată câteva:

“Vechii colegi de dormitor.”

Lăsaţi acasăde noul titular, plasat în top, subit şi determinant, se simt părăsiți, ignorați, poate chiar trădați. Schimbarea de statut, rol, misiuni a titularului guvernamental modifică dramatic vechile raporturi. Rutina anterioară se spulberă în priorități, inițiative și, desigur, declarații inerente noii situații. Iată de ce frustrări proaspete se transformă în reacții toxice. Venite din aproape în aproape! Ca între foștii apropiați.

Capcana vecină vine din varianta simetrică. Se mențin vechile conexiuni, năravuri și obiective. Dar se aprinde lumina în dormitor și titularul apare tot mai clar ca un intrus ordinar într-o confrerie de imaculați, bine-ințentionați și dedicați pe deplin misiunii tehnocrate.

Nicicum nu iese bine. Moarte sigură…

“Timpul real vs. timpul imaginar.”

O guvernare tehnocrată pare dedicată, predestinată să inițieze proiecte ample, cu expunere largă, menite să genereze transformări profunde, îndelung amânate sau doar ratate. Detaşare, competență și ambiție profesională de o anvergură ce nu are nici loc, nici căutare în guvernări politicianiste îngrămădite în ambiții de gașcă, susținute clientelar și hămesite după profituri de moment.

Foarte curând însă, noii veniți vor apare ca niște visători gargaragii, duși cu vaca… Nimic efectiv, real, util în intervalul dorit. Luați la “bani mărunți” apar cu geanta goală. Săptămână de săptămână nu s-a întâmplat nimic. Guvernarea pare schimbată într-o academie cu spatele la lumea prezentă, privind în zare. Care zare? Cine alege “zarea”?! Cine garantează că aceea va fi zarea în care von viețui, zi de zi, peste ani și ani. Obsesia zilei de mâine învinge! Prezentul cel imediat lichidează prezentul vast. Oare chiar avem guvern?! Nu există nedumerire mai ucigătoare pentru cei din Palatul Victoria!

“Ce facem cu banii?!”

Cu banii publici… Au venit pe nepusă masă și comandă un meniu grandios. Pe banii cui?! Desigur, pe banii aflați deja în visterie! Deci dobândiți de alții, de cei izgoniți, sau doar fugiți.

Ce vor pune în loc?! Cum aleg să-i împartă? Felul întâi? Felul principal… Desertul. Nu e cumva un deșert?! În care vor sa planteze panseluțe…

Treaba la buget este prima și cea mai dură încercare. Venită pe nepusă masă. Cine sunt ei? Chelneri sau bucătari? Cum vor hrăni o cantină de flămânzi?! Cum vor duce țara printre mese pline doar de tacâmuri? Dacă sunt zgârciți, severi, responsabili… e clar, sunt mânați de străini! Daca sunt darnici, miloși, prietenoși, sunt doar clienți sensibili către stăpâni la vedere sau ascunși. Oricum, nu sunt destui bani!

“Niciodată nu ajung banii…”

Sau dimpotrivă! Rămân bani necheltuiți! Necheltuiți cu cap și cu folos, îndeajuns de convingător pentru “caseria” fondurilor europene. Tocmai ei, plimbați prin lume, (acum trec și prin România), cu bagajele la ușă, oare cât de bine vor ști să pună la bătaie, pe bune, la standardele UE, fonduri îndelung risipite, abandonate sau doar visate?

Dacă nici asta nu pot, degeaba vorbesc românește cu accent străin!… Nu se poate capcană mai faină, mai sumbră, mai mizeră…

Ș.A.M.D.

P.S. – Colecția extinsă de capcane va fi depozitată în șase cutii. Le deschidem pe rând. Nu stați la rând. Le puteți vedea și singuri. Problema este cum le vor evita?! Sau după câte neevitate vor reveni la locul de muncă anterior… Iar noi ramasi pe peron asteptan un tren care nu mai vine.

Articol apărut și pe pagina Dorel Șandor – Insectar politic.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News