Despre utopie, frustrare și fanatism
Cine vrea să priceapă ce se petrece în subconștientul maniacilor revoluționari, cum se coagulează resentimentul în justificări pentru acțiuni distructive, cum este sacralizată violența ca stare de grație și ca valoare purificatoare, ce rol joacă frustrările, nevrozele, complexele de inferioritate ale diverșilor asceți, iluminați, posedați, inadaptați trebuie să citească analiza lui Eric Hoffer, Adepții fanatici.
Azi le-am vorbit studenţilor despre romanul Demonii. Am citat cuvintele atât de actuale din prefaţa regretatului profesor Joseph Frank la ediţia din colecţia Everyman’s Library (Knopf) a acestei capodopere: „… probably the greatest novel ever inspired by a revolutionary conspiracy.” M-am referit la Serghei Neceaiev, teroristul real care a inspirat personajul Piotr Verhovenski, arhetipul/prototipul zelotului simultan posedat şi cinic, precum şi la manifestul nihilist publicat în 1869 care a intrat în istorie sub numele de „Catehismul revoluţionarului”.
Este vorba de o sinteză a unui crez apocaliptic în care teroriştii („militanţii” cum le place unor jurnalişti şi politicieni să-i numească) calcă în picioare tot ceea ce defineşte moralitatea religiilor tradiţionale şi postulează funcţia purificatoare a violenţei: „The revolutionary îs a doomed man. He has no personal interests, no business affairs, no emotions, no attachments, no property and no name. Everything în him îs wholly absorbed în the single thought and the single passion for revolution.”
În rândurile de mai jos, scrise acum zece ani, explic cum văd eu radicalismul fundamentalist. Oricine vrea să înțeleagă psihologia milenaristă, sursele și resursele adeziunilor necondiționate la religiile seculare, ele însele forme degradate ale religiilor tradiționale, va profita enorm citind cartea lui Eric Hoffer, Adepții fanatici (Polirom, 2013). În ultimii ani de viață, gânditorul a devenit tot mai dezabuzat în raport cu intelectualii și cu iluziile lor radicale. A scris cărți în care critica Noua Stângă și a avertizat împotriva doctrinarismelor de orice fel. A revendicat cu fervoare dreptul la nuanțe, la îndoială, la autonomia spiritului în raport cu orice constrângere menită să înregimenteze și să umilească individul. Atunci când un Herbert Marcuse proclama “Marele refuz”, Hoffer pleda pentru calm, îndoială și raționalitate. Unul dintre filosofii săi favoriți a fost Blaise Pascal. Motto-ul volumului este din Pascal. Sub semnătura lui Nicholas Bethell, a apărut cândva la Hoover Institution Press o biografie a acestui gânditor heterodox. Titlul este cât se poate de grăitor: Filozoful docher. Marx a vorbit în numele proletariatului. Hoffer a fost el însuși un proletar.
Pe 11 septembrie 2001 (era o marți cu un cer îngrozitor de senin, cum a scris atunci Leon Wieseltier), am schimbat tema prelegerii pe care urma să o țin. Avuseseră loc atentatele teroriste. Le-am citit studenților pasaje din Demonii lui Dostoievski și din cartea lui Hoffer. Cine vrea să priceapă ce se petrece în subconștientul maniacilor revoluționari, cum se coagulează resentimentul în justificări pentru acțiuni distructive, cum este sacralizată violența ca stare de grație și ca valoare purificatoare, ce rol joacă frustrările, nevrozele, complexele de inferioritate ale diverșilor asceți, iluminați, posedați, inadaptați trebuie să citească analiza lui Hoffer: „Ura pasionată poate da sens și scop unei vieți pustii. Astfel, oameni bântuiți de inutilitatea propriilor vieți încearcă să găsească un nou înțeles nu doar dedicându-se unei cauze sfinte, ci și prin cultivarea unor revendicări fanatice. O mișcare de masă oferă posibilități nelimitate pentru ambele”.
Oricine a citit biografia lui Hitler, de Ian Kershaw, ori pe aceea a tânărului Stalin, de Simon Sebag Montefiore, va fi de acord cu teza lui Hoffer. Autorul declară: “Toate mișcările de masă cultivă printre aderenții lor disponibilitatea sacrificiului absolut și dispoziția pentru acțiune colectivă; toate, indiferent de doctrina pe care o afirmă și de program, dau naștere la fanatism, exaltare, speranță fervenţă, ură și intoleranță; toate pretind credință oarbă și adeziune monomană”. În această afirmație stă cheia înțelegerii comunismului și fascismului. Mișcările revoluționare explorate de Hoffer nu sunt utopiile tradiționale care localizează speranța într-un viitor îndepărtat. Lenin, Stalin, Troțki şi Hitler au pariat pe utopia imediată, pe posibilitatea salvării prin cataclism revoluționar aici și acum. La fel au gândit fanaticii Mao, Mussolini, Guevara, Castro, Pol Pot şi Ceaușescu. Marx însuși era un inamic al pluralismului.
Faptul că atâția intelectuali au plăsmuit, au absorbit și au servit aceste proiecte liberticide l-a frământat și l-a revoltat pe Hoffer. Nimic nu le dă dreptul acestor intelectuali să-și aroge statutul divinității, deci să dicteze „muritorilor de rând” ce au de făcut. Profetismul intelectual, fanatic, narcisist, arogant și iresponsabil a fost una din cauzele principale ale catastrofelor secolului al XX-lea.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
