David Muniz: „Amenințarea Rusiei la adresa Ucrainei, o amenințare a valorilor democratice de pretutindeni”

Sursă Foto: US Embassy Bucharest

Pe fondul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, atrage atenţia că acțiunile Rusiei sunt periculoase și generează instabilitate. Acesta transmite că SUA sunt alături de aliații și partenerii săi pentru a sprijini coeziunea europeană, a întări relația transatlantică și a consolida statele și instituțiile democratice, avertizând că, dacă Rusia continuă invadarea Ucrainei, îi vor fi aplicate „sancțiuni majore, de ordin financiar, economic și de altă natură, pe care nu le-am mai impus în trecut”. Redăm mai jos mesajul integral al lui David Muniz.

 

„Lumea urmărește agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei. Acțiunile Rusiei reprezintă o amenințare nu numai la adresa Ucrainei, ci a Europei și a ordinii bazate pe norme internaționale. Obiectivele noastre sunt simple. Suntem alături de aliații și partenerii noștri pentru a sprijini coeziunea europeană, a întări relația noastră transatlantică și a consolida statele și instituțiile democratice. Facem acest lucru pentru a îmbunătăți calitatea vieții atât a cetățenilor Statelor Unite, cât și a cetățenilor României.

Și facem acest lucru împreună. Secretarul de Stat american Antony Blinken a fost cât se poate de clar în exprimare: Statele Unite nu vor negocia în legătură cu Europa, fără participarea Europei. Nu vom negocia în legătură cu Ucraina, fără participarea Ucrainei.

 

Adevărata amenințare

În ultimele două decenii, Rusia a invadat două țări vecine, s-a amestecat în procesul electoral din alte țări, a folosit arme chimice pentru a comite asasinate în afara teritoriului său, a manipulat livrările de gaze naturale ca pe un instrument politic și a încălcat acordurile internaționale privind controlul armamentelor.

În 2014, după ce milioane de ucraineni au protestat pentru un viitor democratic, Rusia a fabricat o criză, a invadat și a ocupat teritoriul ucrainean din Crimeea și a orchestrat un război în estul Ucrainei, cu personal rus și agenți pe care îi coordonează, antrenează, aprovizionează și finanțează. În acest război și-au pierdut viața peste 14.000 de ucraineni. Astăzi, Rusia continuă să ocupe părți din Georgia și Ucraina și nu și-a onorat angajamentul de a-și retrage forțele din Republica Moldova. Iar acum, acțiunile Rusiei, inclusiv comasarea a peste 100.000 de soldați la granița cu Ucraina, generează o nouă criză, nu numai pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă.

Președintele Putin învinuiește, înșelător, Ucraina pentru agresiunea neprovocată a Rusiei. Însă, postura militară a Ucrainei și a alianței NATO a fost, întotdeauna, de natură pur defensivă. Spre deosebire de Rusia, Ucraina și-a onorat angajamentele din cadrul Acordurilor de la Minsk, dintre Rusia, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, menite să asigure încetarea focului în Donbas.

De fapt, Putin se teme că valorile democratice și exercitarea drepturilor de bază ale omului vor continua să erodeze, treptat, puterea pe care o deține cu forța. Ca reacție la aceste temeri, Rusia a fost neobosită în eforturile de a submina democrația din Ucraina prin dezinformare și intimidare militară. Pe scurt, acțiunile Rusiei sunt periculoase și generează instabilitate.

 

Sprijin pentru Ucraina

Statele Unite se angajează să sprijine suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Împreună cu aliații și partenerii noștri, vom ajuta Ucraina în eforturile sale de a se apăra împotriva agresiunii continue a Rusiei. Vom continua să sprijinim eforturile Ucrainei de a promova reforme democratice și anti-corupție, de a redobândi și asigura securitatea granițelor sale recunoscute la nivel internațional.

 

Miza sunt interesele de securitate ale Europei și ale SUA

După cum a declarat Secretarul Blinken, la Berlin, pe 20 ianuarie, miza este importantă aici. Vorbim despre viitorul Ucrainei, într-adevăr, însă vorbim și despre principiile care au făcut lumea mai sigură și mai stabilă decenii întregi.

Suntem foarte implicați în ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că respectăm aceste principii, care stau la baza păcii și securității internaționale: faptul că granițele și integritatea teritorială ale unui stat nu se pot modifica prin forță; faptul că este un drept de la sine înțeles al cetățenilor dintr-un regim democratic să ia decizii pentru țara lor și să stabilească viitorul acesteia; faptul că toți membrii comunității internaționale trebuie să respecte regulile comune și să plătească prețul în cazul în care nu se ridică la nivelul angajamentelor solemne pe care și le iau.

Dacă am permite Rusiei să încalce aceste principii, după bunul plac, am transmite un mesaj celorlalte țări din lume, că respectarea acestor principii nu este obligatorie.

 

Apel la acțiune

Statele Unite doresc să continue să construiască o coaliție internațională a partenerilor din Europa și din lume, care văd limpede această amenințare. Prietenii noștri din România sunt esențiali pentru acest demers. Unitatea și determinarea transatlantice comune reprezintă cel mai eficiente instrumente pe care le avem pentru a contracara agresiunea Rusiei. Ne angajăm în direcția diplomației și am exprimat cât se poate de clar că singura soluție durabilă, pentru toată lumea, este calea diplomatică.

Cu toate acestea, dacă Rusia alege cea de-a doua cale și continuă invadarea Ucrainei, suntem pregătiți și coordonați cu partenerii și aliații noștri să impunem consecințe enorme Rusiei, așa cum au confirmat recent țările G7, Uniunea Europeană și NATO. Vor fi sancțiuni majore, de ordin financiar, economic și de altă natură, pe care nu le-am mai impus în trecut. Suntem dispuși să consolidăm apărarea Ucrainei și a NATO, după caz, întocmai ceea ce președintele Putin susține că nu dorește.

Amenințarea Rusiei la adresa Ucrainei reprezintă o amenințare a valorilor democratice de pretutindeni. Americanii și românii trebuie să fie alături de Ucraina, pentru a asigura libertatea și stabilitatea Europei, care sunt în interesul popoarelor democratice, fie ei americani sau români, sau oricare alt popor de pe glob.”

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.