Casa Memorială „Petre Stoica” din Jimbolia, gazdă a unei tabere de creație literară pentru tineri scriitori

Petre Stoica. Foto: Agerpres

Universitatea de Vest din Timișoara și Muzeul Presei „Sever Bocu”, din Jimbolia, organizează, la acest sfârşit de săptămână, Tabăra de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica”, eveniment aflat la prima ediţie.

 

În perioada 10 – 12 septembrie, nouă tineri scriitori – poeți, prozatori și eseiști – din țară și din Republica Moldova se vor întâlni la Casa Memorială „Petre Stoica”, din Jimbolia, pentru a crea și pentru a face cunoștință cu publicul jimbolian.

Cei nouă rezidenți – cărora li se vor alătura patru adolescenţi pasionați de literatură de la Liceul Tehnologic Jimbolia – vor lua parte la o serie de ateliere cu scriitorii Adriana Babeți, Pia Brînzeu, Marcel Tolcea și Tudor Crețu și vor participa la o serie de tururi ghidate în localitate, Jimbolia fiind orașul din Banat care se mândrește cu șase muzee și case memoriale.

Există și momente culturale destinate publicului larg, fiecare dintre cele trei zile fiind „presărată” cu discuții, muzică, literatură și artă. Astfel, în 10 septembrie, începând cu ora 19, Adriana Babeți și Pia Brînzeu vor purta publicul participant la tabăra de creaţie literară în casele din cărți și-n cărțile din case. În 11 septembrie, tot de la ora 19, Marcel Tolcea și Robert Șerban vor povesti ce mai poate face Poetul în lumea de azi. Ziua de 12 septembrie îi are ca protagoniști pe cei nouă tineri scriitori: aceștia vor lectura din cele scrise de ei în cadrul zilelor petrecute la Jimbolia.

La eveniment vor lua parte și studenți ai Facultății de Muzică și Teatru ai Universităţii de Vest din Timişoara, care vor oferi un moment de muzică clasică, iar serile de vineri și sâmbătă se vor încheia cu muzică de pe vinil, alături de DJ. Mere, Dj Mrk și Dj. Who:ratio. De asemenea, Librăria „La Două Bufnițe” va fi prezentă cu un stand de literatură română contemporană.

La UVT, Cultura este Capitală, iar evenimentele pe care universitatea noastră le organizează vizează nu doar studenți, nu doar timișoreni, ci o comunitate extinsă. UVT are porțile deschise și, în același timp, iese în agora și oferă evenimente culturale și educaționale în beneficiul cât mai multor oameni. Cultura trebuie să ajungă din centrul Timișoarei până în cartierele mărginașe, trebuie să se adreseze studenților, liceenilor, pensionarilor, dar și diverselor categorii profesionale, ori corporatiștilor, funcționarilor, practic tuturor”, declară rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea.

Despre Tabăra de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica”, reactorul UVT spune că nu doar aduce laolaltă tineri talentați, pasionați de literatură, din Iași, București, Timișoara, Suceava, Republica Moldova dar, în același timp, „este pretextul perfect pentru a organiza o serie de acțiuni culturale efervescente, cu substanță, pentru publicul jimbolian” şi anunţă că UVT pregătește multe alte activități culturale pentru timișoreni, timișeni, pentru turiștii care ne vor vizita orașul, dar și pentru români în general, inclusiv pentru diaspora.

Toate evenimentele din cadrul Taberei de Creație Literară pentru Tineri Scriitori „Petre Stoica” se vor desfășura în curtea Casei Memoriale „Petre Stoica”, aflată la adresa: strada Emmerich Bartzer, numărul 14, Jimbolia.

Casa Memorială „Petre Stoica” poate fi văzută şi într-un tur virtual, accesând acest link.

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.