Federaţia Rusă: barbaria ca politică de stat

Barbaria a devenit, o dată cu invazia Ucrainei, politica de stat a Federaţiei Ruse. Rusia a ales să folosească, în acest război de agresiune, teroarea îndreptată împotriva civililor. Decizia de a a lovi, sistematic, ţinte fără semnificaţie militară plasează Rusia în afara comunităţii naţiunilor civilizate.

Vreme de decenii, prin  represiune, propagandă şi îndoctrinare, regimul Putin a pregătit acest moment al revanşei: al unei revanşe menite să reafirme, definitiv, rolul de superputere al Rusiei în lume. Revizionismul a fost autentica politică a Moscovei. Declaraţiile nostalgice faţă de URSS nu erau exerciţii retorice. Ele traduceau o stare de spirit imperială.

Guvernarea de la Moscova, cu ale sale coregrafii pe stadioane, începe să semene din ce în ce mai mult cu un regim totalitar. Tiparele sunt familiare şi ele trimit la izolarea externă, denunţarea duşmanului intern şi exaltarea conducătorului providenţial. Abordarea de acum a Rusiei lui Putin împrumută de la stalinism identificarea criticii cu o crimă împotriva statului.

Şi era firesc ca agresiunea militară să accelereze un proces care putea fi observat de multă vreme. Tactica putinistă de intimidare, asasinare şi fragmentare a dat roade. În Rusia de astăzi nu există o alternativă politică credibilă la autocraţie. Tratamentul aplicat lui Alexei Navalnîi probează hotărârea regimului de a evita orice fel de cristalizare.

Barbaria războiului din Ucraina răspunde, natural, brutalităţii interne a autocraţiei. Credinţa în rolul unic şi semi-divin al naţiunii ruse conduce, firesc, la crimele de acum. Mesianismul cultivat de autocraţiile ruse este la originea acestei violenţe teribile a Rusiei din Ucraina. Ideologia putinistă combină sovietismul cu xenofobia, spre a înregimenta masele. Controlul de tip nazist asupra presei oficiale este un alt semn al acestei viziuni totalitare.

Şi însăşi natura acestui regim face negocierea eventuală a unei soluţii diplomatice improbabilă şi riscantă. Tirania rusă de acum nu poate fi privită ca un partener legitim de dialog. Scenele de devastare de la Mariupol sunt fotografia viziunii despre lume a Rusiei de astăzi. Ceea ce se întâmplă în Ucraina poate fi repetat în alte colţuri ale Europei centrale şi de est.

Un stat agresor care face apel la ameninţarea nucleară este un inamic nu doar al Ucrainei, ci al întregii omeniri. Compromisul cu Rusia lui Putin poate întări, pe termen mediu, ambiţiile imperialiste. Rusia putinistă , cu a sa armată ale cărei fapte de vitejie sunt uciderea de civili, este, în structura sa de adâncime, un stat care priveşte violenţa ca pe unica strategie de atingerea obiectivelor sale istorice.

Mai devreme sau mai târziu, naţiunea rusă este obligată la un examen colectiv de conştiinţă. Complicitatea cu un regim  al barbariei este semnul orbirii sale ideologice. Agresiunea din Ucraina este un punct de cotitură. Crimele comise acolo sunt oglinda teribilă pe care istoria i-o oferă Rusiei, spre a se contempla. Imperialismul rus se dezvăluie  în toată cruzimea sa istorică, iar putinismul este forma contemporană în care se întruchipează acest spirit secular  al agresivităţii autocratice.

Articol publicat şi pe Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News