Centenarul domnului Dragnea


Scufundat în mediocritate, copleşit de impostura care ne sufocă, colectiv, Centenarul României Mari se confundă cu tribulaţiile penale şi politice ale domnului Dragnea şi acoliţilor săi. Singurul proiect de viitor al României pare să fie, în aceste zile şi luni, salvarea sa de la condamnare.

 

Legiferarea şi întreaga acţiune a statului se subordonează acestui unic scop. Naţiunea se confundă cu cel care a reuşit să paraziteze autoritatea constituţională, anexând instituţii şi pervertind ideea însăşi de dreptate.

Iată, aşadar, imaginea acestui Centenar care ar fi putut fi ocazia de examinare, critică şi patriotică, a trecutului care ne separă de momentul fondator de la 1918. Iată imaginea unui centenar care revelă, dramatic, incapacitatea Statului român de a fi altceva decât un scut care protejează nedreptatea. Iată imaginea unui Centenar care expune, asemeni unei analize spectrale, fragilitatea domniei legii şi precaritatea egalităţii constituţionale, în momentele în care, pentru prima dată în o sută de ani, România este emancipată de sub tutela Rusiei şi înscrisă în cadrele occidentale. Iată imaginea unui Centenar care ilustrează această condiţie dramatică în care suntem instalaţi: riscul derivei autocratice este mai puternic ca niciodată, în pofida ancorării noastre euro-atlantice.

Într-un anume sens, această teribilă încercare pe care o înfruntăm închide un ciclu istoric. Este, poate, clipa unei decizii esenţiale privitoare la profilul de societate spre care ne îndreptăm. Cariera domnului Dragnea nu este un accident, ci efectul malformaţiei patologice pe care am fost incapabili să o corectăm. Domnul Dragnea şi cei care îl înconjoară sunt oglinda unei Românii care se recunoaşte în valorile lor – succesul lor este intemeiat pe voturile şi pe complicitatea compatrioţilor noştri. Graţie acestui sprijin, constant, Liviu Dragnea poate visa la mărirea autocratică şi poate dispreţui pe cei care i se opun. Liviu Dragnea trebuie privit ca imaginea unui impas al României înseşi. Degradarea elitei noastre conducătoare, la treizeci de ani de la 1989, este parte din această fotografie de Centenar.

De aceea, soarta domnului Dragnea este cu mult mai puţin importantă decât alegerile pe care suntem chemaţi să le facem, acum. Iar aceste alegeri sunt legate de apărarea decenţei publice şi a normalităţii constituţionale. Proiectul de viitor al României poate fi mai mult decât o succesiune de cabinete inepte şi de gafe groteşti. Dar, spre a atinge acest punct al schimbării, este nevoie de un curaj al lucidităţii, este nevoie de privirea îndreptată asupra societăţii şi statului.

Dispariţia din viaţa publică a domnului Dragnea poate fi o condiţie a regenerării, însă nu este suficientă. Dincolo de oameni, există un stat disfuncţional şi o comunitate de cetăţeni inertă. A reforma instituţiile şi a trezi instinctul libertăţii, iată agenda pe care suntem obligaţi să ne o asumăm, în speranţa unui alt viitor. Este semnificaţia acestui Centenar. Datoria de la Alba Iulia, de acum un secol, trebuie onorată.

 

Articol apărut şi în MarginaliaEtc.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.