Abjecţie

În ciuda antecedentelor PSD, a profilului de grup infracţional organizat pe care l-a dobândit, nu mi-am închipuit că nivelul abjecţiei unor oameni de la vârful acestui partid poate coborî la un nivel ce pare insondabil.

După alegerile din decembrie, mă întrebam până unde va merge, cu sfidarea şi iresponsabilitatea, PSD, care şi-l dorea “albit” pe el lider maximo Liviu Dragnea şi cocoţat în vârful Puterii, unde nu putea însă ajunge din cauza condamnării pe care o avea?

Mi-am imaginat că, pentru aceasta, vor genera o criză politică instituţională, că vor forţa chiar suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis – au şi experienţă în acest sens –, dar nu mi-am închipuit că în planul lor de “restauraţie”, pentru Liviu Dragnea vor călca (din nou) în picioare statul de drept, aruncând în aer sistemul de justiţie şi subminând lupta anticorupţie. Chiar dacă antecedentele acestui partid vorbesc de la sine despre înclinaţia sa spre derapaje de la lege, de la democraţie, derapaje făcute cu o cutumiară aroganţă şi care i-au conturat un profil de grup infracţional organizat. Să ne amintim doar câteva dintre acestea. Pe cele de dată recentă. Pentru că, din 2012, am asistat din partea PSD la un şir de acţiuni premeditate care, toate, au avut ca scop major fuga de Justiţie, încălecarea acesteia şi protejarea marilor corupţi de partid. Acţiuni la care PSD s-a dedat fie jucând în echipa USL, fie pe cont propriu.

1. În iulie 2012, toate acţiunile derulate de USL, în doar câteva zile, cu o viteză ameţitoare, au trădat premeditarea a ceea ce s-a vrut o lovitură de stat – ratată milimetric, din fericire. De la încercarea de înlăturare, în regim de urgenţă, a preşedintelui din funcţie, la înlăturarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, schimbarea Avocatului Poporului – singurul care putea ataca la CCR ordonanţele guvernamentale –, trecerea Monitorului Oficial din subordinea Parlamentului în cea a Secretariatului General al Guvernului – pentru ca modificarea de legi să aibă drum lin –, şi până la încercarea de îngrădire a prerogativelor CCR, pentru ca această instituţie să nu se mai poată pronunţa asupra deciziilor luate de Legislativ, indiferent despre ce aberaţii legislative sau contradicţii cu Constituţia era vorba. Scopul tuturor acestor acţiuni era de a ajunge la putere şi de a-şi scăpa de Justiţie puşcăriabilii cu carnet de partid. Mulţi, influenţi şi puternici – ni s-a dovedit ulterior.

2. În septembrie 2013, oameni din PSD căutau soluţia pentru salvarea celor care făcuseră din traficul de influenţă un modus operandi. Vizată pentru a fi modificată era Legea 78/2000, privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. La una dintre şedinţele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, pe atunci vicepreşedintele Camerei, le spunea colegilor parlamentari că legea trebuie modificată pentru că „acum, tot ce facem ca parlamentari este trafic de influenţă. Cu ocazia aceasta, să ne uităm atent şi la Legea 78/2000, pentru că aceasta este chestiunea care ne creează dificultăţi în activitatea noastră de parlamentari”. 

3. Tot pentru protejarea şi menţinerea grupului infracţional organizat, în decembrie 2013 Legislativul a încercat să submineze eficacitatea cadrului legislativ al ANI şi să aducă, într-un mod lipsit de transparenţă, modificări la Codul Penal. Amendamente prin care majoritatea parlamentară USL a încercat, în „marţea neagră”, să-şi legifereze o super-imunitate şi să dezincrimineze conflictele de interese. Iar pentru salvarea a ceea ce se mai putea din rândurile celor condamnaţi şi ale celor care îşi aşteptau sentinţele definitive, s-a venit cu ideea votării Legii amnistiei şi graţierii, lege care, în aceeaşi „marţe neagră”, fusese şi ea la un pas de adoptare. Motivul real nu era nicidecum cel invocat oficial, suprapopularea penitenciarelor. Era, şi atunci, doar încercarea de a-i scăpa de detenţie pe cei care nu mai puteau fi salvaţi din faţa Justiţiei.

4. În iunie 2014 – între pronunţarea primei sentinţe în dosarul „ICA” şi a celei definitive, când toate indiciile duceau spre condamnarea la detenţie a lui Dan Voiculescu – s-a venit cu o nouă propunere de lege a graţierii, destinată celor condamnaţi pentru corupţie. Iniţiativa, atunci, nu venea dinspre PSD, ci dinspre PC, care era parte alianţei de guvernare cu PSD şi UNPR.

5. Tot în vara acelui an, la presiunea baronilor şi baroneţilor de partid, PSD a încercat să-şi scoată de sub incidenţa legii aleşii incompatibili. Aşa că, în plină vacanţă parlamentară, deputaţii s-au mobilizat şi au pus în scenă o a doua „marţe neagră”, votând o lege care să îi scoată din incompatibilitate pe primarii şi şefii de Consilii Judeţene care sunt şi membri ai adunărilor generale ale companiilor locale de utilităţi. Scăpându-i, în masă, de răspundere în faţa legii pentru acuzaţii de incompatibilitatea, care le-ar fi atras răspunderea penală.

6. În octombrie 2014, Senatul a adoptat tacit – adică, fără să o supună la vot – iniţiativa legislativă a senatorului PSD Şerban Nicolae, care viza modificarea Codului Penal, astfel încât cei care dezvăluie informaţii din dosare de corupţie să fie aruncaţi după gratii. Noroc că această lege nu a trecut în Parlament.

7. Şi în tot acest timp, PSD nu s-a dezis de niciunul dintre oamenii cu probleme penale, indiferent de funcţia pe care au ocupat-o. Nu s-a dezis de preşedintele Liviu Dragnea, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru fraudarea votului la Referendumul din iulie 2012. Nici de secretarul general Marian Neacșu, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese. Nu s-a dezis nici de Ion Iliescu, deşi numele acestuia apare în contexte tulburi şi la Revoluţia din 1989, şi, mai apoi, la Mineriada din iunie 1990. Ba, mai mult, l-a susţinut şi la şefia partidului, şi la conducerea ţării. Nu s-a dezis de el nici după târzia inculpare în dosarul „Mineriada”, unde a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Dl Iliescu e tot preşedinte de onoare al PSD. PSD nu s-a dezis nici de fostul șef al partidului, Adrian Năstase – un condamnat de drept comun pentru fapte de corupţie, fără aura de condamnat politic, pe care vor unii să i-o aşeze. Ba mai mult, la congresul PSD din 2013, la scurt timp după eliberarea sa din penitenciar, partidul l-a întâmpinat ca pe o figură mesianică. Nu s-a dezis nici de Victor Ponta, căruia îi fusese dovedit un plagiat, ba mai mult, l-a propulsat la vârful Puterii Executive, iar mai apoi a încercat să-l impună la Preşedinţia ţării. Nu s-a dezis de el nici ulterior, după ce a fost inculpat în dosarul „Turceni-Rovinari”, trimis deja în judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu s-a dezis nici de baronii penali, ci i-a desemnat ca reprezentanţi ai săi şi ai noştri, ai poporului, prin administraţie, prin Parlament, prin Guvern. Iar la alegeri şi-a desemnat şi candidaţi cercetaţi penal. Care au fost votaţi, cu majoritate. Pentru că nici electoratul nu s-a dezis de partid, în ciuda acestor grave probleme cu legea, PSD fiind partidul cu cele mai multe şi grave probleme de corupţie.

În ciuda acestor antecedente, repet, nu mi-am închipuit că nivelul abjecţiei unor oameni de la vârful acestui partid poate coborî la un nivel ce pare insondabil. Dar, iată, că se poate. După un şir de minciuni, după ce a ignorat şi a sfidat Curte Supremă, Minister Public, CSM, societate civilă, experţi, stradă, Guvernul social-democrat Grindeanu a trecut, pe furiş, ordonanțele de urgență privind Codul Penal și Legea cu privire la grațieri, călcând în picioare statul de drept, aruncând în aer sistemul de justiţie şi subminând lupta anticorupţie. Şi a publicat aceste ordonanţe în Monitorul Oficial, hoțește, la miez de noapte.

Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Florin Iordache şi toţi ceilalţi care le-au ţinut isonul în această acţiune dovedesc că sunt nu doar o ruşine naţională, ci şi un pericol major la adresa statului de drept. 

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News